.

meniu orizontal

miercuri, iulie 20, 2011

Impresii personale asupra legăturii dintre codurile Biblice şi războiului Israel-Hezbollah din 2006 (12 iulie - 14 august 2006)

În ediţiile trecute ale Programului Terra scriam despre certitudinea unui atac nuclear asupra Ierusalimului situat în cursul anului 2006.

Iată mai exact ce scriam atunci, în ediţia din 2001, la pagina 402-404:

"În 1997, atenţia opiniei publice occidentale a fost atrasă de o carte intitulată Cracking The Bible Code, scrisă de dr. Jeffrey Satinover. Nu citisem această carte înainte de a-mi publica prima ediţie a lucrării(noiembrie 1998) şi îmi exprimam scepticismul cu privire la posibilitatea încriptării Biblie a unor evenimente corect încadrate temporal, în timpul nostru. În 1999, cartea a fost tradusă la Editura Elit. Astăzi o consider o lucrare de excepţie, rezultată în urma unui volum de muncă colectivă impresionant, desfăşurat de-a lungul mai multor decenii ... sau mai bine spus, secole, pentru care am tot respectul. Cred că merită să vă aduc în prim plan câteva idei de sinteză pe care le-am desprins din această lucrare.

Cei care au încercat de-a lungul timpului decriptarea Bibliei, în special a Torei (primele cinci cărţi ale Bibliei), au pornit de la imperativul biblic de a se păstra intacte cuvintele Torei. Tradiţia orală susţine că textul Torei a fost dictat de Dumnezeu lui Moise, cuvânt cu cuvânt sau chiar mai mult decât atât: literă cu literă, fără spaţii între ele. Eu îi zic implant de informaţie, dar asta nu are importanţă acum. Avertismentul transmis scribilor spune că adăugarea sau omiterea unei singure litere din Tora duce la distrugerea Universului! Drept urmare, toţi scribii care au copiat Tora, din antichitate şi până în prezent, au urmat un program special de instruire, cu reguli severe.

Primii rabini care au avertizat lumea asupra existenţei unor coduri în Tora au fost rabinul Moses ben Maimon Maimonides care a trăit la curtea Egiptului în secolul al XII-lea, Rabenu Bachya (secolul al XII-lea), Elijah Solomon, rabin lituanian care a trăit în secolul al XVIII-lea supranumit, “Înţeleptul din Vilna” şi rabinul Moses ben Nachman, care a trăit în aceeaşi perioadă. “Înţeleptul din Vilna” a afirmat că “Tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul timpului se află în Tora - primele cinci cărţi ale Bibliei”. Aceşti rabini “au ştiut” ce caută. Legendele născute de ei demonstrează că aveau tehnica şi exerciţiul decriptării bine implantate în memorie. Ei sunt primii care au demonstrat empiric că, aşezând literele Torei într-o matrice cu rânduri şi coloane şi citind literele pe sărite la un anumit număr de litere vertical sau orizontal, se pot obţine cuvinte repetate grupat sau grupuri de cuvinte ce pot să fie în legătură cu un eveniment. Sunt primii care au semnalat semnificaţia statistică a acestei observaţii. La începutul secolului XX, rabinul sloven Michael Dov Ber Weissmandl a preluat munca predecesorilor lui şi a aşezat pentru prima dată toate cele 304.805 litere ale Torei echidistant, într-o matrice de 10x10 în care a început primele decriptări. În perioada celui de - Al Doilea Război Mondial, trei domenii importante cu origini în tehnicile de decriptare ale rabinilor, criptologia, statistica şi matematica, aveau să faciliteze dezvoltarea primelor computere.

