.

meniu orizontal

joi, februarie 16, 2012

FACEREA!

RECOMANDARE: Cititi fragmentul din „Facerea” numai după ce aţi citit fragmentul din "Fiinta umana"!

(fragment)
Motto:

Rabi Aba spune că lumea superioară BINAH este învăluită în mister, precum îi sunt toate atributele, deoarece ea există în secretul divin, în primele trei SFIROT-uri, ale lui BINAH, ce reprezintă o zi care îmbrăţişează toate zilele. Iar când ARICH ANPIN a creat şi a produs BINAH CU UN GÂND, El l-a produs pe cele şase părţi inferioare ale lui BINAH şi nu pe cele trei superioare. Şi pentru că Arich ANPIN este misterios şi acţiunile Sale sunt de neînţeles, este scris în SCRIPTURĂ „Beresheet”, prin asta înţelegându-se „El a creat şase” (Bara Sheet). Asta face aluzie la cele şase zile cereşti, dar nu se specifică cine le-a creat. CELE ŞASE ZILE LA CARE SE FACE ALUZIE ÎN BERESHEET aparţin unei lumi vagi şi de neînţeles.
(Zohar - Beresheet B - 32)

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. (Biblia - Noul Testament – Ioan 1-1)


Eee, ... cum vă sună textul de mai sus?
Cred că la orice carte, cel mai greu este cu începutul... după ce te-apuci serios de treabă ... nu mai poţi să te opreşti! Am acea senzaţie că am făcut o mulţime de introduceri şi nu v-am spus mai nimic până acum.... E, dar să vedeţi de-acum încolo ce simplu şi clar este totul!?!
Intrăm într-o zonă a cărţii extrem de complicată, cea mai complicată, căci facerea... hm, ca orice facere, nu a fost deloc un fapt simplu. Tocmai de aceea, SD (Supercivilizaţia Dumnezeului Biblic) ne simplifică povestea şi încearcă să ne-o facă mai accesibilă. Oricum, dacă ar fi fost să ne-o prezinte detaliat, nu am fi avut şanse prea mari ca să înţelegem ceva.
    Pentru mine este cert că SD a făcut o mulţime de lucruri materiale şi imateriale, că a stăpânit legile fizicii şi evident a fost expertă în cunoaşterea fiinţei umane şi a viului în general, cu mult înainte de-a se apuca de „facerea” prezentată în Zohar sau în Biblie.
    Cred că cel mai bine este să vă fac o scurtă prezentare cu ce am înţeles eu din facerea, căci altfel va fi aproape imposibil de urmărit firul Zoharului. Ştiu că prin asta vă cer extrem de mult şi anume, vă cer să aveţi încredere în decodarea mea. Ar fi aproape imposibil să fac altfel, căci numărul mare de versete, spaţiul pe care l-ar implica, v-ar tăia orice poftă de citit. Versetele Zoharului sunt dificil de tradus , din raţiuni pe care deja le-am expus. Dacă aş fi un tip harnic şi perseverent, aş avea nevoie de patru - cinci ani ca să traduc toate versetele şi să fiu şi mulţumit de munca depusă. Asta nu înseamnă că nu am citit şi mai mult decât atât, am analizat tot Zoharul. Aşa cum bănuiţi încă din acest motto, noţiunile cu care operează Zoharul sunt în mare parte abstracte, de negăsit în lumea noastră fizică. Vă cer la rândul meu putere de abstractizare şi de pătrundere a informaţiei. Chiar dacă zilele genezei „aparţin unei lumi vagi şi de neînţeles”, vă propun să parcurgem împreună aceste zile căci sunt importante în a ne familiariza cu vocabularul Zoharului.
    Pe scurt, SD proiectează marca genetică a viitorului PIG (program de inginerie genetică) în interiorul SS (statia supercivilizaţiei) . Tot evreul compatibil genetic cu zeul creator trebuie să treacă (evident sub formă de CS (corp spiritual) – după moartea somatică) printr-o adevărată fabrică de analiză şi compatibilizare totală a materialului genetic energetic recoltat cu marca genetică extraterestră. Am să vă prezint această fabrică incredibil de detaliat, dar nu acum, ci ...la momentul potrivit!
    Ceea ce trebuie să ştiti acum este că nivelul de operare genetică pentru SD, este nivelul energetic. Asta este foarte normal, căci, nivelul de decizie în organismul uman este cel energetic. Genetica energetică umană este ... complicată, iar noi, cu tehnologia actuală putem doar confirma pe ici, pe colo că ceea ce ne spun EI este adevărat. Centri energetici din corp corespund cu punctele de acupunctură, dar materialul energetic, cărămizile energetice, care au anumită „compoziţie”, structură, muzică, intonaţie, sunt greu de imaginat pentru noi. EI însă au ajuns la acel nivel tehnologic de recunoaştere a structurilor genetice energetice, pe care le-au denumit cu ... litere.
    Programul de proiectare a „lumii” - cunoscut sub numele de „facerea” - „geneza” nu este altceva decât programul de proiectare a standardului genetic al propriei mărci a SD. Ulterior, standardele genetice ale celor 12 viitoare standarde genetice ale familiilor lui Israel vor fi proiectate şi produse într-o marcă genetică compatibilă cu standardul SD. Procesul a fost de lunga durată, raportat la timpul nostru linear pământean şi mai ales a presupus etape distincte, fiecare dintre ele cu obiective genetice foarte clare. Ca să fie pe înţeles încă de la început, trebuie să vă imaginaţi o supercivilizaţie tehnică care a părăsit de mult timp calea evoluţiei genetice prin evoluţie naturală. Evoluţia lor genetică este în salturi genetice, fiecare treaptă presupunând o transformare genetică importantă, în primul rând prin reducere de gene, prin supleţe genetică realizată strict tehnic şi nu în ultimul rând prin calitate – performanţă genetică tradusă în inteligenţă, creativitate, etc. Transformarea se face totuşi din aproape în aproape, fiecare nouă marcă genetică fiind construită pe reminiscenţele celei vechi. Pot face o analogie cu seriile auto ale oricărui concern, care nu construieste un autoturism cu totul nou, ci noua serie este bazată în mare parte pe calităţile celei precedente. Seria 5 actuală a lui BMW este construită pe cea veche, care la rândul ei este construită pe precedenta şi aşa mai departe. Analogia se poate lărgi căci BMW nu produce numai seria 5, aşa după cum SD nu a produs numai familia Iuda sau Dan, ci un număr mare de serii care poartă marca BMW, aşa după cum şi SD produce 12 familii distincte toate fiind evrei. Şi în sfârşit, ca să lărgim şi mai mult analogia, nu avem numai BMW pe piaţa auto, ci o multitudine de mărci distincte fiecare cu un producător distinct, fiecare marcă auto fiind cel mai bine reprezentată numeric în arealul de producţie. Şi zeii implicaţi în PT sunt distincţi şi îşi produc seriile genetice distincte în areale distincte. Toată producţia LOR se numeşte Homo Sapiens Sapiens, aşa după cum toată producţia auto se numeşte automobil. După cum producătorul primului BMW în 1928 nu şi-a putut imagina şi nici măcar supravieţui producţiei BMW din 2010, tot aşa producătorul primului program SD nu a „supravieţuit” şi nici măcar nu şi-a imaginat pe deplin actuala producţie proprie.
       Şi-acum să trecem la treabă. Ca să proiectezi seria nouă, trebuie să enunţi obiectivele transformării şi să faci un PROTOTIP. Acest prototip - modelul concept - este practic un act de creaţie care realizează legătura între fosta şi viitoarea producţie. El va defini caracteristicile lumii noi. Pe de altă parte, ştiţi deja că fiecare dintre zei şi-a creat produsul – omul, după chipul şi asemănarea sa. Acest tandem genetic face să deosebim de fapt două lumi: una de sus – extraterestră şi o alta de jos – pământeană. Proiecţia prototipului, respectiv actul de creaţie descris de Zohar se referă la proiecţia întregului tandem genetic, respectiv a lumii de sus denumită superioară şi a celei de jos denumită inferioară, sau mai bine zis, se referă la reproiectarea standardului genetic al fiinţei extraterestre şi în tandem genetic cu ea, a celei pământene. Asta se întâmplă la nivel de proiectare de prototip, de standard. Aşa după cum în producţia auto intervin adaptări din mers şi abateri de la prototipul iniţial, tot aşa în procesul de producţie al fiinţelor umane a suferit anumite abateri şi readaptări la un standard modificat pe parcurs. În final, producţia de serie diferă mai mult sau mai puţin de modelul concept proiectat iniţial.
    Fiecare concern auto are propriul centru de proiectare şi de producţie. Ei bine, SD ca şi celelalte supercivilizaţii aflate pe aceeaşi treaptă de dezvoltare au şi ele centre de proiectare şi de producţie de fiinţe extraterestre. Pentru SD, acest centru se numeşte POMUL VIEŢII (PV).
    Prin urmare, „facerea” are loc în aşa-zisul Pom al Vieţii, care constă de fapt într-o „uzină” cu două mari mari zone principale ca şi în zone adiacente - cu un oarecare aspect secundar, cum ar fi Pomul.... „Morţii”! - adică Iadul – iezerul de foc sau cum doriţi să-i mai spuneţi. Aha, adică Raiul şi Iadul sunt vecine? Sunt tot cam pe-acolo? Da, cam ăsta este răspunsul Zoharului, mai mult decât atât, cele două zone sunt într-o relaţie oarecum fiziologică.
    Ar trebui să fac rezumat preliminar a ceea ce urmează să vă prezint, căci altfel, şansele ca să înţelegeţi sunt extrem de mici, şi asta nu pentru că subestimez capacitatea cuiva de a înţelege logica procesului descris, ci problema principală este propria-mi persoană. Îmi este greu să sintetizez o cantitate mare de informaţie, care are mai multe înţelesuri, care este integrată în diverse alte procese descrise, care se întinde pe mii de pagini şi pe care eu vreau să le reduc la zeci de pagini. În plus, trebuie la rândul meu să fiu logic, cursiv, credibil în ceea ce scriu... Credibilitatea este dată teoretic de logică, dar trebuie să sune logic şi pentru dumneavoastră! Practic acestă carte poate să fie scrisă în zeci de variante echivalente în informaţie. Depinde doar de abilitatea scriitorului de-a alege calea, de a selecta versetele şi de a alege mărimea materialului pentru ca lucrarea să fie una cu adevărat reuşită. În mod sigur cartea de faţă nu-i va multumi pe toţi şi în primul rând nu mă va mulţumi pe mine însumi. Va fi mereu ceva ce am uitat să scriu sau să explic, sau nu am ales bine între versete sau nici măcar nu trebuia să scriu aia.. etc

Iată „facerea” pe foarte scurt...
Se pot face conexiuni interesante între prezentarea din Zohar şi cea biblică a aceluiaşi proces. Practic, acelaşi proces poate fi privit din mai multe perspective temporale, de evenimente descrise şi de etape de creaţie în acelaşi timp, toate aceste procese, mai ample sau cu semnificaţie mai restrânsă, fiind raportate la cele 6 zile ale creaţiei.
Zeul , Dumnezeu, inginerul genetician şef, sau cum doriţi să consideraţi, face proiectul concept – ideal - al noului standard de fiinţă extraterestră. Acest proces este explicat într-un singur subcapitol al Zoharului din Vol 1 Beresheet. După cum am mai afirmat, nivelul conducător, principal, în orice organism viu, este nivelul informaţional energetic. De aceea adevăraţii ingineri geneticieni lucrează pe material genetic energetic şi nu somatic, aşa cum facem noi pe actuala treaptă de dezvoltare a ştiinţei. Pe scurt, este vorba de descrierea unei organogeneze energetice a viitorului standard care, evident, pleacă tot de la o singură celulă ce deţine material genetic – ADN-EI.
Acea celulă energetică ce deţine întreaga cantitate de informaţie energetică a viitorului organism expandează, se diferenţiază în organe şi sisteme energetice, respectiv în axe energetice identificate în Zohar cu cele trei coloane energetice, cu un număr de elemente centri – energetici ce corespund întregii structuri ai fiinţei nou proiectate.
Aici intervin şi apelez la capacitatea Dv de extrapolare şi ... imaginaţie. Proiectul fiinţă a fost raportat direct şi intrinsec la uzina denumită Pomul Vieţii care are o structură atât fizică (se află într-un anume spaţiu, ocupă o anume dimensiune), dar mai ales energetică. A face observaţii materiale sau energetice la acest nivel este total greşit căci totul este o unitate în care structura energetică primează. Închipuiţi-vă în acelaşi timp modelul BMW seria 5 care este produs la nivel concept. Apoi, imaginaţi-vă toată fabrica BMW care trebuie să producă piesele componente. În momentul producerii modelului concept, fabrica BMW există, dar deţine elemente structurale ale vechiului model. Întregul proces de producţie trebuie schimbat şi adaptat producerii conceptului. Întreaga fabrică este PV. Elementele genetice energetice vin pe linia de asamblare şi sunt premarcate, au o anumită formă – structură şi funcţie astfel încât nu există decât o singură variantă de asamblare - aceea care duce în final la modelul concept. Această parte a PV care asamblează piesele „originale” este numită BINAH. Toate piesele - elementele genetice de aici sunt ca structură - funcţie total compatibile cu modelul concept.
Acum vine marea problemă? De unde vin piesele? Cine şi cum le produce? Ei bine,  de partea asta se ocupă partea inferioară a PV numită MALCHUT. Materialul genetic prelucrat în MALCHUT provine la rândul lui dintr-un program riguros de inginerie genetică aplicat unei populaţii de pe Terra, tocmai în scopul recoltării elementelor genetice necesare în BINAH. Acele elemente nu sunt „piese originale” nici pe departe, dar au calitatea de a putea fi convertite în chiar piese originale 100%. Zoharul ne explică detaliat... (şi vom ajunge şi acolo) cum un CS recoltat din PIG riguros şi numai de acolo este dezasamblat, demontat în „piese componente” . MALCHUT are 7 nivele. Pe nivelul trei deja demontarea este aproape completa astfel încât nici nu-ti mai dai seama că piesa respectivă vine de la un BMW seria 5 (varianta umană) respectiv de la o fiinţă umană. În nivelele superioare ale lui MALCHUT fiecare piesă energetică este înconjurată de piese echivalente originale ce provin din BINAH (îngeri „păzitori” care „te lămuresc” şi „te vindecă”) şi care realizează un fel de terapie cu undă genetică, cam ca aceea descrisă de Dr. Acad. Piotr Gariaev în experimentele sale. De fapt, cam acelaşi proces se petrece, cred eu, în terapia cu celule stem. Astfel, piesele – elementele provenite de pe Terra sunt convertite în 100% piese originale. Atunci când ating standardul, trec automat în BINAH, fiecare piesă în zona corespunzătoare structurii BINAH, care de fapt este o structură perfect umană, la dimensiunile unei fabrici de fiinţe umane. Detalii ...urmează... mai luaţi un ceai de tei!


LITERELE GENETICE ALE ZOHARULUI APRECIERI GENERALE

La conceperea unui program de inginerie genetică programatorii iau în discuţie nivelul energetic şi nu pe cel somatic, pentru că, aşa cum am amintit, nivelul energetic este nivelul de decizie în orice organism viu. Reconstrucţia somatică nu urmează decât o anumită structură energetică prestabilită. „Joaca” cu genele are loc în nivelul energetic informaţional. Componentele de bază ale „materialului” genetic au fost notate cu ... litere. Fiecare literă însă, are mai multe variante, ce definesc anumite „nuanţe”, variaţii ale unei structuri genetice. Fac o comparaţie. Avem de exemplu litera „a” care îndeplineşte aceeaşi funcţie într-un cuvânt, indiferent de aspectul ei. Putem scrie această literă într-o multitudine de forme: a, a, a, a, a, a, a, a, a, a, a, a, a, etc. Funcţia literei „a” va fi aceeaşi, deşi aspectul va fi diferit. Înţelegeţi deja că putem “să construim” un om din litere scrise toate în “Times New Roman” sau toate în “Arial” sau în alte fonturi, dar la fel de bine am putea să-l “construim” din litere scrise într-o combinaţie - variaţie mai mare sau mai mică de fonturi. Dezideratul “scriitorului”, în cazul nostru al inginerului şef extraterestru, constă nu numai într-un limbaj cât mai simplu, fără litere în plus, dar şi în folosirea aceloraşi fonturi în scriere, dacă s-ar putea a unui singur font. Mai mult decât atât, putem folosi litere mici sau majuscule, iar chestiunea asta este deja o problemă de funcţie (nume propriu sau început de frază). Şi creatorii programului evreiesc folosesc un cod asemănător atunci când este vorba de limbajul genetic în energie informaţională. Asemenea literelor mari şi literelor mici diferenţiază stucturile energetice proprii LOR menţionând faptul că litera aparţine lumii cereşti BINAH, de structurile energetice ale omului pământean – MALCHUT. Mai mult decât atât, atribuie fiecărei litere un număr de centri energetici corespunzători punctelor de acupunctură şi prin aceasta fiecare literă are o valoare numerică definită. Pe de altă parte, diferenţiază forma literei în funcţie de provenienţă, diverse forme ale aceleiaşi litere având valori diferite. Deja din ce v-am spus până acum …şi pare destul de complicat… dar cam ăsta e Zoharul…
Anumite cuvinte şi grupuri de cuvinte din Zohar sunt scrise cu majuscule. Cred că traducătorul a dorit să respecte aspectul original al lucrării. Şi eu, la rândul meu, am păstrat, în general, acest aspect, pe care de-altfel îl consider total fără rost, în cazul variantei engleze sau române. În cazul variantei în aramaică, s-ar putea ca aspectul acesta să aibă un sens foarte bine definit. Veţi vedea că literele mari au valori numerice diferite de cele mici. De multe ori aceste litere sunt relatate direct la elemente structurale genetice energetice ce aparţin diverselor părţi ale pomului vieţii. Am convingerea că majusculele şi cuvintele scrise numai cu majuscule îşi au un sens bine definit în Zohar, ce ţine de un nivel de încodare al Zoharului accesibil numai computerelor cuantice. Asemenea Torei, Zoharul cred că ascunde nivele de încodare la care nici nu putem să visăm.
Creatorii programului au apelat în general cam la aceleaşi litere ce au stat la baza genetică a programului trecut. Diferenţele nu sunt uriaşe. Somatic este vorba de proiectarea unei fiinţe umane care are tot un cap, un trunchi, patru membre, un ficat, doi plămâni, un stomac, etc.

În primul volum al Zoharului - Prolog, capitolul 6 se numeşte „Literele - de Rav Hamnuna Saba” . Mai întâi este amintit faptul că înainte să creeze lumea de astăzi, Dumnezeu s-a gândit vreo 2000 de ani (ce fel de ani?) cam ce litere ar trebui folosite . Povestea Zoharului este supermetaforizată. Fiecare literă este personificată. Pe rând, fiecare literă vine în faţa creatorului pentru a-şi prezenta argumentele în a fi aleasă şi folosită în procesul creaţiei. Pentru fiecare dintre cele 22 de litere ebraice creatorul găseşte o motivaţie de a include sau nu respectiva literă în actualul program. De fapt, Zoharul subliniază că sunt în total 27 de litere:
    264. Cele 27 de legi constituie secretul celor 27 de litere. Deşi sunt doar 22 de litere, întregul alfabet, împreună cu literele finale MEM, NUN, TZADIK, PEI, CAF, cuprinde 27 de litere.... (VOL 5 Vazetze -264)
    Astfel , literele Tav, Shin, Tzadik, Pei (Ayin), Samech, Nun, Mem, Lamed, Caf , Tet şi Zayin şi au fost    îndepărtate din viitorul (actualul ) program. Iată cum se desfăşoară dialogul între „Stăpânul lumii” şi litere:
    24. Litera Shin a intrat apoi şi a stat înaintea Lui. Acesta a spus: Stăpâne al Lumii, aţi putea , vă rog să creaţi lumea cu mine, căci eu sunt numit în propriul tău nume Shadai. Şi ar fi cel mai adecvat pentru a crea lumea cu un nume sfânt. El a răspuns: Eşti demn, bun şi sincer. Dar pentru că eşti printre literele care formează cuvântul Sheker (falsitate), nu-mi doresc să creez lumea cu tine. (Vol 1 - Prolog)
    31. La acea oră, litera CAF a coborât de pe "Tronul Gloriei Sale." Tremurând, acesta a stat înaintea Lui şi I-a spus: Stăpâne al Lumii, aţi putea , vă rog să creaţi lumea cu mine, pentru că eu sunt Gloria Ta. Când litera CAF a coborât de pe "Tronul Gloriei Sale", 200.000 de lumi au fost scuturate şi Tronul a tremurat. Şi toate lumile au fost pe cale să se prăbuşească. Cel Sfânt, Binecuvântat fie El, a spus ea, CAF, CAF, ce faci aici?! Cu siguranţă, nu voi crea lumea cu tine. Du-te înapoi la locul tău, pentru că în ebraică cuvântul Cliya (distrugere totală) începe cu tine. Şi pentru că din cauza ta "... distrugerea totală este determinată şi decretată" (YESHAYAH 10:23). Prin urmare, întoarce-te la tronul tău şi rămâi acolo. În acel moment a părăsit locul şi s-a întors la locul său.
    32. Litera Yud a intrat, a stat înaintea Lui, şi a zis Stăpâne al Lumii, aţi putea , vă rog să creaţi lumea cu mine, căci eu sunt prima literă a numelui Sfânt Yud , Hei, Vav, şi Hei. Astfel, ar fi potrivit pentru Dumneavoastră a crea lumea cu mine. El a răspuns: Ar trebui să-ti fie suficient să fii îngravat în numele meu şi să apari în Mine. Tu îmbrăţişezi toate dorintele mele. Ridică-te, nu ar fi potrivit pentru tine de a fi scos din Numele Meu!
Şi vom constata pe parcurs că cele patru litere vor reprezenta baza genetică a actualului program.
    38.“Litera APEPH a stat afară şi nu a intrat. Cel Sfânt binecuvântat fie El i-a spus: Aleph, Aleph, de ce nu intri să stai în faţa mea la fel ca şi celelalte litere? Aceasta i-a răspuns: Maestre al Lumii pentru că am văzut toate celelalte litere că Te-au părăsit fără nici o binecuvântare. Prin urmare, ce aş putea eu să fac acolo, în faţa Ta? …. Cel Sfânt binecuvântat fie El a spus: Aleph, Aleph, chiar dacă chiar dacă Lumea este creată cu litera Bet, tu ar trebui să fii prima dintre toate literele. Ataşamentul Meu ar trebui să fie exprimat numai de către tine şi toate calculele şi acţiunile oamenilor ar trebui să înceapă cu tine. De aceea toate uniunile ar trebui exprimate prin litera Aleph.
Diverse capitole ale Zoharului fac referire la literele programului şi la funcţiile lor.
    39. Cel Sfânt binecuvântat fie El a format literele mari superioare – care fac aluzie la SFIRAH AL LUI BINAH şi literele mici inferioare ce fac aluzie la Sfirah al lui Malchut. Şi de aceea este scris Bet, Bet, care se referă la Beresheet Bara şi Aleph, Aleph care se referă la Elohim Et. Primul set de litere Aleph şi Bet sunt litere de sus, din Binah, în timp ce al doilea set a lui Apeph şi Bet sunt litere de jos, din Malchut. Ele sunt toate unite - cele din din lumea de sus din Binah cu cele din lumea de jos, care este Malchut - şi prin aceasta ele se influenţează unele pe altele.”

    261. Rabbi Shimon a spus că toate literele dintre cele 27 de litere ale alfabetului, sunt femeieşti şi bărbăteşti (de gen masculin şi feminin)  incluse fiecare una în cealaltă ca într-o unitate (cu alte cuvinte, fiecare literă are incluse ambele caractere: feminine şi masculine na). Literele din dreapta şi din stânga sunt de gen masculin ; cele din coloana centrală sunt de gen feminin - în secretul apelor cereşti şi de sex feminin. Literele bărbăteşti (cu caractere masculine) se revarsă peste apele cereşti şi literele femeieşti (cu caractere feminine) care dau naştere apelor feminine. Totul se uneşte şi devine o unitate. Aceasta este uniunea completă. Prin urmare, oricine ştie despre aceste uniuni şi este atent în meditaţie asupra lor, va fi fericit în această lume şi lumea care o să vină. Pentru că partea principală a uniunii realizate corespunzător conţine grupuri de de câte trei, ca şi când literele ar fi împărţite în grupuri de câte trei: doi bărbaţi deasupra şi o femeie sub (două litere masculine deasupra şi o literă feminină mai jos, între ele n.a. ) , pe partea asta şi pe partea opusă, într-o singură unitate - ceea ce înseamnă că stânga şi dreapta vor unite în mod corespunzător UNIT, de către mijlocul UNUL , perfectiunea întregului. Totul este în secretul al ordinii se sus, care este în asemănarea celor de sus, în Binah, care este organizat de grupuri de câte trei în secretul uniunii.

    262. După ce a explicat cele nouă legi ale primului aranjament (de litere) mai întâi spre est, Tiferet, el acum ne explică faptul că, a doua lege este cea a vântului de sud, CHESED. Există trei legi în această direcţie, şi fiecare este în continuare împărţită în trei legi. Astfel, există nouă legi, astfel cum a fost explicat ÎN LEGĂTURĂ CU VÂNTUL de sud. Acestea toate emerg din legile patriarhilor, cele trei coloane de mai sus în Binah, numite "Avraham ',' YITZCHAK" şi "YA'AKOV", în funcţie de dispunerea literelor YUD-Hei-VAV ale Numelui Sfânt, aşa cum a fost explicat. Aceste nouă legi urmează anumite litere, care sunt cele trei grupuri de trei litere, care sunt dreapta, stânga, şi mijloc. Ele (legile) călătoresc după ele (litere) şi armate şi miriade de îngeri mai jos, în BRIYAH, YETZIRAH şi ASIYAH călătoresc şi urmează aceaste legi ale direcţiei de sud.

    264. Cele 27 de legi constituie secretul celor 27 de litere. Deşi sunt doar 22 de litere, întregul alfabet, împreună cu literele finale MEM, NUN, TZADIK, PEI, CAF, cuprinde 27 de litere....

    265. Secretul constă în faptul că aceste 27 de litere sunt secretul celor nouă litere de sex feminin, care sunt unite cu alte 18 legi în secretul literelor de sex masculin. Totul este aşa cum trebuie să fie.


    266. ... asemănătoare literelor din lumea cerească, din Binah, există alte litere jos, în NUKVA (populaţia recoltată-na ). Literele cereşti din Binah sunt mari, iar literele din NUKVA sunt mici. Fiecare se aseamănă celorlalte şi tot ce este adevărat şi pentru literele din Binah este adevărat şi pentru litere din NUKVA. Secretele cu privire la misterul barbatului şi al femeii, în privinţa literelor, se aplică de asemenea acestora (literelor de jos şi de sus na) şi totul este perfect ceea ce înseamnă că orice se aplică în lumea cerească (orice lege, regulă) se aplică şi în lumea inferioară. Din Vol 5 Vayetze

CONTINUI CU IDEI REFERITOARE LA „FACEREA”

Şi acum, dacă am reuşit să definim cât de cât „literele”, adică materialul genetic, „cărămizile” genetice din care este alcătuit un anumit standard genetic, haidem să vedem care este maniera în care Zoharul descrie procesul facerii – genezei.
În paranteză fie spus, asimilarea naraţiei Zoharului în următoarele versete cu organogeneza energetică a fiinţei umane/extraterestre, este una dintre cele cele mai frumoase şi subtile informaţii ascunse în Zohar si în toate textele vechi. Sunt aşa de bucuros ca m-am prins de chestia asta.... Ei, iată cum sună:


1. Odată cu începutul manifestarii voinţei Regelui, adică când Regele a dorit crearea lumii, o scânteie puternică a făcut o gravură (un tablou) din lumina cerească. Această scânteie puternică, care a emanat din cel mai ascuns lucru din toate cele ascunse, din secretul fără de sfârşit, a luat un aspect fără formă. Scânteia a fost apoi introdusă în centrul unui cerc care nu era nici alb, nici negru, nici rosu, nici verde, şi nici un fel de culoare. Când El şi-a început măsurătorile, El a creat culori aprinse care străluceau în spaţiul gol şi în gravură. Dinăuntrul scânteii acestă puternică scânteie a revărsat o fântână din care umbrele de dedesubt şi-au primit culorile.

Eh, ce frumos! Adică, noul standard genetic care va fi la baza noului program de inginerie genetică provine dintr-o scânteie („bucată” de lumină) luată din ...lumina „cerească”, adică zic eu, dintr-o lumină compatibilă genetic cu „Regele”, care la rândul lui este o fiinţă de lumină, ca şi noi de altfel. Lumina iniţială (ADN ENERGETIC INFORMAŢIONAL) - scânteia era lipsită de culoare, dar avea inclus întregul program de .... ORGANOGENEZĂ, care prin diferenţiere ulterioară (somatică) în sisteme şi organe şi respectiv energetică în spectre de culoare tipice organelor interne, avea să genereze acele „culori aprinse din gravură” care în final dau aspectul aurei standardului genetic. Păi ... noi din ce ne naştem? Dintr-o celulă fecundată (ovul fecundat de spermatozoid) care conţine cei 46 de cromozomi ai speciei umane, material genetic ce deţine întregul program de organogeneză şi de dezvoltare ulterioară a unei fiinţe umane dintr-o singură celulă primordială. O analiză spectrală a acestei unice celule poate defini aspectul ei imaterial de lumină – „scânteie”, de lumină structurată, capabilă să nască aura umană pe măsură ce organogeneza avansează.

În imagine avem în stadiul A ovulul fecundat - celula unică ce deţine programul dezvoltării unei întregi fiinţe umane, apoi pentru următoarele ore stadiul de două şi apoi 4 celule (B), după care urmează la 48-72 de ore de la fecundare stadiul de morulă (C) urmat apoi de stadiul D (blastulă) la care face referire următorul verset:

2. Din cel mai ascuns dintre toate lucrurile ascunse, secretul fără de sfârşit a emanat două feţe: una despicată (separată?, croită?) şi cealaltă nedespicată, necroită?. Atmosfera sa a fost necunoscută până când suflări puternice au divizat Atik şi un punct ceresc ascuns a strălucit. Dincolo de acest punct, nimic nu poate fi cunoscut şi din acest motiv, El este numit cu numele de Început, ceea ce înseamnă Primul dintre Cuvinte.