În zilele noastre, cele mai serioase cercetări au fost întreprinse de Eliahu Rips, Doron Witztum, matematicieni de talie internaţională.Folosind decriptarea prin metoda literelor egal spaţiate, ei au reuşit să pună în evidenţă multe dintre evenimentele importante ce au avut loc mai ales în trecut. Şi-au dat seama că metoda are aspecte complexe, spaţierea literelor fiind uneori la mare distanţă. S-au născut programele de computer necesare acestei munci dificile ... pentru computer. Sigur că a intrat întotdeauna în discuţie dacă literele Torei au fost copiate corect sau nu. Atunci s-a elaborat o analiză a degradării controlate a textului. Rezultatul a constatat că modificările minime ale Torei nu modifică semnificativ codul biblic, cu condiţia ca el să fie într-adevăr acolo. După mai multe teste, matematicianul Harold Gans de la Agenţia Naţională de Securitate a S.U.A. (N.S.A.) a dovedit că rata de eroare ce anulează semnificaţia statistică a codului constă, spre exemplu, în ştergerea unei litere dintr-o mie, pentru aceeaşi literă. Pentru prima literă a textului, semnificaţia codului se păstra până la ştergerea a 77 de litere. Ţinând cont că între toate textele Torei copiate pe meridianele globului există numai 130 de diferenţe, se consideră că toate codurile descoperite au o limită de siguranţă bună.

Evenimentele par abordate în câteva cuvinte-cheie, care sunt grupate în aceeaşi zonă. O dată ce apare alături de cuvinte grupate, citite într-un cod, ce par să descrie un eveniment, ar putea să reprezinte data exactă a evenimentului respectiv. De exemplu, în capitolul “Ieşirea” se află cuvintele cheie ce codifică asasinarea preşedintelui Anwar Sadat. Gruparea conţine cuvintele: “un prinţ va fi asasinat”, “o paradă”, “ 1981” , “asasinat”, “Sadat”, “a opta zi de Tishri”, “conspiraţie”, “Chaled” şi “Islambooli”. Puţinele cuvinte identificate descriu evenimentul: preşedintele egiptean Anwar Sadat a fost asasinat în cursul unei parade militare, la data de 6 octombrie 1981 (a opta zi de Tishri - 5742, după calendarul evreiesc). Numele asasinului este Chaled Islambooli.

Rabinii susţin că în Tora este codificat destinul fiecărui om.Deşi pare incredibil, se pare că testele de până acum confirmă acest lucru. Cu atât mai mult, în acest caz, istoria globală a evreilor ar trebui să fie bine codificată în text. Cum a reuşit S.D. această performanţă? Deşi cred că răspunsul la această întrebare este mai complex, precizez de pe acum că la sfârşitul programului S.D. va recolta 144.000 de C.S. ce provin de pe întreaga axă a timpului linear, de la Iisus până în momentul apocaliptic. Fiecare C.S. deţine înregistrată în memorie istoria timpului său, decodificabilă de computerele performante ale S.D. Aceste C.S. au oferit (vor oferi) îngerilor datele necesare elaborării Bibliei. Ar fi posibil ca zecile de ani pe care îngerii S.D. le vor trăi în viitorul nostru în scopul principal de pregătire a materialului genetic uman necesar următorului P.I.G., să le ofere acestora şi datele istorice necesare încriptării Bibliei. Culegerea lor nu va fi o problemă. Vor putea programa chiar şi un om pentru această muncă. EI se vor ocupa doar de prelucrări şi încriptări.Practic, culegerea datelor necesare redactării Bibliei va lua sfârşit în viitorul nostru. La pagina 317, remarcam faptul că istoria V.T. conţine două perioade distincte, despărţite de formarea poporului evreu: prima este bogată în evenimente ce ţin de P.I.G., iar a doua este mai bogată în evenimente istorice, ca şi cum memoria poporului, posibilitatea de înscriere a informaţiei, timpul mai apropiat ar fi făcut posibil acest lucru. Culmea este că evenimentele timpului istoric contemporan sunt încriptate tocmai în prima perioadă a V.T., cea lipsită aparent de evenimente istorice amănunţite. Ea conţine momente istorice codate, remarcabil încadrate temporal în timpul nostru.

În prezent, cele mai performante computere din agenţii mai mult sau mai puţin secrete lucrează la aceste tipuri de coduri. Aşa se face că Mossad-ul, avertizat de existenţa codurilor biblice, deţinea în timpul conflictului din Golf, din 1991, trei date probabile pentru atacul irakian cu rachete Scud. Ulterior, s-a dovedit că data de 18 ianuarie, cea mai apropiată în text de gruparea de cuvinte care descriu Războiul din Golf, era data corectă.