„Punctul ceresc” îl putem observa în poziţia orei 5 în stadiul D din figura de mai sus, numit stadiul de blastulă, sau în stadiul C-D din figura de mai jos, la 5-7 zile de la fecundare. Practic, versetul 2 descrie stadiul de blastulă, în care celulele rezultate prin diviziune celulară creează o sferă de celule - blastomeri , care urmează o diferenţiere ulterioară. Apar cele două zone – „despicată” – partea invaginată şi cea „nedespicată” - partea exterioară care divizează „Atik” – zona internă a noului organism .

În stadiul următor de gastrulă - descris de versetul 3 - o parte dintre celulele blastocistului se invaginează ca în figura de mai sus, rezultând trei foiţe - cea internă (roşie)– endodermul – din care se vor forma plămânul, tiroida, pancreasul, mezodermul – foiţa de mijloc (brună) din care se vor forma muşchiul cardiac, muşchii netezi şi striaţi, rinichii, celulele sanguine şi ectodermul, foiţa externă (portocalie) din care se vor forma pielea, sistemul nervos – creierul .

3. Şi cei care sunt înţelepţi strălucesc ca lumina firmamentului şi se întorc la Cel Drept ca stelele pentru totdeauna. Expresia „Şi cei care sunt înţelepţi” se referă la sufletele celor drepţi, „strălucirea firmamentului”, la iluminarea celor trei Sfiroturi superioare care sunt revelate atunci când sunt combinate cu atributele Milei. Aura strălucirii este cel mai ascuns – tăinuit lucru dintre toate cele tăinuite , unită cu acest punct şi strălucind înăuntrul lui. Apoi, acest ÎNCEPUT CARE ESTE ARICH ANPIN – s-a dezvoltat sub forma CAPULUI ŞI CORPULUI şi şi-a făcut un templu în onoarea şi cinstea gloriei sale. Acolo, înăuntrul templului Arich Anpin a plantat o sămânţă sfântă pentru a aduce mai departe SUFLETE în beneficiul lumii.... Acesta este secretul lui” prin urmare seminţele sfinte sunt trunchiul său neclintit”

Teoretic Arich Anpin ar putea să reprezinte iniţial numai ectodermul şi creierul, deşi la fel de bine sau chiar mai degrabă, ar putea reprezenta întregul corp aflat în acest stadiu iniţial de dezvoltare embrionară – respectiv energetic-embrionară. Arich Anpin dezvoltat sub forma capului şi corpului - teoretic sub forma unei fiinţe extraterestre standard. Veţi vedea mai târziu, la momentul potrivit, cum „seminţele sfinte” recoltate de pe Terra formează - clădesc Arich Anpin. Versetul este plin de logică, ca mai toate de altfel.
Avem şi o primă definire clară a noţiunii de „firmament”, care pe parcurs va deveni şi mai clară. După ceea ce înţeleg eu, firmamentul este strălucirea – spectrul de lumină emanat strict de genetica specifică fiinţei extraterestre standard. Numai cei compatibili genetic, intraţi în procesul de compatibilizare genetică totală, vor fi în stare să emane lumină asemenea strălucirii firmamentului. A traduce sau a asocia firmamentul cu „cer-ceruri- lumina cerească, etc, este total inexact.



4. Strălucirea pe care El a semănat-o pentru onoarea lui este similară cu seminţele purpurii ale viermilor de mătase, pentru că viermele se înconjoară însuşi în propria-i mătase, în propria-i creaţie. Şi din acea sămânţă, El pregăteşte pentru El însuşi un templu pentru gloria Sa şi pentru beneficiul tuturor. Cu acest Început, Cel Tăinuit, cel Necunoscut, Unul a creat templul, iar acest templu este numit cu denumirea "Elohim".

După cum obsevaţi, fiecare verset este plin de semnificaţii şi trebuie analizat. În procesul creaţiei, încă din stadiul timpuriu al proiectului concept sunt create concomitent cu organogeneza energetică a proiectului şi locaţiile standard din PV ce sunt destinate viitoarei producţii de „piese componente”. Asta se întâmplă în zona BINAH care reprezintă PRIMUL TEMPLU! şi care de fapt este raportat metaforic şi la denumirea de ELOHIM, adică la structura AND-EI a fiinţei proiectate.

5. Acesta este secretul cuvintelor: "La început Elohim a creat ..." (Beresheet 1:1). Acest templu este luminozitatea de la care toate cele zece vorbe au fost create, în accord cu semnificaţia secretă a extinderii punctului din acea luminozitate ascunsă. Astfel, în cazul în care cuvântul "creat" se aplică la ea, nu e de mirare că este scris: "Şi Elohim a creat pe om după chipul Său" (Beresheet 1:27).

6. Strălucirea, care este ARICH ANPIN, este secretul Începutului, pentru că numele său este în primul dintre toate. Numele sfânt Eheyeh este inscripţionat pe părţile laterale ale lui ARICH ANPIN. Numele Elohim este inscripţionat pe coroana. Şi acesta este secretul lui Asher, care este un templu ascuns, şi este începutul revelaţiei secretului Începutului. Cuvântul Asher se compune din aceleaşi litere ca şi cuvântul Rosh (cap), dar în sens invers, aşa încât litera - care este prima literă în cuvântul Rosh - este ultima litera în cuvântul Asher. Acest lucru demonstrează că Rosh este cel care a ieşit la resheet (Început), care este de fapt ARICH ANPIN. Prin urmare, a ieşit din (ceva de) aspectul capului şi a fost format ca un corp fără de cap.

Zoharul ne răscoleşte neuronii şi raţiunea cu o multitudine de denumiri, care reprezintă fie denumiri ale diverselor părţi energetice ale fiinţei proiectate, fie diverse stadii de organogeneză energetică ale aceleiaşi fiinţe. Din lumina iniţială se ajunge la structura ARICH ANPIN care are “inscripţionate” lateral structurile Eheyeh, iar pe coroană structura formată din literele energetice care dau numele sfânt ELOHIM. Vom vedea că fiinţa supremă, Dumnezeu se raportează deseori la multe alte denumiri structuri echivalente, ELOHIM fiind doar una dintre ele. Şi aşa şi este … şi eu am trecut prin stadiul de ovul fecundat, de morulă, de blastulă şi tot TVM am fost chiar şi atunci. Mai mult decât atât, toate părţile mele mă definesc pe mine şi numai pe mine. Iar dacă părţi din alţii ar fi total compatibile cu mine ca structură şi funcţie, asta ar însemna că şi acele părţi mă definesc pe mine, TVM. Prima analogie care mi-a venit în minte când am început să citesc Zoharul a fost cea cu operaţiile cu mulţimi din matematică. 
 
7. După ce punctul şi templul au fost stabilite ca fiind una (o unitate), Beresheet - care este ARICH ANPIN - a inclus un început măreţ în lumina lui Chochmah. Mai târziu, imaginea templului s-a schimbat şi a fost denumit casă (Erb. bayit) şi punctul ceresc a fost denumit cap (Ebr. Rosh). Ele au fost incluse unul în celălalt prin secretul Începutului, deoarece din combinarea cuvintelor Bayit şi Rosh se formează termenul BERESHEET. Acest lucru a durat atâta timp cât BAYIT şi Rosh au fost ca unul (o unitate), atâta timp cât nu a existat nici un mod de locuire în casă; atât timp cât CHOCHMAH nu a fost îmbrăcat cu CHASSADIM, care dezvăluie cele patru culori ale casei. Dar acesta (templul) a fost însămânţat în scopul de locuire şi odată ce a fost locuit, a fost numit cu denumirea ascunsă, tăinuită de "Elohim".

Acum este şi mai clar ceea ce scriam mai sus, şi anume faptul că atât ELOHIM structura primară din Arich Anpin cât şi viitoarea zonă locuită (de locuit) corespunzătoare structural lui Arich Anpin pot fi denumite ELOHIM.


8. Strălucirea a fost ascunsă şi tăinuită până când copiii lui Israel au venit înăuntrul ei în scopul de a da naştere şi casa a fost extinsă pentru a conţine ceea ce a fost stabilit prin sămânţa sfântă. …
… Sămânţa constă în literele îngravate (inscripţionate) care reprezintă secretul Torei, ce se referă la ZEIR ANPIN , care a fost emanat din acel punct care este ARICH ANPIN.

Acum se face referire pentru prima dată la scopul „locuinţei”. Copiii lui Israel (cel pământean) vor veni aici – în locuinţă – pentru a da naştere - adică pentru a produce – ceea ce ... a fost stabilit prin sămânţa sfântă! Aceasta din urmă constă în structura standard – litere, structură, care reprezintă secretul Torei – structură echivalentă cu structura ZEIR ANPIN – cea mai importantă structură din BINAH, derivată şi ea tot din ARICH ANPIN! Se va dovedi mai tîrziu că această structură notată cu ZEIR ANPIN corespunde de fapt „coloanei centrale” a standardului genetic extraterestru, respectiv canalului energetic central, ce corespunde la om cu meridianele energetice centrale REN MAI şi DU MAI, dar la fel de bine reprezintă practic întreaga structură genetică extraterestră.
Poate că este cazul să fac câteva precizări în avans, pentru o înţelegere mai uşoară.... Zoharul este plin de multe metafore, comparaţii, echivalenţe ca şi de modalităţi specifice în a sublinia diferenţele între diverse noţiuni.
În Biblie, Tora este reprezentată de primele 5 capitole, zonă ce descrie practic numai programul de inginerie genetică al poporului evreu şi nu exploatarea programului. Toată acestă zonă este practic GENEZA poporului evreu, respectiv geneza viitoarelor elemente de analizat în PV, în zona MALCHUT.
Zoharul nu este decât o analiză extrem de detaliată a Torei, adică a primelor 5 capitole ale Bibliei. În acelaşi timp, zona BINAH a PV este denumită Tora scrisă - adică Tora structură (conţine elemente genetice structurale strict extraterestre), în timp ce zona MALCHUT este denumită – Tora vorbită (conţine elemente genetice structurale pământene compatibile cu stucturile genetice extraterestre). Elementul structural de bază din BINAH – numit ZEIR ANPIN, este la rândul lui echivalent cu Tora scrisă.

9. Acel punct ceresc, care este ARICH ANPIN, a semănat în interiorul templului - care este Yisrael - Saba şi TEVUNAH - secretul celor trei puncte (vocale): Cholam, Shuruk şi Chirik. Deci, ele sunt combinate într-un secret, o Voce care rezultă din unirea celor trei puncte. Când Vocea a ieşit, omologul său de sex feminin a venit cu ea. Ea a inclus toate literele după cum este scris: "Cerurile ..." (Beresheet 1:1); aceasta este vocea şi principiul său feminin. Această voce, care este Secretul Cerurilor, este ultimul nume al lui Eheyeh, care este strălucirea care conţine toate literele şi culori în acest mod.

Ehe, versetul asta vrea deja să ne bage în ceaţă... ce am putea să înţelegem? Poate că vă întrebaţi... „Hm... chiar trebuie să înţelegem totul?”... Da, aveţi dreptate... dar cu sârg şi cu răbdare primim de fapt toate răspunsurile, chiar dacă imaginaţia ne este încercată la maximum, căci câteodată, în afară de logică ,nu avem alte punţi între elemente de cunoaştere care ne lipsesc total!
Nu trebuie să uitaţi nici o clipă ,atunci când luăm în discuţie structuri energetico-materiale , că fiecare particulă - de orice fel ar fi - emite un anumit spectru de lumină şi un anumit sunet. Totul este lumină şi muzică, chiar dacă simţurile noastre nu percep acest aspect.
Fiecare celulă a noastră îşi cântă propria partitură care este integrată în marea simfonie a organismului. Muzica – melodia – simfonia structurii genetice standard extraterestre este denumită în Zohar SHOFAR. Am scris mai devreme şi reamintesc faptul că o structură scrisă cu „litere genetice” poate fi scrisă cu diverse „nuanţe”. Exemplul meu se referea la a scrie acelaşi „text genetic” în Arial sau în Times New Roman sau în Tahoma. Textul este acelaşi, dar aspectul său va fi diferit şi foarte probabil că FUNCŢIA SA VA FI DIFERITĂ ŞI ÎN MOD SIGUR MUZICA SA VA FI DIFERITĂ. Revenim la verset... ARICH ANPIN - structura genetică ce deţine programul genetic are inclusă nu numai structură, ci şi funcţie. Ea dezvoltă, inoculează în interiorul templului care este „Ysrael Saba şi Tevunah” – secretul celor trei puncte vocale care la rîndul lor sunt combinate şi unite într-o voce. Şi-acum intervine partea şi mai grea... vocea programată inţial... cam „tăcută”, firavă, cu „octave” mai puţine îşi întâlneşte omologul de sex feminin.... De unde o veni şi asta? Păi...provine de fapt din Malchut... Mai aveţi răbdare?
În primul capitol, atunci când am vorbit despre ADN, am amintit faptul că numai circa 2-3% din tot lanţul moleculei este ADN codor de structură, de morfologie adică încodează modul în care arătăm. Restul de circa 97% reprezintă încodare de funcţii, de instincte, de personalitate moştenite de la ascendenţa genetică. Această variaţie de baze A-T;G-T care urmează aşa cum am amintit sintaxa limbajului, foarte probabil creează „muzica” în care ADN-ul codor este „îmbrăcat” permanent şi în care funcţionează perfect. În plus, după naştere, cu fiecare perioadă ne remodelăm personalitatea, învăţăm, experimentăm, etc şi toate acestea se adaugă vrând-nevrând pe un ADN – funcţie (muzică) tot mai încărcat, cu variaţii de tip JAZZ pe muzica tot mai complexă a organismului. Presupunem că acest organism ADN-EI este recoltat de zei, după moartea somatică (a corpului fizic). La o investigaţie sumară, în cazul în care este compatibilizabil cu structura standard extraterestră, intră în procesul de prelucrare primară în zona MALCHUT a PV. Pe treptele inferioare are loc o dezasamblare a CS în structuri componente din ce în ce mai simple, astfel încât, conform Zoharului, pe treapta a treia din şapte deja nu se mai poate distinge o formă umană a CS. Deja pe treptele inferioare are loc o „şlefuire” a ADN-EI prin care se pierd în primul  rand toate memoriile legate de viaţa pământeană. Aminteam mai sus faptul că toate aceste memorii au ca suport – LIMBAJUL. De aceea, zona MALCHUT a PV este similară cu TORA VORBITĂ!, în timp ce zona BINAH este denumită TORA SCRISĂ. Copiii  nou-născuţi sacrificaţi zeilor, intră direct pe treapta a treia de prelucrare din Malchut, ei neavând memoria propriei experienţe de viaţă, ci doar memorii dobândite de la ascendenţa genetică. Pe treptele superioare din Malchut ADN-EI pământean este în continuare şlefuit, sunt îndepărtate, memorii ale ascendenţei genetice (instincte, personalitate, abilităţi moştenite şi încodate genetic, etc) nedorite a intra în PV, în zona BINAH, şi nu numai atât... Pe aceste trepte superioare are loc adevărată terapie genetică cu undă genetică, în care „îngeri” – unităţi genetice extraterestre îmbracă practic elementele genetice de provenienţă pământeană şi le transformă în unităţi identice cu ale lor. Procesul se desfăşoară cu viteza luminii şi e descris magistral în Zohar. În acest proces chiar şi ADN-EI codor de structură – morfologie – aspect somatic ulterior este transformat în structură identică extraterestră. La nivel de ADN-EI- funcţie sunt conservate şi mai mult sunt preschimbate- „potrivite” toate funcţiile ce definesc fiinţa extraterestră, astfel că elementele genetice sunt pregătite să ascensioneze în BINAH. Ei bine, vă daţi seama că vin şi ele cu „vocalele” specifice care, odată reunite în structuri mai complexe în BINAH vor da muzica din BINAH, care de fapt este simfonia fiinţei extraterestre. Această muzică este simplă, armonică, fără prea mult JAZZ. Dar ... muzica înainte de-a deveni standard pentru fiinţă extraterestră, provine teoretic tot din Malchut, după ce a fost intens curăţată de dizarmonii, prelucrată.
Ehe, acum vă daţi seama ce vacarm, ce dizarmonie totală este prin MALCHUT, mai ales prin treptele inferioare, ca să nu zic ce dezastru , cacofonie muzicală este în IAD – GHEHONOM!
Ca informaţie preliminară complementară, trebuie să ştiţi că BINAH şi Malchut au mai multe metaforizări.
BINAH este soarele, ziua, bărbatul, textul scris.
MALCHUT este luna, noaptea, femeia – sursa principiului feminin, textul vorbit.


Si-acum ne întoarcem la versetul de mai sus...
Când Vocea a ieşit, omologul său de sex feminin a venit cu ea. Ea a inclus toate literele după cum este scris: "Cerurile ..." (Beresheet 1:1); aceasta este vocea şi principiul său feminin. Această voce, care este Secretul Cerurilor, este ultimul nume al lui Eheyeh, care este strălucirea care conţine toate literele şi culorile în acest mod.
Partea acesta de verset ne spune că ceea era încodat în ARICH ANPIN avea să conţină încodat întreaga structură de funcţie –(voce şi culori) şi de morfologie (litere) a viitoarei fiinţe.

10. Până în acest punct, acesta este secretul lui "Hashem Elohim-ul nostru, Hashem." Aceste trei grade corespund secretului ceresc, în versetul: "La început Elohim a creat ..." Şi astfel termenul Beresheet este un secret străvechi, şi anume CHOCHMAH care este numit ÎNCEPUT. Termenul (cuvântul) Bara (a creat) face referire la un secret ascuns, de la care orice altceva se extinde. Sensul secretului lui Elohim este faptul că susţine tot ceea ce există mai jos (În lumea de jos). Termenul de "ceruri" face referire la unirea dintre bărbat şi femeie şi este interzis să fie separaţi, ci mai degrabă să fie combinaţi, pentru că ei sunt secretul Vocii şi al rostirii - YUD-HEI-VAV-HEI - ADONAI, care sunt unite într-una singură (unitate – cuvânt - rostire).
Ne este clar că Hashem-Elohim - noţiuni oarecum echivalente - a creat, a expandat şi este unitatea spre care tinde populaţia din program compatibilă cu structura ELOHIM (asta dacă privim de jos în sus). Privind de sus, dinspre BINAH către lumea inferioară (de jos), se poate spune că Elohim susţine lumea de jos. Uniunea dintre bărbat şi femeie se referă de fapt la uniunea MALCHUT – BINAH, care duce la formarea unităţii ZEIR ANPIN (YUD-HEI-VAV-HEI) ce deţine atât voce – melodie – funcţie, cât şi rostire - morfologie – structură.

11. Particula Et (articolul hotărât l) este creat prin combinarea literelor Aleph şi Tav, care sunt prima şi ultima literă ale alfabetului. Astfel, Et include toate literele de la început până la sfârşit. Ulterior, litera Hei a fost adaugată la Et , astfel încât toate literele ar fi unite cu Hei. Aceasta a format cuvântul Atah (tu), care constă din literele Aleph-Tav-Hei. Astfel, versetul spune: "Şi tu le cuprinzi (le prezervi) pe toate" (Nechemyah 9:6). Et este secretul Adonai şi este aşa este numit. Cerul este Yud-Hei-Vav-Hei, care este superior denumirii Adonai , deoarece ZEIR ANPIN, numit "ceruri" şi, de asemenea numit "voce", este secretul numelui YUD-HEI-VAV-HEI. Şi principiul său feminin numit "Et şi " vorbire” (limbaj), este secretul numelui Adonai.

Şi acum să ne mai stoarcem creierul un pic… Zoharul este plin de motivaţii – poveşti naive care au darul să ne explice câte ceva . Practic vestetul de mai sus ne spune că litera Hei este prezentă în tot organismul, este unită intrinsec cu toate celelalte litere ce scriu morfologia – aspectul somatic al organismului. ”Cerul” - structura de bază a fiinţei extraterestre - denumită ZEIR ANPIN este reprezentată de literele YUD-HEI-VAV-HEI. Particula Et, ce se găseşte în toate literele şi care reprezintă limbajul şi în acelaşi timp principiul feminin al numelui YUD-HEI-VAV-HEI. 
12. Cuvântul VE-ET, face referire la definirea noţiunii masculin şi feminin. VE-ET este secretul Vav-Yud-Hei-Vav-Hei, şi ambele sunt ca unul. Pământul este numele Elohim, echivalent cu cel ceresc, care este apt - potrivit de a elibera fructe şi urmaşi. Acest nume este inclus în trei locuri şi este definit în multe feluri. …
13. Beresheet este format din segmente Bara-Sheet (el a creat şase), pentru că de la o margine a cerurilor până la cealaltă, există şase ramuri care se extind de la secretul sublimului cu extinderea Bara (creat). Bara s-a extins (a expandat) din interiorul primului punct, care este ARICH ANPIN. Şi aici, pe acest Prim Punct, secretul numelui cu cele 42 de litere a fost gravat.
Practic ni se spune că din Arich ANPIN s-au dezvoltat 6 ramuri, care vom vedea că reprezintă coloanele (3) şi încheieturile (3) lui ZEIR ANPIN – structura supremă din BINAH

Hai să vedem cum este cu „fructele şi urmaşii”
14. "Şi cei care sunt înţelepţi vor străluci," (Daniel 12:3), precum notele şi incantaţiile specifice imprimate literelor şi vocalelor (punctelor). Ei se deplaseaza de-a lungul (traseului prescris) la fel ca militarii ce-şi urmează regele. Literele sunt corpul (structură morfologică) şi vocalele sunt aspectul spiritului lor (funcţie), şi ele toate urmează intonaţiile lor, ca să-şi atingă (dobândească) existenţa. Când tonul incantaţiilor notelor călătoreşte de-a lungul (traseului predestinat în PV - na), literele şi vocalele (punctele) mărşăluiesc, în pas cu el. Atunci când tonul (sunetul – melodia) se opreşte, ele se opresc, de asemenea.
Probabil că este unul dintre cele mai frumoase şi mai clare versete de până acum care ne spune clar că cei compatibili (înţelepţi) vor străluci specific, căci dacă sunt compatibili au un ADN-EI care va emite un spectru de lumină asemănător zeilor. Pasajul prin zona Malchut se face pe un traseu anume, iar în ascensiune întâlnesc „regele”, adică îngerii de care vorbeam mai înainte, responsabili cu terapia cu undă genetică. Dar cât de frumos şi direct ni se spune că literele sunt corpul, iar vocalele sunt aspectul spiritului lor!!!.... Să mai ziceţi că am scos-o de la mine! Migrarea literelor şi vocalelor spre BINAH se face urmând tonul, o melodie conducătoare. Cred că fiecare treaptă a lui MALCHUT are tonuri şi melodii proprii. Biblicul „ca vuietul unei mulţimi” aparţine mai degrabă zonei inferioare a lui Malchut, în timp ce zonele superioare se apropie de armonia şi simplitatea melodică din BINAH.

15. Cuvintele "şi cei care sunt înţelepţi vor sclipi", se referă la litere şi vocalele (puncte) care strălucesc, şi "luminozitatea" se referă la tonul (melodia) incantaţiilor imprimate (literelor). "Firmamentul" face referire la extinderea – expansiunea tonului – sunetului, adică la toate acele intonaţii care se extind - expansionează de-a lungul (traseului) în timp ce sunetul curge. "Şi ei, care se întorc (mulţi) la dreptate" face referire la muzica –incantaţiile imprimate (amprentate) care aduc călătorul (literele) la o pauză ca să permită ca sensul cuvintelor să fie auzit în mod clar. Cuvintele "vor (trebui să strălucească) străluci", se referă la litere şi vocalele (puncte) care sclipesc ca (fiind) una de-a lungul călătoriei prin căi ascunse. Din acesta, totul se extinde – expandează. "Şi cei care sunt înţelepţi (Ebr. maskilim) vor străluci ca luminozitatea firmamentului" pe stâlpii şi pe legăturile din această lectică. "Şi cei care sunt înţelepţi", sunt ei înşişi pilonii cereşti şi încheieturile, care observă inteligent această lectică şi încheieturile sale pentru a o sustine cu tot ceea ce este necesar. PILONII SUNT CHESED, GVURAH ŞI TIFERET; ÎNCHEIETURILE SUNT NETZACH, HOD ŞI YESOD. Acest secret este ascuns, după cum este scris: "Binecuvântat este cel care apreciază săracii (Ebr. maskil)" (Tehilim 41:2); SĂRAC ESTE ZEIR ANPIN şi sărac este PRINCIPIUL LUI FEMININ. Şi El primeşte strălucirea din consideraţie pentru săracul care are nevoie de ea. Cele şase extremităţi cereşti ale lui ZEIR ANPIN vor trebui să strălucească, căci dacă nu vor străluci sau ilumina, atunci nu vor fi în stare să analizeze lectica pentru a determina ce este necesar pentru restaurarea ei. Dacă stabilizarea lecticii nu ar fi necesară, ele (cele şase extremităţi) nu ar primi lumina strălucirii.
Ei, cred că nici un verset nu m-a chinuit mai tare ca acesta în a-l traduce... şi asta tocmai datorită faptului că traducerea din aramaică în engleză cred că este cam praf.
Aşa se întâmplă mai cu toate versetele tehnice pline de conţinut, cărora traducătorul nu le înţelege sensul. Cred că o traducere direct din aramaică în româneşte ar fi cu mult mai aproape de adevăr.
Oricum, versetul este super si nici nu are nevoie prea mare de comentarii. Lectica este aceeaşi cu carul descris de Iezechiel. Cei care sunt compatibili deţin structura şi funcţia necesară, adică litera este perfectă, iar tonalitatea melodiei este modelată odată cu trecerea prin pasajul din Malchut. Apoi, va trece în Binah unde se va uni cu fiinţa supremă, cu structura ZEIR ANPIN ce deţine cele 6 extremităţi respectiv cele 3 coloane CHESED, GVURAH şi TIFERET şi „încheieturile” care sunt NETZACH, HOD ŞI YESOD.
Evident numai „săracii” – cei cu ADN simplu, din linie genetică pură, adică cei compatibili care au pierdut o mulţime de informaţie structurală şi de funcţie vor fi capabili să ajungă în BINAH, pentru că ZEIR ANPIN este sărac atât în structură cât şi în funcţie.

16. Şi EI STRĂLUCESC "ca luminozitatea firmamentului", care se aşează pe cei care sunt înţelepţi, şi despre care este scris: "Si deasupra capetelor creaturilor vii era ceva ca lumina firmamentului, de culoarea gheţei infiorătoare. " (Yezekel 1:22). Aceasta este luminozitatea firmamentului, care străluceşte deasuprea întregului ZEIR ANPIN, care este denumit Tora. Luminozitatea străluceşte deasupra capetelor acelei făpturi vii care este denumită lectică (capetele cu aspect de om, leu, vultur şi bou - na). Aceste capete, care sunt stâlpii şi soclurile lui ZEIR ANPIN sunt înţelepţi şi strălucesc în mod constant şi privesc către firmament pentru a primi lumina care este emanată de acolo. Aceasta este de asemenea lumina lui ZEIR ANPIN în totalitatea sa şi care se numeşte Tora. Ea străluceşte pentru totdeauna şi nu încetează niciodată. Cu alte cuvinte, ZEIR ANPIN în totalitatea sa nu primeşte aspecul luminos pentru sine însăşi, ci pentru această lumină care străluceşte singură în mod constant.
Din ediţiile vechi ale PT aţi aflat ca Dumnezeu - fiinţă de lumină stă pe tron, iar in jurul tronului sunt cela 4 fiinţe mitice cu cap de om, de bou, de vultur şi de leu. Întreaga structură a lui ZEIR ANPIN ( tronul, treptele, cele 4 fiinţe, etc) ce luminează asemenea firmamentului de deasupra sa conţine materia energetică genetică recoltată de pe Terra, purificată şi adusă la stadiul de identitate cu stadardul fiinţei extraterestre. Aceasta structură este denumită TORA.

Şi uite aşa, am ajuns să-mi explic mie şi Dv., în circa 10 pagini, primele 16 versete din Vol 1- Beresheet. Ce ne facem că Zoharul are peste 16.000 de versete. Prin extrapolare, mi-ar trebui circa 10.000 de pagini ca să pun pe hartie explicaţiile mele privind Zoharul. Cine ar fi interesat să citească aşa ceva? Cât timp şi cu ce efort aş face asta? Nu, asta nu se va întâmpla, nu pentru că ar fi un non-sens, ci pentru că nu am timp de asta, pentru că eu deja m-am cam prins mai mult decât aproximativ în privinţa acestei capodopere numită Zohar. Şi spun „aproximativ” pentru că mi-am demonstrat mie însumi că valoarea întreagă a unui verset nu o văd citindu-l rapid în engleză, ci numai traducându-l complet îi descopăr noi sensuri şi fac conexiuni pe care nu le-am făcut la o citire rapidă. În plus, în momentul în care-l scriu cu mâna mea, îl pătrund altfel.
Acest prim contact cu Zoharul nu are decât darul de a vă familiariza cât de cât cu modul de abordare în viitorii paşi, din carte. Dar.. nu voi avea timp de o astfel de abordare completă şi amănunţită. În mod sigur îmi scapă lucruri mai mult sau mai puţin importante, fascinante – pentru mine, dar nu atât de importante, încât să modifice radical explicaţiile mele referitoare la PROGRAMUL TERRA. Ar fi interesant să vedeţi „notiţele” mele în Zohar... La o primă citire am subliniat în diverse culori versetele care mi-au sărit în ochi ca fiind... OAU!!!..., cu o frecvenţă de cam un verset pe pagină. Apoi, la o nouă citire, după primele conexiuni făcute fară adnotări scrise, am mai colorat ... de două ori mai multe versete, şi-am început să fac adnotări pe marginea textului şi tot aşa, până când, astăzi aproape toate versetele sunt colorate, căci, în ciuda modelului holografic pe care-l are din plin Zoharul, cartea nu are nimic în plus... este...  CULOARE, este ZOHAR! Dintre aceste versete colorate, am tradus în româneşte numai câteva sute, poate 1000?, iar dintre ele voi folosi în carte poate că maxim 200? Vom vedea...
Şi totuşi, aş putea să scriu cartea de 10.000 de pagini... dacă m-aş muta în ... Sao Tome şi Principe şi aş trăi modest într-o căsuţă pe plajă, cu peşte, banane, dragoste, ritmuri africano-portugheze ... şi multe ore dedicate scrisului... Deocamdată însă scriu fiind la Voss, în Norvegia, în plină iarnă, de gardă, dotat cu două pagere, un telefon mobil de urgenţă, între două operaţii, terapie intensivă, naşteri şi urgenţă, în care vin destule cazuri acute.
În concluzie, voi încerca să fac o variantă simplificată ??!! , dar combinată şi integrată a explicaţiilor mele privind ... „facerea”, folosind textele ebraice.