Michael Drosnin, autorul unei alte lucrări dedicate codurilor Bibliei, intitulată: “The Bible Code”, a prevăzut cu exactitate asasinarea lui Yitzhak Rabin în noiembrie 1995.Tot el l-a avertizat pe primul ministru israelian Benjamin Netanyahu asupra unei viitoare explozii nucleare în Orientul Apropiat. Am convingerea că, dacă pentru atacul cu rachete Scud, s-a putut decoda data exactă, pentru un eveniment cum este atacul nuclear asupra Ierusalimului, data trebuie să fie mai uşor “disponibilă”. Cred că anumite cercuri, care ţin în dizgraţie astfel de studii, ştiu cu exactitate data. Cartea mai sus amintită, apărută pe piaţa românească în 1999, la Editura Nemira, insistă mult asupra corelării anilor 5760(anul 2000) şi 5766 (anul 2006) cu cuvintele codate “holocaust atomic” şi “război mondial”.Atenţie, anii biblici se termină în luna septembrie!Şi Michael Drosnin consideră, conform decriptărilor, că data se referă la un atac nuclear asupra Ierusalimului.Din punct de vedere statistico-matematic, mai probabil se pare că este anul 5766 (2006 în calendarul modern). Cum anul 2000 a trecut, evenimentul va avea loc sigur în anul 2006 (între octombrie 2005 şi octombrie 2006 – 5766). Un fapt semnificativ, care demonstrează că Mossad-ul ştie cu exactitate data atacului, s-a produs la data de 16 august 2001. Cotidianul “Haaretz” a prezentat “previziunile Statului Major al armatei israeliene”, care estimează că Intifada (revolta palestiniană) va continua până în 2006! Se pare că avem aceleaşi surse de “previziuni”. Evident, după un atac nuclear la Ierusalim , Intifada va lua sfârşit…

Îngerii S.D. vor aparea teoretic, la zeci de ani (55 ani?) după acest eveniment şi vor avea nevoie de alte zeci de ani (58 de ani, conform Cărţii lui Enoh – analizat în capitolele următoare) pentru pregătirea materialului genetic uman necesar următorului P.I.G. În privinţa anului în care se încheie distrugerea civilizaţiei noastre, Michael Drosnin precizează că anul 2113 este codat în Deuteronomul, de la 29-24 la 33-14, tot acolo unde, textul ascuns relevă cuvintele: “gol, depopulat, pustiit” şi “pentru toată lumea marea teroare: foc, cutremur de pământ”.

Autorii marilor descoperiri în materie de coduri biblice s-au lovit de “ziduri” impenetrabile atunci când au vrut să le facă publice în marile reviste. Răspunsul a fost de tipul: “Da, este interesant, calculul este remarcabil, corect, dar ... nu ne interesează!” Am cunoscut şi eu astfel de refuzuri atunci când am încercat publicarea lucrării de faţă în străinătate. Dincolo de cenzură există teama inducerii panicii în rândul populaţiei. Acesta a fost motivul subînţeles sau invocat de anumite instituţii şi reviste din România, cum ar fi “Radio România Cultural” şi revista “Formula As”, în anularea unor dezbateri pe tema cărţii, după ce invitaţia fusese deja lansată.

Cred că Tora nu este singura parte codată a Bibliei. Biblia nu este o operă colectivă, aşa cum încă mai consideră unii. Atâta timp cât este o carte unitară, scrisă în urma unor implanturi de informaţie, de acelaşi tip cu cel primit de către Moise, toată trebuie să conţină coduri. Ar fi posibil ca numai Tora să deţină acurateţea transcrierii textului original, necesară păstrării semnificaţiei codurilor.

S-ar putea însă ca Biblia să ne mai ofere multe alte surprize.Tradiţia orală vorbeşte de şapte modalităţi de descifrare a mesajului biblic. Poate că una dintre ele este genetica: poate că alta este calea de mai sus sau poate că aceasta din urmă nu e decât începutul unui drum lung. Metoda de încriptare bazată pe literele egal spaţiate este, cred, cea mai simplă. Pare de domeniul fantasticului faptul că un număr finit de litere, ce deţin deja cel puţin un mesaj codat, în cel puţin o formă, deţine n mesaje încriptate, în x variante, pe care urmează să le descoperim. Deocamdată nu cunoaştem regulile de codificare, iar clasele de informaţii le putem doar bănui. Bietele noastre computere sunt depăşite de situaţie. Singurul computer care poate face cât de cât o analiză complexă a codurilor inserate în Biblie este creierul uman. Modul de gândire care operează simultan cu mai multe sisteme a făcut pe mulţi specialişti să-l compare cu un model de operare cuantic. Ideea oamenilor de ştiinţă născută din studiul calculului cuantic raportat la modelul de operare al creierului, a dus la imaginarea computerelor cuantice. Vom avea oare timpul necesar producerii adevăratei inteligenţe artificiale?