POMUL VIEŢII – STRUCTURĂ – FUNCŢIE – ARHITECTURĂ

INCURSIUNE ÎN ZOHAR... a câta oară?


Pomul vieţii – un subiect cu care mulţi şi-au bătut capul şi căruia i-am alocat şi eu o grămadă de timp... Sunt mai edificat acum decât în urmă cu 14 ani când am făcut prima abordare? Cu siguranţă, da. În acelaşi timp sunt totuşi departe de a face o descriere amănunţită a stucturii, mai ales mărimii, a funcţionalităţii în acel detaliu pe care Zoharul ar dori să ni-l comunice. Înţelegerea în detaliu apoximativ a structurii şi funcţiei PV este posibilă, dar expunerea ia timp şi multe pagini scrise pe care mă şi întreb ... cine le-ar citi? În concluzie, mă mulţumesc cu o descriere relativă, aproximativă, derivată mai ales din aproximarea cu care noi putem înţelege astăzi structura şi funcţia energetică a fiinţei umane.
Revin cu câteva precizări, chiar dacă mă repet a nu ştiu câta oară...
Reţineţi încă de la inceput faptul că aspectul structural al PV urmează în mare aspectului structural energetico-somatic al fiinţei umane/extraterestre.
Fiinţa umană este o hologramă atât la nivel somatic cât şi la nivel energetic. La nivel somatic, holografia are mai multe nivele. În primul rând constă în faptul că fiecare celulă deţine în ADN-ul din nucleu baza întregului program morfologic şi funcţional al întregii fiinţe. În plus, fiecare celulă deţine şi informaţie specializată care este relatată la organul – sistemul din care face parte. Celulele stem sunt celule care pot la o adică să preia funcţia şi morfologia organului în care sunt implantate. Asta se datorează tocmai structurii noastre holografice. În al doilea rând, holografia este prezentă la nivel de organ. În fiecare dintre organe se regăsesc informaţii referitoare la starea generală a organismului, chiar dacă ştim să investigăm mai puţin bine acest lucru. În fiecare organ sunt bine reprezentate toate celelalte organe şi sisteme. Poate că cel mai bun exemplu este iridodiagnosticul. Fără să fiu specialist în iridodiagnostic, m-am obişnuit să mă uit la petele din iris ale pacientului aflat pe masa de operaţie. Cred că dacă aş fi fotografiat toţi ochii pacienţilor cu cancere digestive, pulmonare, insuficiente renale, etc aş putea să am astăzi un propriu atlas superb cu corelări indiscutabile între modificările din iris şi bolile din diverse organe şi sisteme. Dar, fiecare organ este reprezentat nu numai în iris, ci şi în palme sau plantar (în tălpi) sau pe faţă sau pe ureche sau pe întreaga suprafaţă a corpului. Un organ sau sistem este accesibil manipulând zone de suprafaţă ale corpului situate la distanţă, în special punctele de acupunctură – veritabili centri energetici. Aşa se face că punctele de acupunctură nu au numai funcţii locale, ci au în special funcţii pe organe şi sisteme situate la distanţă. Ca să va dau un exemplu, punctul VB 67, capătul de meridian al meridianului „vezică biliară”, situat pe degetul mic de la picior, poate prin accesare pe gravida în luna a 8-a la care copilul nu a făcut culbuta (nu s-a întors cu capul în jos, în prezentaţie craniană) - poate să inducă culbuta, adică să modifice poziţia fătului în uter! Ce ziceţi de asta?! A trata dureri de cap înţepând mâini, sau boli de rinichi înţepând picioare, pare banal în comparaţie cu exemplul de mai sus. Şi toate astea se întâmplă pentru că SUNTEM HOLOGRAME. Convingerea mea este că absolut fiecare organ intern oferă informaţii directe asupra restului organismului, dar din păcate ştim prea puţin sau deloc să investigăm acest lucru. Oricum, ca definiţie, reţineţi că toate astea au la bază principiul holografic conform căruia unitatea de structură reprezintă întregul.
La nivelul corpului spiritual, al sufletului, lucrurile stau absolut în aceeaşi manieră. Corpul spiritual este energie vie structurată cu funcţie şi morfologie. Dacă structura fizică a corpului somatic (histologică – structură de ţesuturi) poate fi descrisă ca fiind formată din ţesut conjunctiv (de multiple structuri), ţesut gras (de mai multe feluri - de mai multe aspecte – corespunzătoare cu siguranţă mai multor aspecte – forme structurale energetice), ţesut muscular (striat şi neted şi ele cu mai multe structuri), ţesut nervos, etc, ei bine, structura energetică a acestor componente ale corpului a fost notată în Zohar cu litere, fiecare dintre ele putând avea aşa cum am mai scris mai sus, diverse nuanţe. Aceste litere formeză structuri cu centri energetici ce deţin informaţie de structură şi funcţie.

Si-acum sporiţi atenţia şi reţineţi!
După cum avem ţesut muscular sau gras sau în mai multe zone ale corpului, anumite litere vor fi prezente mai în toate zonele - structurile PV. Ce să mai zic de ţesutul conjunctiv, în diverse forme structurale, care se găseşte mai în tot corpul... Şi litera/literele care-l reprezintă vor fi prezente în tot PV în diverse nuanţe, însoţite de „vocale” specifice! Fiecare literă are o anumită valoare numerică, spre exemplu, litera notată cu VAV are valoarea numerică 6. Mai mult decât atât, o anumită structură poate fi „scrisă” din „punctul de vedere” al unei anumite litere, în funcţie de importanţa acelei litere în zona respectivă, căci într-o anumită zonă nu ai numai ţesut muscular, ci şi gras, şi conjunctiv etc. Poţi descrie o anumită parte a corpului - respectiv zonă din PV după litera care predomină în zona respectivă sau poţi descrie şi cu ajutorul literelor însoţitoare – adiacente zonei respective. În funcţie de această alegere, o anumită structură are o valoare numerică diferită. Şi de aici derivă o multitudine de complicaţii în textul Zoharului, care mai de care mai năucitoare, care îţi înfierbântă neuronii, dacă vrei chiar cu tot dinadinsul să pricepi tot ceea ce EI ne comunică....
Pe de altă parte, literele formează la rândul lor structuri energetice de bază ce pot fi la o adică convertite (acoperite) în structuri somatice – fizice vii, cu morfologie şi funcţie. Este vorba dacă vreţi  de un cod energetic, ceva mai complicat.

Aceste structuri energetice de bază formează centri energetici, care, prin numărul lor, determină marca genetică a unei anumite rase extraterestre.
Cred că numărul centrilor energetici ce dau identitatea de rasă extraterestră sau umană este identic cu numărul punctelor de acupunctură pe care rasa respectivă le deţine.

Din cele expuse până în prezent, aţi înţeles că PV este o uzină vie ce produce în final fiinţe extraterestre, folosind ca materie primă material genetic energetic viu recoltat de pe Terra. Se pare că nimeni nu mai deţine „copy right” pe această invenţie şi că mai toate civilizaţiile implicate în PT (Programul Terra) deţin o astfel de uzină adaptată propriului standard genetic. Deoarece PV este cel mai bine descris în cărţile lăsate evreilor, am să descriu instalaţia dumnezeului evreilor. Vă daţi seama că uzina zeilor maiaşilor sau a indienilor sau a chinezilor sau a egiptenilor, dacilor, etc arată diferit, dar principiul , va asigur, este acelaşi şi se numeşte tot PV.

PV descris de Zohar are două mari zone BINAH – cu elemente de structură ale rasei extraterestre, şi MALCHUT, cu elemente de structură energetică extrase din programul de inginerie genetică al poporului evreu, aflate (în MALCHUT) în diverse trepte de compatibilizare totală cu structurile rasei extraterestre. Mai există zona adiacentă Ghehonom (Iadul)– în care elementele structurale nedorite în PV sunt îndepărtate şi eventual distruse.
Tora este definită ca fiind structura principală a PV (BINAH+MALCHUT). Reamintesc că BINAH este Tora scrisă – iar MALCHUT este Tora vorbită , din considerente pe care deja le-am expus. Evident că uzina trebuie să funcţioneze perfect, ceea ce înseamnă practic că dacă în MALCHUT există o armonie, o disciplină relativă a structurilor de compatibilizat conţinute, apoi în BINAH, ordinea este perfectă. Elementele structurale ce provin din MALCHUT sunt aduse la standard perfect în BINAH şi fiecare element îşi găseşte poziţia morfo-fiziologică în structura spaţială holografică din BINAH.
Este pe înţelesul oricui faptul că nici un element structural şi nici măcar o „literă” nu poate fi scoasă din Tora scrisă, adică din BINAH, căci ar fi ca şi cum am scoate din genom nişte gene ce determină un caracter genetic important. Iată cum este redat acest fapt în Zohar:
Tora i-a spus: ai văzut ce aluzie am făcut la începuturi? Tora conţine tot felul de secrete, acesta este modul în este (scrisă). ... nimeni nu trebuie să adauge sau să diminueze cu ceva cuvintele din Tora. Apoi, sensul literal al Torei este aşa cum este, aşa că nici măcar o literă nu trebuie să fie adăugată sau dată la o parte. Prin urmare, oamenii din lume trebuie să ia aminte să tindă spre Tora şi s-o iubească, aşa după cum am învăţat. Vol 20. Mishpatim: versetul 102.
Interdicţia de a scoate sau de a adăuga din Tora are un înţeles logic şi clar...nu-i aşa? Dar... care pământean ar putea să modifice ceva în BINAH? Nici unul! Şi atunci la ce se referă de fapt interdicţia?
Interdicţia este logică, dar are de fapt mai multe aspecte, ca totul, de fapt, în Zohar. Aşa este, ce bine este zis... „sensul literar este aşa cum este”... căci acest sens literar ne chinuie uneori pe cei ce vrem să traducem din aramaică în engleză şi mai departe în română sau în alte limbi. Textul scris al Torei, adică al primelor 5 capitole ale Bibliei este încodat cu supercomputere pe care ni le putem doar imagina. Sunt convins că textul Zoharului este şi el încodat şi că poate oferi surprize enorme. Domeniul este fascinant, multiplu încodat, cere timp, pasiune, cunoştinţe, tehnologie. Despre asta însă voi vorbi în alt capitol.
Acum vă mai prezint un verset cu informaţie mai largă, dar asemănătoare, căci interdicţia, fiind importantă, este repetată sistematic în diverse capitole ale Zoharului.
Preceptele Torei sunt toate părţi şi ramificaţii ale secretului ceresc şi când toate sunt unite şi devin un întreg, toate se ridică spre a deveni un singur loc. Secretul Tabernaculului aste acela că este compus din ramificaţii şi organe în secretul omului asemănător preceptelor Torei pentru că preceptele Torei sunt toate în secretul omului, care însemnă bărbat şi femeie, care este ZEIR ANPIN şi NUKVA. Când acestea se unesc, devin un întreg care este în secretul omului , CARE ESTE SECRETUL LUI YUD HEI VAV HEI SCRIS ÎN ÎNTREGIME CU LITERELE ALEPH, CARE REPREZINTĂ VALOAREA NUMERICĂ A LUI 'ADAM'. Dacă cineva care ar da la o parte chiar şi numai un precept al Torei, ar fi ca şi când ar diminua imaginea Credinţei, care este MALCHUT, PENTRU CĂ TOATE RAMIFICAŢIILE SUNT ÎMPREUNĂ ÎN SECRETUL OMULUI. De aceea totul se ridică (se adună) în secretul unităţii. Trumah: 65- Tabernacul - mai mult decât cu zece cortine – vers 666.

Cred că vă este greu să jonglaţi cu noţiunile Zoharului; de aceea, vă ajut un pic.

Arhitectura spaţială a PV – Tabernacului seamănă – este construit conform arhitecturii spaţiale a corpului spiritual, care în parte corespunde destul de bine (se pare) cu arhitectura corpului fizic - somatic. Asta este în acord cu prima parte a versului. Apoi am explicat deja că zona BINAH poate fi definită de structura ZEIR ANPIN, care este metaforizată ca fiind masculină, mirele, soarele, ziua, templul cel dintâi, zona din care apele cereşti pleacă să ude Grădina Eden, „MILA” – căci nimic din structura şi funcţia unui element venit din MALCHUT, nu mai suferă vreo remodelare, ajustare. etc, în timp ce MALCHUT este definit ca fiind de gen feminin, mireasa, luna, noaptea, Grădina Eden, al doilea templu. Pe de altă parte, MALCHUT este JUDECATA, căci numai în această zonă are loc „judecata de apoi”. Elementele structurale din zona MALCHT formează NUKVA –elemente genetice structurale cu origine pământeană, destinate să urmeze un anumit model de compatibilizare - NUKVA. MALCHUT este pe de altă parte „imaginea credinţei” ca în versetul de mai sus. Imaginea „credinţei” este imaginea PIG, căci numai cei proveniţi din PIG riguros au onoarea să fie procesaţi în MALCHUT.
Literele de bază ale programului sunt YUD HEI VAV HEI, care scrise „în întregime cu literele ALEPH” au valoarea numerică de 45, adică valoarea numerică a lui ADAM. Asupra acestui lucru voi reveni pe larg.... nu zăboviţi acum!

Un alt exemplu :
Totul în Tora este secret (ascuns), deoarece Tora este perfecţiunea absolută, perfecţiunea de mai sus (din BINAH) şi mai jos (din MALCHUT), nici un cuvânt sau o literă din Tora nu este defectă (imperfectă)...etc
Vol.14: Vayechi - Versetul 526.


Cu alte cuvinte, nu stricaţi Tora nici structural în PV, şi nici măcar literar – textul scris, căci este perfectă!

Acum haidem să vedem cam ce structuri mari identificăm prin PV.
În primul rând, în BINAH vom identifica structurile derivate din ”scânteia” originală care a dezvoltat în „organogeneză energetică toate celelalte structuri, care sunt de fapt raportate la sisteme, organe, funcţii ale unei fiinţe extraterestre. BINAH nu este de mărimea unei fiinţe extraterestre şi cred că nici măcar nu copiază fidel forma unei fiinţe extraterestre. CRED că BINAH este ca o bancă de organe-sisteme-ţesuturi energetice având toate funcţiile adiacente organizate – dispuse într-un mod asemănător unei fiinţe. Ca să fiu mai clar, mă întorc la BMW noua serie 5, care ar pune într-o magazie uriaşă de forma unui BMW seria 5 un număr imens de motoare – pe spaţiul destinat motorului, acelaşi număr imens de roţi pe locurile corespunzătoare roţilor, ş.a.m.d. Aşezarea spaţială este doar aproximativă, dar „din avion” aranjamentul seamănă cu o fiinţă umanoidă.
În BINAH elementele structurale energetice dau o formă spaţială extrem de interesantă, dar totuşi, raportată aşa cum spuneam la sisteme şi organe. Deasupra acestor structuri standard, în zona cea mai înaltă din BINAH, sunt (se pare) alte structuri de referinţă, de standard energetic de „siguranţă”, la care structurile inferioare – tot din BINAH se raportează. Deşi ni se explică destul de clar structura de bază – ZEIR ANPIN în descriere succintă sau extrem de amplă, suntem bombardaţi la tot pasul de noţiunile „Cel Sfânt”, „Stăpânul” dar şi de structurile incipiente ARICH ANPIN, CHOCHMAH, KETER; ABA şi IMA etc , pe care am să încerc să le explic aşa cum cred eu, pe parcurs.
Dar mai bine să dau curs Zoharului.