După cum observaţi, istoria se precipită.Cu toţii căutăm, încercăm să relaţionăm evenimentele trecute şi pe cele profeţite. Viitorul începe să se prefigureze din ce în ce mai exact. Nu în ultimul rând, sunt sigur că alte informaţii vor sosi pe o cale profetică actualizată. Îngerii S.D., L.I. se vor ocupa de asta negreşit, aşa cum au promis. Istoria sfârşitului de program este importantă. Dacă până acum S.D. a ancorat diverşi piloni temporali ficşi şi ulterior a încadrat evenimentele dintre ei, cred că ultimele 70 de săptămâni de ani vor fi disecate permanent. Fiecare misiune viitoare a S.D. va ancora un nou pilon temporal între alţi doi piloni mai vechi şi astfel, istoria viitoare va fi din ce în ce mai amănunţit cunoscută. De ce trebuie să ştim şi noi totul? Deocamdată nu pot să formulez un răspuns complet. "


sau la pagina 464, tot în ediţia din 2001:


O altă particularitate este aceea că, în preajma încheierii actualului program, atenţia curcubeului nu este atrasă de schimbarea de afect a omenirii faţă de Dumnezeu, ci de un alt eveniment important pentru EI:... ATACUL NUCLEAR IRAKIAN ASUPRA IERUSALIMULUI! Acest moment, situat în timpul nostru între octombrie 2005 şi octombrie 2006, a fost evidenţiat de S.D. prin distorsiune temporală încă de acum mai bine de 2500 de ani lineari, respectiv în anul 592 î.e.n. Informaţia i-a fost implantată lui Iezechiel.

Acest eveniment este cauza actualei crize irakiene, care pare de departe o nebunie pentru orice analist politic. Într-un discurs ţinut la sediul Pentagon-ului la data de 17.02.1998, Bill Clinton încerca să explice poziţia S.U.A faţă de Irak spunând textual: “... Hai să ne imaginăm viitorul... ce se întâmplă dacă Saddam Hussein ignoră angajamentele... va putea continua producerea de arme de nimicire în masă... într-o zi, vă garantez, el va folosi acest arsenal... vreau ca toţi cei care vă aflaţi aici să credeţi acest lucru... acţiunea S.U.A. va lăsa (Irak-ului) o capacitate mult mai mică de a ataca vecinii... vom monitoriza foarte atent Irak-ul până se va conforma rezoluţiilor O.N.U.Este de prisos să vă mai spun că S.U.A. nu sunt interesate de “drepturile omului” irakian, kurd, şi aşa mai departe, după cum nu sunt interesate nici de cele ale triburilor sudaneze. Pe de altă parte, Bill Clinton ne vorbea despre capacitatea Irakului de a ataca vecinii şi de siguranţa că acest stat va folosi arme de nimicire în masă mai devreme sau mai târziu. Un fapt semnificativ, care demonstrează că Mossad-ul ştie cu exactitate data atacului, s-a produs la data de 16 august 2001. Cotidianul “Haaretz” a prezentat “previziunile Statului Major al armatei israeliene” care estimează că Intifada (revolta palestiniană) va continua până în 2006! Se pare că avem aceleaşi surse de “previziuni”. Evident, după un atac nuclear la Ierusalim , Intifada va lua sfârşit…

Intervenţia în Irak a fost o mare greşeală. Această ţară nu cred să aibă în acest moment “sabia fulgerătoare”.Vecinul ei însă, “berbecul din Suza” o are sau o va avea în mai puţin de un an. Deocamdată, Iranul deţine rachete cu rază medie de acţiune ce pot fi înzestrate cu focoase nucleare şi evident, pot lovi statul evreu.


Anii au trecut, anul de suspans -2006 a trecut şi el ...dar nu neobservat pentru un ochi atent...Cred că despre războiul Israel - Hezbollah din 2006 se pot face multe speculaţii interesante.