VOL 23. Tetzaveh: 2. Secretul literelor Numelui Sfânt
Versetul 28. Al treilea secret este litera VAV a lui YUD HEI VAV HEI. Această literă este secretul formei de om, adică a lui Zeir Anpin, pentru că în interiorul LUI literele YUD HEI VAV HEI sunt scrise complet – în întregime, cu literele ALEPH, care în acest mod se ridică la valoarea numerică a lui Adam (OM), şi anume la 45, după cum am învăţat. Am stabilit că această literă, CARE ESTE VAV, care face aluzie la cele trei extremităţi ale sale, se află pe douăsprezece structuri ca nişte care –căruţe (Chariots), cele doisprezece care strălucesc la fiecare extremitate a lui VAV, şi doisprezece înmulţit cu şase este egal 72. Atunci când împărţim 72 în trei, egal 24 de structuri (Chariots), DEOARECE DE TREI ORI 24 este egal cu 72. În această literă este inclusă extinderea - expansiunea formei de om, care corespunde braţelor, CARE SUNT CHESED şi GVURAH, picioarelor, CARE SUNT NETYACH şi HOD, şi corpul – trunchiul CARE ESTE TIFERET (torace) şi YESOD (abdomen). Există 24 de membre (structuri – trasee; eng - limbs) în braţe, 24 în picioare, şi 24 în trunchi, după cum am aflat deja, dar ele toate sunt ascunse în trunchi, CARE ESTE TIFERET, iar organismul se află în toate cele trei (zone) ale lui 24 (lit.- stă în toate trei 24-ri) . Toate cele 72 de structuri (Chariots) sunt incluse în organism şi, pentru că ele sunt toate incluse în el, Vav se extinde (se dilată) o dată, ceea ce înseamnă o linie care le include pe toate.
Traducerea din aramaică în engleză este cam varză, ceea ce face dificilă şi traducerea mea şi asta se întâmplă tocmai pentru că traducătorul din aramaică nu a înţeles nimic dintr-un astfel de verset.... şi câte sunt ca asta! Şi totuşi, ...este simplu şi extrem de frumos descris!
Cele 12 structuri - ( chariots) sunt meridianele laterale de acupunctură situate de-o parte şi de alta a corpului si braţelor şi picioarelor (priviţi omul cu braţele ridicate şi picioarele desfăcute) . Omul are 14 meridiane principale . Două dintre acestea – în chineză Ren Mai –anterior şi Du Mai –posterior sunt centrale, se întrepătrund în interiorul corpului, au legături intrinsece cu toate organele importante, practic determină mai mult decât oricare alte meridiane laterale, anatomia şi fiziologia fiinţei umane. Aceste două canale energetice sunt coloana energetică centrală TIFERET cu aspect spectral de culoare verde. Această coloană poate fi „scrisă energetic” cu literele YUD HEI VAV HEI scris complet – în întregime, cu literele ALEPH, iar valoarea ei numerică este de 45, ceea ce însemnă 45 de centri energetici situaţi de-a lundul ei. Tot această coloană energetică centrală, definitorie pentru fiinţa umană, deoarece conţine toate chakrele energetico-endocrine, este asociată deseori în Zohar în mod maximal cu întreaga fiinţă supremă ZEIR ANPIN sau este în mod minimal redusă la litera VAV, care este văzută ca în versetul de mai sus - „ca o linie care le include pe toate”.
În versetul de mai sus, aveti la un moment dat o traducere neclară şi anume „se află pe douăsprezece structuri ca nişte care – căruţe (eng: Chariots), cele doisprezece care strălucesc la fiecare extremitate a lui VAV, şi doisprezece înmulţit cu şase este egal 72” . Precizarea mea este aceea că trebuie să priviţi litera VAV ca o linie şi atunci va avea câte trei extremităţi la fiecare capăt, deci 6 extremităţi – şi 6 x 12= 72.
Canalul energetic central – litera VAV are multiple punţi de legătură – conexiuni cu cele 24 de meridiane laterale... şi nu numai! În nici un caz nu se poate face o delimitare energetică totală, căci suntem holograme în care fiecare unitate de structură influenţează întregul, iar la rândul lui, întregul este definit prin fiecare element structural. Toate cele 24 de meridiane au concomitent centri energetici (accesibili în punctele de acupunctură) cu referire specifică la un organ important şi centri cu referire la funcţia locală traversată de meridian în locul anatomic respectiv. Dintre cele 24 de meridiale laterale (12-12), patru (2+2) şi anume, meridianele VASE-SEX şi TREI FOCARE (tradus mai corect trei încălzitoare) au strict funcţii multiple de integrare, sunt punţi de armonizare energetico-informaţională, cu legături strânse la canalul energetic central. Profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte descrie foarte clar şi la obiect "superfuncţia Trei focare/ Vase-Sex". Şi asta, .... vorbind extrem de sumar numai despre meridianele principale...., căci fiecare meridian principal este intrinsec "legat" de meridianul distinct (Jing Bie) corespunzător, cu funcţii în profunzimea anatomiei şi fiziologiei fiinţei. Apoi, meridianele musculo-tendinoase, vasele secundare (LO MAI), meridianele extraordinare, centri energetici extrameridian, reprezintă alte funcţii de integrare a morfo-fiziologiei umane după regulile HOLOGRAMEI.



(...restul ....în carte!). Nu mă întrebaţi când sunt gata! ... poate că prin toamnă?!

Hm... cum vi se pare până aici?

Aştept critică constructivă.... dacă să continui în acest stil sau dacă ...să fac textul mai simplu, mai accesibil?! ... dacă din cele două FRAGMENTE prezentate – FIINŢA UMANĂ şi FACEREA vi se pare greu de legat informaţia...



Acum luaţi un ceai, ceea ce o să fac şi eu acum! Mă duc să dau un ghimbir tailandez pe răzătoare... un pic de tei din România ... miere din Germania... şi apă de la robinet din Stockholm cu metaboliţi de opioizi şi antidepresive de la giganţii farmacologici.... ceai globalizat!


Dacă aveţi de postat vreun mesaj şi vreţi să fiţi anonimi (aşa cum sunt şi eu!?...) vă rog totuşi să semnaţi cu o cifră sau un semn sau un nume aiurea, căci nu ştiu care anonim a scris un anume mesaj... Trebuie să fac şi eu o distincţie între atâţia anonimi!


O zi bună ... şi să auzim numai de bine!

TVM

51 de comentarii:

  1. Excepţionale decodările şi explicaţiile dar cred că ar fi bine să lăsaţi portiţe pentru mai multe posibile interpretări din partea cititorilor.
    Offtopic: cum vă explicaţi acţiunea medicaţiei homeopate asupra organismelor vii? Infoenergetic prin intermediul substanţei transportor?
    Mulţumesc. Dr.A

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1 În PT îmi prezint propriile decodări şi încerc s-o fac cât mai detaliat astfel încât să aibă acces un număr mare de cititori. Dacă aceste decodări sunt deplasate, în dezacord cu părerile cititorului, o posibilă alternativă la decodare vine probabil automat din partea cititorului. Nu încerc să „intoxic” pe nimeni şi mai ales nimeni nu trebuie să se lase „intoxicat „ de mine. În concluzie, nu ştiu ce anume aş putea face ca să las portiţe pentru mai multe posibile interpretări.... De obicei interpretarea pe care v-o ofer pur şi simplu îmi sare-n ochi, este cât se poate de lesne de interpretat.... Prin anii 90, pe vremea când eram numai cititor, am fost un cititor „activ”, de multe ori cu profunde dezaprobări şi corecţii mentale ale celor citite. Sper că toţi cititorii sau măcar aproape toţi sunt cititori activi.

      Ștergere
    2. 2 Homeopatia se înscrie definitiv în categoria medicinei energetice şi anume este medicină energetică subtilă. Nu sunt specialist în homeopatie, dar am un bun prieten pasionat....Unul dintre cei ce a făcut paşi importanţi în descifrarea modului în care acţionează stimulul energetic subtil homeopatic este regretatul Dr. Jacques Benveniste http://homepages.ihug.co.nz/~sai/ind3.html
      http://homepages.ihug.co.nz/~sai/Benv_bio.htm
      cel care a descris pentru prima dată memoria apei.
      Conform domniei sale, apa, ce reprezintă circa 50% din greutatea corpului, „copiază” şi reţine în memorii subtile structura tuturor moleculelor cu care vine în contact. O substanţă aflată în diluţii succesive, care în final nu mai conţin practic substanţa respectivă în cantitate fizică , ci numai ca memorie subtilă a substanţei respective, poate induce în organism efecte similare cu efectele substanţei fizice. Cu alte cuvinte ingerăm numai memorii subtile ale respectivului medicament.
      Tot Dr Jacques Benveniste, plecând de la ideea că orice moleculă emite un anumit spectru de sunet şi lumină, a înregistrat spre exemplu molecula de paracetamol cântând, apoi a amplificat semnalul şi l-a transmis prin internet la un pacient cu febră, reuşind să scada febra. Este pe undeva acelaşi principiu. Corpul reacţionează specific la semnale care sunt de data asta mai mult sau mai puţin subtile. Experimentul s-a repetat cu molecula de heparină care cântându-şi melodia specifică de heparină a indus la distanţă hipocoagulare.
      Toate aceste experimente sunt în acord puternic cu informaţia Zoharului. Le găsiţi pe internet. Chiar şi numai în versetele prezentate pe ultima postare observaţi că cei compatibilizabili nu trec mai departe în treapta următoare de compatibilizare până nu sunt în acord perfect cu muzica treptei respective. Am să revin în carte asupra acestei idei.
      O seară plăcută!
      Cu stima, TVM

      Ștergere
    3. Vă mulţumesc pentru răspunsurile atât de elaborate şi vă doresc să aveţi mereu aceeaşi energie şi spirit pătrunzător în descifrarea tainelor existenţei pe care le puneţi la dispoziţia umanităţii. Cu deosebită consideraţie, dr.A.

      Ștergere
    4. Sunt pasionat de stiintele ezoterice, medicina alternativa si de studiul religiilor. Privesc insa critic toate aceste discipline si citesc si referirile critice la ele. Mi-a atras atentia zilele trecute un articol care califica homeopatia drept simplu efect placebo, dar pune o intrebare care merita atentie si chiar o meditatie pe subiect: ”Pentru cei care gandesc, ar fi totusi o mica problema: daca apa nu uita camforul sau belladonna (acesta e un tribut pentru Hahnemann, neamtul care a „inventat” homeopatia, undeva pe la 1800) atunci poate ca nu uita nici rahatul cu care a fost in contact „intim” in timp ce curgea printr-o glorioasa canalizare (ti-ar placea sa inghiti ceva remedii care „isi amintesc’’ clipele strengaresti de la toaleta din mall?).” (articolul complet: http://www.adrian-nuta.ro/cine-n-a-gustat-amarul-nu-stie-ce-e-zaharul-in-dilutie/)

      Ștergere
  2. Buna ziua!

    ......si adevarul te va elibera!

    Am citit materialul nou publicat.Foarte interesant!Mai ales fragmentul despre fiinta umana.Anumite aspecte prezentate in acest material le cunosc din alte scrieri,dar le-am inteles mai bine dupa ce am citit acest material.

    In ce priveste celalalt fragment,despre „Facerea”....hm! ce sa spun? Recunosc ca nu inteleg prea bine cum reusesc acei indivizi sa-si colecteze materialul necesar de la fiintele umane.Probabil nu am suficiente cunostinte de genetica si mai ales de inginerie genetica.

    Dar despre fiinta umana...da,este o fiinta de lumina fizic si subtil.Se presupunea sa fim fiinte traind in armonie, bucurandu-ne sa fim co-dansatori in dansul cosmic ,in ritmul unui jazz cosmic de neimaginat.
    Ceia ce ne-au facut aceste fiinte extra sau inter terestre limitandu-ne doar la doua fasii de ADN,plus infiltrarea fricii prin distrugerea de economii,coplesiti de panica din cauza groazei zilei de maine de a nu a mai avea banii necesari de a trai,mi se pare de neconceput.Am uneori un sentiment de neputinta care ma inabusa si realizez ca singurul lucru ce-l pot face este pentru mine,sa-mi inalt nivelul de constiinta pana reusesc sa-mi gasesc pace si armonie interioara.Recunosc,este foarte greu.Muncesc in acest sens din 2000...nu am realizat mare lucru.

    Dumneata continua cu munca ce-ti place.Dupa parerea mea este minunat ca sunt oameni ca dumneata care incearca sa deschida ochii oamenilor,numai ca,din proprie constatare,oamenii in majoritate nu vor sa cunoasca.Dar o faci pentru cei putini care vor sa stie....si adevarul ii va elibera.

    Cu multa consideratie,Sefora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc încă o dată pentru mesaj! In privinţa modului în care extratereştri au recoltat/recoltează produs energetic genetic uman, am scris deja în ediţiile vechi şi voi încerca să fiu şi mai la obiect în ediţia nouă. Chestiunea e relativ simplă. Au posibilitatea tehnică de-a capta un corp spiritual ce aparţine propriului PIG. Apoi îl analizează, îl descompun, compatibilizează părţile componente şi apoi , din noile piese compatibile produc noi fiinţe extratrestre. Este singura lor modalitate de reproducere, extrem de eficientă, în care circa 100 de fiinţe ce conduc un astfel de program sunt capabile să producă si câteva milioane de fiinţe extraterestre. Detalii în ediţia veche şi cu mult mai multe în cea nouă.
      O seara minunată!
      TVM

      Ștergere
  3. Sven: Cazul Giovana, italianca rapita de extraterestrii este dovada suprema, a timpului nostru, ca ceea ce ati scris dvs. este adevarul. S-a dus la un spital civil unde i-au gasit implantele si substantele acelea pe care ea nu si le putea procura, a filmat oznul si a vorbit cu ei. Giovana a spus ca suntem compatibili cu acea specie si ca ei fac experimentele pentru a se salva...
    1. Legat de Tora, cred ca am citit primul capitol al noii carti! :) Felicitari pentru munca dvs! Din pacate este destul de complicata publicului larg si care nu poseda cunostinte medicale si de genetica, printre care ma numar si eu, dar exista rezolvare pentru asta. Informatia trebuie structurata cat mai simplu si logic. Exemplele cu linia de productia BMW este foarte bun si cred ca pe modelul asta puteti continua si cu restul cartii.
    2. Cred de asemenea ca lucrarea trebuie comprimata pentru altfel va fi prea lunga si exista posibilitatea sa nu poata fi terminata si inteleasa.
    3. Inteleg de la dvs ca Tora are foarte multe versete si ca e foarte posibil sa nu o puteti parcurge vreodata. Exista doua variante aici si astea sunt idei de lucru pe care vi le sugerez:
    A. Parcurgeti in viteza Tora oprindu-va doar la versetele cele mai expresive si pe care publicul le-ar putea intelege cel mai usor, alaturi de un rezumat la fel de simplu (aici ar intra intra si articole mai scurte pe blog in scopul dedicarii mai mult timp studiului Torei :) )
    B. Dupa aceasta introducere in Tora si secretele va puteti dedica unui studiu amanuntit care va aparea pe capitole.