În cartea “ The Bible Code II” – Worldmedia, Inc - 2002, tradusă în multe limbi de circulaţie internaţională, Michael Drosnin prezintă o matrice care ar putea descrie un atac nuclear asupra Ierusalimului.Cuvintele “holocaust atomic”, “război mondial” şi “zilele cele de apoi” apar alăturate într-o matrice cu anul 2006. Mai mult decât atât, autorul povesteşte despre contactul pe care l-a avut în 2001 cu Omri Sharon - fiul primului ministru israelian Ariel Sharon şi cu viitorul şef al Mossad-ului – Meir Dagan (devenit şef în august 2002, fiind în funcţie până în 2010) - prin care se dorea punerea în gardă a statului Israel în faţa ameninţării. S-a întâlnit de asemenea cu fostul prim ministru israelian Shimon Peres, care era deja familiarizat cu codurile biblice încă din 1996 – an în care-l întâlnise pe Michael Drosnin. Fostul prim-ministru era în acea perioadă şeful stângii în guvernul de coaliţie condus de Ariel Sharon. Michael Drosnin a considerat codurile ca avertismente, şi nu ca istorie de neclintit. Doctrina sa a constat în avertizarea factorilor politici şi militari cu putere de decizie în a schimba un viitor posibil prevestit. În acest sens, în 2001, Shimon Peres a înţeles că are 5 ani la dispoziţie pentru a găsi calea Israelului spre supravieţuire. Anul de graţie 2006 avea să-l găsească pe Shimon Peres în funcţia de vice prim ministru. Apoi, la un an de la războiul din 2006, pe 13 iulie 2007, Shimon Peres avea să devină preşedinte al statului Israel.

Cu cât se apropia anul 2006, am încercat “să văd” momentul istoric care ar fi putut încadra evenimentul. Alţi ochi introspecţi încercau să găsească contracronometru data exactă a atacului. Foarte probabil că în dezlegarea datei au fost angrenaţi o mulţime de statisticieni, matematicieni, informaticieni care, cot la cot, împreună sau independent, au vrut să afle acelaşi lucru: CÂND? Eu unul, nu am avut decât de aşteptat, căci astfel de date aparţin strict specialiştilor în domeniile enumerate mai sus. Foarte probabil că acei specialişti “au probat” toate zilele anului 2006, pe care “le-au îmbrăcat” cu evenimentul descris în Biblie. Şi cum internetul e bun la toate, am găsit răspunsul la întrebarea “CÂND?” pe site-ul: www.exodus2006.com.Singurul curajos care a a comunicat o dată pentru evenimentul investigat este Al Sutton care a prezentat o matrice în care, matematic şi statistic, data cea mai probabilă pentru atacul nuclear ar fi fost 3 august 2006. Neavând o altă dată presupusă, şi eu, ca şi alţii, am luat-o de bună pe asta.



MATRICE


Eu, spre exemplu, mi-am sfătuit colegii de serviciu şi prietenii să nu călătorească în Israel în vara lui 2006. Ce au făcut alţii? Foarte interesant.... Se pare că cei direct vizaţi de un posibil atac (Israel) au luat foarte în serios informaţia şi mai mult ca sigur, chiar şi calculele lor au condus spre aceeaşi dată de 3 august 2006. Ce ar trebui să facă un stat în situaţia în care “ştie” sau presupune cu o mare probabilitate că va fi atacat nuclear la o anumită dată? Exact ceea ce a făcut Israel, adică şi-a ridicat vigilenţa şi capacitatea de reacţie rapidă. Fiecare stat are diverse grade de alarmare a armatei, dar gradul maxim de vigilenţă este atins numai în condiţii de război real. Numai în condiţii de război toate radarele şi bateriile antirachetă sunt activate şi orientate spre inamic. Aşa se face că data de 3 august 2006 a fost încadrată perfect de starea de război. Motiv de război se poate găsi oricând, asta nu e o problemă. De la Elena din Troia (aparenta cauză a războiului troian), până la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand (declanşarea primului război mondial) sau Pear Harbour (motivul intrării SUA în război cu Japonia), istoria demonstrează ingeniozitatea găsirii unui aparent motiv de război.