    4. Atragerea si altor oameni in proiect pentru ca evident munca este colosala pentru un singur om. Literele din Tora ar putea fi asociate secventeleor ADN intr-un program informatic nu foarte complex in masura acest lucru ar fi posibil si cunoscut, un fel de masina enigma nmai ca in sens invers. Sunt multi oameni care ar fi dispusi sa ajute cu orice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cazul Giovana nu este unic. Este normal ca astfel de lucruri sa se intample in timpul nostru.

      Tora reprezintå primele 5 capitole ale Bibliei.

      Ceea ce este dificil si relativ nou si cam fara de sfarsit pentru mine este Zoharul, care are 23 de volume si numai circa 16000 de versete mari. De fapt, nu cred ca este cu mult ma mare decat Biblia, dar este cu mult mai complicat .

      Este adevarat ca lucrarea se va intinde pe multe pagini... cu cat o fac mai scurta, cu atat este mai incredibila, cu cat este mai lunga devine grea si plictisitoare. Asa cum spuneti, trebuie sa gasesc o balanta intre putin si eficace.... Din prima varianta a PT am dat la o parte jumatate dintre versete pana sa o public si au ramas cele care am crezut ca „atarna” mai greu. Cam asa voi face si acum, dar selectia este dificila caci sunt atatea versete care semana in informatie. Foarte probabil ca am sa dau pe piata o prima editie care nu va contine toata sarea si piperul, dar care va fi o unitate.



      Atragerea altor oameni in proiect? Ar fi ideal, dar...ar trebui sa gandim cu mult prea asemanator ca sa putem construi ceva impreuna. De fapt, prin acest tip de decodare eu ofer o cheie de decodare ce se poate aplica mai departe. Este munca incomensurabila ce se poate face in jurul Zoharului, atata timp cat ai cheile Zoharului si o traducere „corecta”, iar acest din urma aspect nu este deloc de neglijat. Cei care s-ar constitui intr-un colectiv de lucru ar trebui sa fie independenti financiar si nu så munceasca, cum fac eu. Este clar ca pentru mine ramane un hobby, caruia ce-i drept i-am dedicat ceva timp.... Exista Institut de studiu al Zoharului, dar care, cred eu , nu detine cheia si atunci toata munca este in vant! In orice caz va trebui sa termin macar o editie preliminara, ca sa ma pot elibera mental. O fac bineinteles si pentru Dv, dar cel mai mult o fac pentru mine. O astfel de munca nu se poate pentru bani, caci atunci nu mai iese nimic, cred eu. Mai discutam pe tema asta. Sunt receptiv la propuneri, caci si eu ma tot gandesc cum sa fac sa fie mai accesibil, mai usor de citit!

      Ne auzim!

      O zi buna!

      TVM

      Ștergere
  4. Esti incredibil Victore..cand citesc ce scrii stau si ma intreb de unde oare le scoti ! esti un fenomen si cred ca doar unul la un miliard are talentul tau insa simplifica te implor mai mult ca ne-ar fi de ajutor sa intelegem mai bine si mai rapid.Tu esti constient de faptul ca nu toti facem legaturile cum le faci tu sau ca fiecare din nou are un buff de energie valabil cateva zeci de minute atunci cand incepem sa citim ce scrii.Daca bufful meu de energie trece pierzandu-ma in detaliile tale interminabile deja ma ia somnul sau eventual jobul etc si in final adio timpul alocat cartii tale!
    Bravo! esti un geniu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. coane ,nu faci legaturile pentr u ca ele se "altoiesc"firesc pe informatia preexistenta(adica depinde cat de mobilata-ti este mintea,cultura generala etc).am intalnit in ROMANIA oameni care reparau televizoare si,dadeau citate din carte(pe care le recunosteam),si am intalnit excroci (romani)in California care considerau cartea un punct de referinte,dadeau citate ...
      Adica,poti citi bine -merci basmele culese de tipograful ISPIRESCU (dspre balauri cu 7 capete-7 serii genetice-imparati ,rosu ,verde ,galben-adicatelea glande endocrine care "guverneaza "o imparatie...)
      cine au creeat chestiile astea? speculez si eu ca pensionarii aia din parcul din centrul orasului...cumva schimnicii aia de care "fosneau " padurile BUCOVINEI(si nunumai)---conform lui DIM. CANTEMIR "descriptio moldaviae"
      asta-i doar un exemplu. mai am in gusa si altele....

      Ștergere
  5. Recomand instalarea unui script "Chipin" unde oamenii pot dona $ pentru cauza dumneavoastra! Ideal ar fi sa se stranga xxx.xxx$ intr-un cont sa puteti sta linistit cateva luni!

    Apoi sa nu uitam de butoane 'like' + 'tweet' + '+1' pentru a se duce informatia viral pe internet.

    O mica pagina cu bannere pe care sa le puna oamenii pe site-urile lor (non profit!) ... (idee de banner: PROGRAMUL TERRA! - ADEVARUL ASCUNS AL OMENIRII)

    Si daca se poate, mai multe poze (puteti colabora cu un artist pasionat de acest domeniu, care n-ar trebui sa ceara $ extra pt desene... aici ar fi misto si desenul S.S. + templul etc.)

    Ah, finally, un documentar de cateva ore. Prezentare power-point, ideile principale din programul terra... Vandut ca DVD!

    Si chiar daca ar fi o munca semititanica sau putin costisitoare (~5000$) puteti traduce cartea in engleza, format .pdf si vanduta prin clickbank.com (de ex puteti vinde cartea cu 50-60$ si afiliatii care se inscriu pe clickbank pot primi un comision - ex: 50%).

    Ce sa mai zic... cartea Dumneavoastra, Domnule Toni, este Mana Cereasca! Knowledge pur!

    www.theterraprogram.com costa 8$ / an, instalarea wordpress-ului dureaza 3 minute, se poate instala si un forum... sunt dispus sa va ajut cu setup-ul site-ului, daca doriti acest lucru!

    Operatiunea dezombificarea umanitatii :)

    Cu sinceritate, Alexandru din Constanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sustin si eu opinia dumneavoastra : eu as dona bani pentru cauza asta.
      In plus, cred ca domnul Moldovan ar face multor oameni o foarte mare favoare, daca ar publica in format electronic, decodarea asa cum a scris-o, in forma bruta : cine vrea, sa aiba posibilitatea sa o cumpere asa. Cine nu .... sa aiba posibilitatea de a cumpara varianta prescurtata, a cartii finale.

      Ștergere
  6. Excelenta treaba. Cand am vazut ca ai postat bucati asa mari din carte mi-am zis:"fuck, omu asta simte ca e inca departe de a finaliza cartea si vrea sa ne dea macar putin acum". Apoi m-am bucurat cand am vazut ca totusi speri sa termini candva la toamna.
    Daca reusesti sa faci textul mai accesibil ar fi superb. Recunosc ca varianta de mai sus m-a supus la efort mental. Dar cred ca puterea de intelegere mi-a fost incetinita de multitudinea de termeni si deunimiri cu care nu eram familiarizat. Apoi m-am familiarizat si totul a devenit mai lesne de priceput. O carte scrisa incalcit decodata cu cunostiinte de biologie,genetica si cuantica ma indoiesc ca poate fi usor de "simplificat".
    Felicitari pentru munca depusa. Multumiri pentru munca depusa.
    Numai bine,
    Ender Wiggin

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.theufochronicles.com/2012/02/ufos-directed-laser-like-beams-onto.html

    RăspundețiȘtergere
  8. 888 - 03 03 2012
    Am citit cu mare interes decriptarea acestei parti din Zohar si recunosc ca am inteles doar partial anumite idei, chiar daca am avut uneori sentimentul acela de "aha". Nu pot sa spun ca sunt strain de acest domeniu, si eu sunt preocupat de Cabala, arborele sefirotic, sefire si legaturile dintre ele bazate pe arcanele de tarot, etc. M-a cuprins insa un soi de disperare si lipsa de speranta citind ce ati scris, pentru ca am inteles ca nu suntem decit o "banca de argane" pentru altcineva si ca nu exista speranta si viitor pentru specia umana si sufletul acesteia. In zadar orice efort de mantuire si de speranta in eternitate pentru ca nu suntem decit piese de schib pentru zei. Am fost mintiti de religie si de Isus? Ne este ascuns adevarul , sau cartile sapientiale vorbesc si de post existenta noastra traita intr-o lume a spiritului in armonie si eternitate? Reiese vreo speranta de undeva, sau pentru noi termenul de evolutie spirituala este de fapt un non sens, o minciuna finala inaintea dezasamblarii sau dezmembrarii noastre subtile si definitive? Poate aveti un raspuns in acest sens, sau imi sugerati un link pe care sa il accesez. In rest, mi-a placut dizertatia si astept continuarea "spre luminare", chiar daca mi-a pus si mie mintea pe bigudiuri. Felicitari si va multumesc. 888

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acesti extraterestri pot spune ca nu ne-au mintit niciodata... si-au comunicat intotdeauna intentiile dar intr-un limbaj inaccesibil unei populatii primitive. Minciuna ne-am creat-o singuri din necunoastere. Este nevoie de munca si cunoastere in stiinte pentru a le descifra mesajul.... nici nu e prea mult de descifrat ...caci mesajul este direct. Numai cine nu citeste textele vechi nu are vreo sansa sa vada mesajul. Zoharul este greu -cel mai greu, dar nu imposibil. Este ...fascinant!

      Ștergere
  9. Buna ziua.

    Pentru ultimul Anonim.

    Pana iti raspunde d-nul Toni imi permit sa-ti dau eu un micut raspuns.
    Trebuie sa citesti mult ca sa te convingi ca , da, am fost si suntem mintiti de religii.In ce priveste Iisus...nici cei ce se considera experti in domeniu nu au cunostinte exacte asupra acestui personaj,dar trebuie sa afli singur ca exista o distinctie clara intre omul Iisus si Hristos.De obicei se foloseste termenul „energie Christica „ care este cu totul altceva decat omul Iisus.
    Vrei sa ti se dea un link care sa-ti aduca ceva sperante ca raul nu este asa de rau cum povesteste Toni in cartea lui.Eu iti recomand,daca cunosti engleza si poti citi, sa citesti tot ce gasesti pe site-ul lui DavidIcke.com.Deasemenea poti sa-i citesti cartile traduse in romaneste.

    Pentru Toni.

    Recent am observat ca la editura Herald a aparut....Zohar-ul.Evident este un exemplar extrem de comprimat.fiind doar un singur volum.
    Sa auzim de bine,Sefora.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vorba multa saracia saracului. Eu am cautat -marimea zilei genezei-si am dat de multa chiar prea multa polologhie.De ce dle.T.V.M.? La prima carte ce a-ti scris-o v-am prins cu niste falsuri abjcte.De ce si pentru ce continuati? Filip Gavrila Marius (cercetator biblic si nu farsor)

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai daca esti cercetator biblic, e clar. Nici nu mai trebuia sa te obosesti. Ramii in lumea prietenilor tai imaginari si lasa-l pe d-nul Moldovan sa-si faca treaba asa cum stie el cel mai bine. Cine are urechi de auzit, sa auda, cine nu, sa se roage la Mos Craciun, Zina Zinelor, Horus, Isus, Allah, Ishtar si tot asa. Adevarul deranjeaza, asta o stie oricine, iar tu, cercetatorul lui peste, esti o alta dovada in acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  12. http://news.yahoo.com/blogs/sideshow/pic-bugarach-french-commune-home-20-000-doomsday-210932058.html

    RăspundețiȘtergere
  13. fenomenal o munca titanica dusa de un titan...
    de aproape 15 ani cautam motivul interventiei in evolutia hs si nul gaseam ...
    ironia faptului ca abia acum am citit cartea pt dupa 13 ani...
    stiam de intilnirea americanilor cu eterieni dar nu stiam detalile
    pace, iubire,lumina si speranta pentru eternitate ...cred ca si asta cautau eternitatea

    RăspundețiȘtergere
  14. Hmmm, daca SD are nevoie de evrei care-si perpetueaza specia facand 'sex' in familie... inseamna ca cei mai compatibili evrei (665) cu SD sunt illuminati din ziua de azi aka rockefeller & rothschild & asociatii...

    Cine se aseamana se aduna... vai, vai, vai... :)

    Referitor la reptilieni... SD probabil contine doar nordici (blonzi inalti etc.) si LI majoritatea toti blonzi.. probabil reptilienii sunt una din cele 70 rase LI, nu? :( am citit recent despre rapiri si torturari & sadisme pe nave OZN... grrr, vai, vai, ce ne facem? :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evreii doar cred că mai fac sex în familie… Părerea mea este că sunt destul de hibrizi…Chiar daca nu s-au hibridat intre ei, …familiile s-au pierdut cam de multicel…despre asta am scris deja in editiile vechi. In privinta rapirilor de persoane…. Raportat la masa populatiei sunt destul de rare… nici nu ar avea sens sa fie prea multi rapiti caci o marca genetica in pregatiere se face pe exemplare selectate si reduse numeric.
      TVM

      Ștergere
    2. cei ultraortodocsi(care se impuiaza la fel ca si "cultele " crestine) par o "masa "destul de buna ptr. LI...

      Ștergere
  15. Daca EI isi pot construi CS proprii din CS ale noastre, ca elemente de baza (materie prima mai putin calitativa nevoilor lor), cum de nu-si pot construi propriile CS prin dezvoltarea, remodelarea etc a Corpurilor lor Spirituale? Nu cumva CS ale noastre nu sunt opera lor ci sunt creatia unui SSD, adevaratii creatori ai viului? Din aceasta perspectiva EI sunt doar niste profitori paraziti, mult superiori noua dar inferiori (mult inferiori) componentilor SSD!
    Va multumesc foarte mult, D-le TVM, pentru munca d-voastra! Avem nevoie cit mai mult "digerabil" din ceea ce aflati datorita hoby-ului neobisnuit pe care-l aveti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am convingerea ca incearca pe cat posibil recuperarea tuturor CS a propriei civilizaţii… dar baza productiei o reprezintă procesarea din uzina numită Pomul Vieţii.
      Mie-mi este clar că nu pot produce intr-o altă modalitate CS, ci fabrica PV trebuie să suplimenteze cumva pierderile de CS pe care supercivilizaţia le are necontenit . S-ar putea ca numarul unei sarje genetice care ocupă teritoriul vital intr-un anume segment temporal sa depăşească cu mult cifra de 6 milioane. Din datele pe care EI ni le ofera, in programul evreiesc au recoltat cel putin 6 milioane de evrei. Conform Zoharului numărul unei generatii este de 600.000, iar in periada Moise –Iisus au fost cred circa 10 recoltari. După Iisus, materialul genetic a fost in parte compromise. Totodată, EI nu au mai avut posibilitatea să mai recolteze ceva pe Terra din cauza conflictului armat cu…. verisorii genetici… ceilalti ET. Cei 6 milioane s-ar putea sa completeze in mare masură pierderile si sa asigure banca de material genetic ce poate produce la nevoie in vremuri grele…. Ma indoiesc ca viata acolo sus este mai usoara si mai lipsita de pericole!