În cazul de faţă, motivul afişat a fost atacarea a unei patrule israeliene formată din două vehicule blindate Humvee cu rachete antitanc de către gruparea paramilitară Hezbollah. Teoretic, nu mai contează de ce parte a graniţei libanezo-israeliene patrulau cele două blindate, părerile părţilor implicate fiind diferite. Partea vătămată (israeliană) susţine că atacul s-a soldat cu trei morţi, doi răniţi şi doi soldaţi răpiţi de miliţiile Hezbollah (Eldad Regev şi Ehud Goldwasser). Alţi cinci soldaţi israelieni ar fi fost ucişi în operaţiunea imediată de salvare a celor doi răpiţi. Războiul ar fi fost declanşat pentru recuperarea celor doi soldaţi răpiţi. Ce a urmat? O ploaie de rachete trimise de miliţiile Hezbollah spre nordul Israelului – circa 4000, ceea ce a făcut ca o bună parte din populaţia Israelului, peste un milion de locuitori, să fie permanent la adăpost în camerele blindate.

Toate construcţiile de după 1992 din Israel sunt dotate cu adăposturi blindate. Cum altfel s-ar fi obţinut protecţia populaţiei în cazul unui atac nuclear real? Ar fi putut Israelul să spună: “Dragi concetăţeni, am decodat Torah şi am ajuns la concluzia că pe 3 august va avea loc un atac nuclear... Va rugăm, să nu mergeţi la servici şi stati toată ziua în adăpost !” Probabil că pentru foarte mulţi ar fi fost ridicol... Războiul a fost declanşat pe data de 12 iulie şi s-a sfârşit pe data de 8 septembrie 2006, după ce în data de 14 august Naţiunile Unite au cerut încetarea focului. Data de 3 august este încadrată perfect.... Ce a realizat războiul? Practic a constat în distrugerea economică a Libanului. Se poate spune că a fost cel mai ciudat război din toată istoria Israelului....şi cum să nu fie ciudat când la data de 24 iulie 2006, un ofiţer superior al forţelor aeriene (IAF) anunţa la radioul armatei israeliene (IDF) ordinul Şefului de Stat Major - Dan Hallutz: “Forţele aeriene vor distruge 10 clădiri cu mai multe etaje în cartierul Haret Hreik (din Beirut) pentru fiecare rachetă lansată (de Hezbollah) peste Haifa”. În aceeaşi zi, zece clădiri multietajate aveau să fie rase de pe faţa pământului, iar Asociaţia pentru drepturi civile din Israel avea să protesteze faţă de Ministrul Apărării Amir Peretz şi faţă de Procurorul General Menahem Mazuz.Mai târziu, la data de 21 august, rezerviştii din Brigada Spearhead au trimis o petiţie Ministrului Apărării ca protest faţă de modul în care oficialii militari şi politicienii au acţionat şi au gestionat războiul din vara lui 2006. Generalul avea să demisioneze mult mai târziu, la 17 ianuarie 2007.

Iată câteva cifre ce ar descrie războiul din 2006:

Forţele Aeriene Israeliene au avut peste 12000 de misiuni deasupra Libanului, distrugând o mare parte din infrastructura Libanului: peste 15000 de locuinţe, peste 900 de structuri comerciale, 350 de şcoli, peste 640 km de şosele, 73 de poduri, Aeroportul Internaţional din Beirut, portul comercial, două spitale, peste 130.000 de locuinţe au fost avariate, etc. Peste 250.000 de civili s-au evacuat în nordul Libanului , care n-a scăpat nici el de bombardamente.








Cred în renaşterea Beirutului din propria-i cenuşă... a făcut-o de atâtea ori în istorie...

În cursul conflictului, au fost ucişi peste 1200 de civili libanezi, iar circa 400 au fost răniţi.Au fost ucişi circa 500-700 de luptători Hezbollah.

De partea israeliană, 121 de soldaţi israelieni au fost ucişi, iar 628 răniţi. 43 de civili au fost ucişi în atacuri cu rachete, iar peste 1400 au fost răniţi.

Hezbollah a lansat peste 4000 de rachete asupra nordului Israelului şi a opus o rezistenţă dârză armatei israeliene.

Efectul acestui atac masiv cu rachete a constat în punerea la adăpost a populaţiei israeliene, în special în preajma datei de 3 august. Ministrul israelian al Apărării, Amir Peretz, a ordonat evacuarea a 250000 de civili din nord spre sudul ţării, ca şi folosirea camerelor de siguranţă de către populaţia expusă atacului.

În final, acest război nu a adus acasă cei doi soldaţi răpiţi... aşa încât motivele ce au stat la baza declanşării conflictului armat au rămas intacte la sfârşitul conflictului.Miliţiile Hezbollah au demonstrat la sfârşitul conflictului că au capacitatea de-a continua lupta, fiind parcă şi mai puternice, rezervele de rachete fiind departe de a fi epuizate. Conflictul a fost presărat din plin cu “greşeli” de comandă politică asupra structurilor de comandă militare, de multe ori militarii fiind contrariaţi de ciudăţenia ordinelor primite. Părea că decizia politică ar salva miliţiile Hezbollah, fapt soldat cu numeroase demisii la vârf în armată. A fost primul război purtat de Israel care s-a încheiat fără victorie. A fost un război ciudat, mai degrabă pierdut din punct de vedere militar şi sigur pierdut din punct de vedere politic. Indecizia armatei şi neînţelegerile din teren s-au datorat, cred eu, faptului că un număr limitat de persoane la vârf au ştiut despre cauzele reale ale declanşării conflictului şi despre obiectivul principal al conflictului.

Ce s-a întâmplat cu soldaţii răpiţi? În zilele conflictului, s-a comunicat permanent că cei doi soldaţi sunt în viaţă. La aproape un an de la război, în martie 2007, primul ministru israelian Ehud Olmert făcea apel la eliberarea lor, lăsând să se înţeleagă că cel puţin unul dintre ei este în viaţă. Apoi, în iulie 2008, la doi ani de la conflictul armat, statul israelian avea să primească corpurile neînsufleţite ale celor doi, în schimbul unor prizonieri Hezbollah şi a 200 de corpuri de militanţi palestinieni şi libanezi. Examinarea corpurilor celor doi soldaţi a indicat faptul că cei doi au murit în luptă, în atacul iniţial, cel ce avea să declanşeze conflictul, şi nu în captivitate. Goldwasser a fost rănit grav în piept, iar Regev a fost împuşcat în cap. Cu alte cuvinte, teoretic, războiul a fost declanşat pentru recuperarea corpurilor soldaţilor ucişi. Cred că acest lucru s-a ştiut dintotdeauna la nivel înalt, pentru că teoretic este aproape imposibil ca soldaţii rămaşi în viaţă după atacul iniţial al celor două Humvee, să nu fi ştiut de soarta camarazilor lor. Toţi soldaţii sunt dotaţi cu echipamente complexe din care nu lipseşte aparatul emisie-recepţie.


În concluzie, cauza reală a declanşării conflictului nu a fost recuperarea trupurilor celor doi soldaţi ucişi, ci protecţia populaţiei civile israeliene în faţa unui presupus atac nuclear ce ar fi putut avea loc la data de 3 august 2006. Astfel, cred că bombardamentul israelian asupra obiectivelor civile libaneze a “stimulat” miliţiile Hezbollah să trimită o ploaie de rachete relativ inofensive în teritoriul israelian a cărui populaţie a fost obligată să stea în adăpost. Pentru “spectatori”, a fost curios efortul Israelului de distrugere a infrastructurii libaneze în loc să bombardeze fiecare metru pătrat al zonei de sud din care se lansau rachetele Hezbollah. Efortul militar israelian a fost concentrat pe civilii libanezi, şi nu pe miliţiile Hezbolloah. Este clar că nici armata nu a înţeles mai nimic din acest conflict... dar totul devine logic dacă privim obiectivul: protecţia israeliană civilă în faţa unui presupus mare rău (atac nuclear), prin provocarea unui rău mai mic, relativ inofensiv (lansarea rachetelor Hezbollah).

Ce au înţeles oare autorităţile israeliene în urma acestor evenimente?! Cred, oare, că prin micul război au îndepărtat pericolul nuclear care pândeşte Ierusalimul? Cred, oare, că creşterea vigilenţei militare în preajma datei de 3 august 2006 a împiedicat un atac nuclear major?
Nu ştiu ce cred ei, dar stiu ce cred ... eu.Cred că suntem încă departe de o decodare computerizată corectă a Torei. Mai cred că atacul,  bine descris în Biblie, îşi are locul său pe axa timpului.