      Ștergere
  16. Salut Toni, sunt Catalin si sunt interesat si eu de aceleasi subiecte ca si tine. Studiez aceste materiale pe care ti le recomand si tie, desi vad ca tu ai gasit anumite raspunsuri, insa eu inca caut in comentariile si textele Cabalistilor.
    Iti recomand urmatoarea pagina unde se gasesc texte ale Cabalistilor pe care eu ii studiez:
    Comentariul Sulam la cartea Zohar, scris de celebrul Baal HaSulam
    http://www.kabbalah.info/eng/content/view/frame/2842?/eng/content/view/full/2842&main
    si un comentariu la scrierile lui ARI, intitulat Talmud Eser Sefirot
    http://www.kabbalah.info/eng/content/view/frame/2373?/eng/&main
    Eu studiez dupa metoda prezentata de dr. Michael Laitman (www.laitman.com). As fi interesat sa discutam mai mult legat de asta.

    Catalin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Catalin!
      Iţi multumesc pentru bunele intenţii. De când am început să citesc textele vechi, am ales să le înţeleg în felul meu, fără "ajutor". Am constatat de cele mai multe ori că înţelegerea si comentariile unora pe marginea textelor sunt extrem de departe de ceea ce eu văd în aceste texte. Din acel moment am refuzat practic să mai citesc comentariul altuia privind oricare dintre texte. Zoharul este poate cel mai special dintre ele, fiind şi cel mai complex şi mai greu de interpretat. Bazele de pe care comentăm eu şi alţii Zoharul sunt total diferite. Personal, cred în mesajul tehnic al textelor vechi şi în imposibilitatea penetrării lor printr-o abordare clasic religioasă (oricare ar fi acea religie). Recomand oricui să citească direct textul vechi şi să găsescă propriul răspuns, decât să citească un comentariu neavenit. Timpul meu liber este extrem de limitat şi abia fac faţă să citesc ceva în plus .... ca să nu mai vorbesc .... de a scrie. Am intrat totuşi câteva minute pe www.laitman.com fără prejudecăţi şi am constat că poziţiile noastre în înţelegerea Zoharului sunt extrem de diferite... şi eu declar că înţeleg ceva din cartea asta..... nu chiar tot.... dar măcar esenţa şi ceva mai mult pe lângă.... probabil că şi el declară acelaşi lucru. Pentru mine Zoharul este direct, trebuie citit doar tehnic.... nu mă veţi auzi niciodată vorbind despre cartea "splendorii" sau despre "înţelepciunea Zoharului" căci nu văd nimic de genul ăsta acolo, ci voi spune doar că Zoharul este cea mai grea încercare pentru mintea umană, că este o carte fascinantă, tehnică, ce va ascunde probabil câteva necunoscute omenirii, până chiar în pragul apunerii civilizaţiei actuale şi chiar şi după....
      Cu stimă,
      TVM

      Ștergere
    2. In ebraica exista o urare, Lehaim! adica pentru viata! Tony, iti doresc sa gasesti pana la urma raspunsurile, sa iti gasesti drumul, calea. Zoharul trebuie citit cu intentia de a te apropia de oameni, de a-ti intelge adevarat natura, egoista si de a dori sa te schimbi, sa pui mai presus dorintele altora. In fond, este aplicarea principiului Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Zoharul vorbeste numai despre calitati, despre trecerea de la o calitate la alta, despre cum sa iti corectezi intentia din spatele dorintelor...

      Ștergere
  17. Nu prea mi se par eficienti fucking aliens astia... de ce?

    Daca eram in locul lor as fi facut un borg cube de 100 ori mai mare iar inauntru as creste propria ferma (containere unde sunt depozitate trupuri somatice, unde intra un fel de 'fleshlight' - lanterna masturbatoare pe falusul barbatului, colecteaza sperma -> gogo femeie -> copilul iese la imprimanta -> i se face injectie letala -> corpul e captat...

    imi vine in gand faza cu raurile naturale care foloseau pe post de delimitat ariile... in loc sa puna pereti inalti de 100m cu mitraliere...

    oricum, baza SD e imensa, ar putea creste acolo zeci miliarde de evrei lejer.

    Si daca au facut un cub asa mare (2000 km) sigur pot face unul si mai mare (200.000 km)...

    Sa ne lase planeta in pace. :)

    GRRRR - probabil tot universul material este asa. dualitate -> existenta raului si pfft, nu as vrea sa fiu negativist dar am o presimtire ca predomina raul in intreg univers...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Una dintre axiomele esenţiale: planeta asta ... nu e a noastră , ci a LOR... De ce să facă o bază mai mare când au deja o planetă... (cel puţin!).... este ca şi cum găinile ar spune proprietarului fermei.... ce caută şi ăsta în curtea "noastră"?
      TVM

      Ștergere
  18. Bună seara!
    Cu parţială părere de rău, vă anunţ că existenţa acestui blog în acestă formă în care a existat până astăzi se încheie aici. Părerea de rău este adresată persoanelor care au respectat ideea de bază a acestui blog. Asemenea interviului de pe RUFON şi comentariile acestui blog au degenerat în cele din urmă. Politica de bază a blogului exclude din start jigniri, aprecieri calomnioase, ura rasială exprimată. Comentariile trimise în ultimele două săptamâni au crescut în agresiune verbală şi desconsideră total politica blogului. Nu am timpul necesar să stau să citesc părerile tuturor ce vad în acest blog un loc de descărcare de energii nu tocmai pozitive. Pumnii verbali nu-şi au locul aici... Pe de altă parte, jocul mi se pare de-a dreptul murdar. Toţi aceşti lei paralei, care mai de care mai cunoscători ai problematicii abordate sunt la adăpostul anonimatului sau a unui prenume care-i aruncă tot în anonimat. Asta le permite, cred dumnealor, să folosească orice fel de limbaj, pe care eu nu mai am de gand sa-l mai triez. Aş fi dorit să am un blog constructiv, care să aducă idei novatoare pe planul înţelegerii textelor vechi, dar din păcate multe comentarii sunt atât de neavenite, de agresive, încât... totul are o limită. Am să continui să scriu şi sper ca cel puţin unii dintre dumneavoastră să fie satisfăcuţi măcar parţial de răspunsurile mele. Nu ştiu când va fi gata noua ediţie, căci ...presupune multă muncă, iar timpul meu liber este extrem de contractat.... Voi face atât cât voi putea. Vă doresc TUTUROR participanţilor la comentarii succes în tot ce vă propuneţi, gânduri frumoase, minte liberă.
    Să aveţi o seară minunată!
    Cu stimă,
    Toni Victor Moldovan

    RăspundețiȘtergere


  19. Imi pare nespus de rau pentru rautatile primite pe blog dar, asta este lumea in care traim. Acum singurul lucru important este acela de a anunta aparitia noii dvs. carti ! Asteptam!

    RăspundețiȘtergere
  20. In primul, domnule Toni rind va doresc - LA MULTI ANI !
    In functie de timpul dvs., incercati sa postati si niste materiale video pe Net (YouTube, Vimeo etc.) despre aceasta idee asa cum fac si alte persoane.
    Acest tip de mesaj - trebuie (!) sa ajunga la cit mai multe persoane care doresc sa vada si altfel lucrurile ce s-au intimplat cindva in vechime, mai nou, continuind acelasi "tipar".

    RăspundețiȘtergere
  21. Imi cer scuze!! dupa ce v-am scris , am hotarat sa mai stau in noaptea asta si sa citesc si ultimul articol care mi-a mai ramas de citit in care scrieti exact despre subiectul CODULUI TOREI. Ignorati va rog zapaceala si intrebarea mea di postul anterior. Ma duc sa continui articolul inceput.Aura

    RăspundețiȘtergere
  22. Dacus
    Intr-un articol de pe forumul Lovendal se arata ca majoritatea evreilor actuali nu sunt urmasi piporului evreu , din Biblie, prin urmare s-a gasit inca un argument la cele afirmate de d-voastra cu privire la apropierea timpului de "recoltare" si de pregatit terenul pentru o noua recolta .

    http://www.lovendal.net/wp52/s-a-demonstrat-stiintific-ca-evreii-actuali-nu-sunt-urmasii-poporului-evreu-din-biblie-mass-media-occidentala-ignora-aceasta-stire/

    Cu stima

    RăspundețiȘtergere
  23. Annunaki, Iraq & Pearl Harbor

    http://www.veteranstoday.com/2013/04/02/annunaki-iraq-pearl-harbor/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=annunaki-iraq-pearl-harbor

    RăspundețiȘtergere
  24. http://news.yahoo.com/mysterious-stone-structure-discovered-beneath-sea-galilee-111707097.html

    RăspundețiȘtergere
  25. Eu sunt bulversat; am citit cate ceva din Zohar; am si tradus cateva texte din engleza; dar n-am trecut de...PRAG!

    Te simt un pic...exclusivist; n-am gasit un cuvant mai bland. Dar, atata timp cat esti corect, e in regula.

    Nu stiu cum ti s-ar putea multumi; asa cum s-ar putea ca provocarea sa nu merite multumiri ci apostrofari...Vorbesc prostii. De la bulversare mi se trage....

    Pe fond, am inteles si sunt fascinat; amanuntele sunt atat de multe ca sunt...Da' asta am mai spus!

    Cred ca ai un cap foarte mare sau mai multe; esti balaur. Altfel, daca nu cu asta te ocupi esti... Da' asta am mai spus-o. Fantastic!

    Mii de multumiri!
    Puiu

    PS Am citit cateva comentarii...De ce nu le stergi? Din cand in cand!

    RăspundețiȘtergere
  26. Buna ziua domnule Moldovan. As dori sa mai aud opinii emise de dvs. nu ati mai scris nimic, sper sa fiti bine si sa mai analizati viata-socio politica mondiala prin prisma acestor informatii apocaliptice. Mi-ar fi placut sa discutam mai multe despre calatoria in timp, idee centrala, bazala a cartii, fara de care aceasta teorie nu ar sta in picioare. Sunt atatea paradoxuri, e vorba de posibilele universuri paralele posibile incat cred ca ar fi interesant de dezbatut. Cu stima, un sibian care v-a citit si apreciat cartea!

    RăspundețiȘtergere
  27. Buna seara , in speranta ca mai aruncati o privire pe blogi , acum spre sfarsitul anului 2014 doresc doar sa va atrag atentia ca ceva se intampla cu scurgerea timpului liniar ( cel putin aceasta este perceptia mea de nezdruncinat ) . Nu cred ca vom reusi sa dezvoltam subiectul si nu cred ca vom vedea noua d-stra carte in librarii iar aceasta este din pacate confirmarea valabilitatii teoriilor d-stra . Felicit un om curajos ! Cristian Petru

    RăspundețiȘtergere
  28. Oribil...absolut oribil si deprimant...
    TVM a sapat si a obtinut adevarul sau cel putin, chiar daca nu avem detalii, o cale spre adevar...
    Deprimant ca nu avem putere. Caci mila fata de mizeriile astea "creatoare"...n-ar fi fost....

    RăspundețiȘtergere
  29. Vedeti si GENEZA I, II, III - Corrado Malanga (RO);o sa fiti uimiti cum cercetari diferite ajung la un numitor comun

    RăspundețiȘtergere
  30. .Felicirati pentru munca depusa .Spre analiza din doua parti xxxx.So meine veruchte damen und blode herren acum la verb care este acela care defineste miscarea si miscarea inseamna viata si viata naste viata asadar veti intelege logica lui a fi ,fiu,fiica ,fiinta unde vedeti continuitatea firului plecat din radacina FI =PHI =Φ ( mergem un pic la cheia cunoasterii SFINXUL din carpati unde ne intrebam X=? X=T rezuta SFINT adica pana la Dzeu v-au cam mancat sfintii insa X=Crucea nemuriri adica X=infinit =10 arab =alfa si OM E GA ( Adam Clisi unde clisi este apa si pamant ) insa SFINX =SPHINX deci PHI =FI =Φ si asa rezulta SΦN X in limba dacica primul fiu al tatalui X sau Φ=io (prima raza de soare care a fecundat virgina MARIA asa cum este numit pamantul in cabala ebraica ) si asa ajungem la S ION X deci ION fiul tatalui salvator X insa N =? N=U rezulta S FIU X asta ca sa nu existe indoieli ca acest puzzle este valabil doar in limba romana iar mai apoi avem FIU =ΦU adica oul divin Dzeu ceam mai mica celula de viata pana la intregul univers .Intorcandu-ma la oile mele care isi belesc ochii fara a intelege o IOTA va avertizez ca intrand cu a fi ,fiu ,fiica ,fiinta pe google traducator spaima prostilor si a popilor veti constata ca in toate cele 90 de limbi doar limba romana pastreaza radacina si orice verb la fel si ca tot doar in limba romana conceptul de UNU este simetric si sta la baza lui B-UNIC sau B-UNICA iar UNU =ION si ION =NOI insa UNU este si 10 adica IOD la ovrei insa IOD=DOI care este inclus in NOI caci o fisura cat de mica ea scufunda un vapor iar daca va ganditi la Legamantul lui Dzeu cu NOI-e botezat astazi stiu eu de cine CUR CU BEU ( caci ei cu curul beu si gandesc ) acesta se numea acum peste 2000 de ani AR COD A BARA de la Tabara si va las ca stiu ca va ies ochii din orbite si nu intelegeti o iota si asta pentru ca cei mai multi nu mai aveti suflete care sa le conectati cu mintea care fara suflet MINTE .FB TA BARA ION EL MARIAN
    Like · Reply · Just now
    Tabara Marian Ionel · Works at Poliția Română
    De ce limba latina nu este limba muma a dacilor ci tocmai invers este ? Pentru ca Universul este in expansiune de la insasi a sa creatie pentru ca samanta o plantam in pamant ea facand radacina trunchi coroana si fructul care contine din nou samanta renasterii pentru ca limba creste de la mic la mare avand radacina langa marul lui Adam asadar cuvantul rostit cu ajutorul ei creste de la mic la mare si doar oamenii fara propria judecata pot afirma ca Ursus Lupus Traianus Batranus pot fi radacina lui Ura Lup Batran Traian cuvinte astazi la fel de actuale in limba noastra demult decedate in decedata limba latina .EXISTA UNUL SINGUR CARE ARE CURAJ SA CONTRAZICA ACEASTA SIMPLA LOGICA CA II DAU TOATA AVEREA MEA ADICA PESTE 10 MILIOANE DE ROMANI TAMPITI DE LA ATATA PUPAT DE MOASTE .
    Like · Reply · 31 mins

    RăspundețiȘtergere
  31. Prima parte xxxMA JOC XXXXXXXXTabara Marian Ionel · Works at Poliția Română
    De ce este limba vorbita astazi ine carpati singura limba nascuta nu facuta a lumii limba adn ului uman? Pentru ca insasi cuvantul ne aminteste ca sunetul s-a deplasat cu -vantul si asa putem gandi privind in jur ca aici omul a botezat natura prin cuvant.Ne uitam la italieni si vedem ca ei au PAROLA care doar pentru mine ca roman este o atentionare adica un cifru care il sparg cu mintea cuplata la suflet mai apoi spaniolii au PALABRA care seamana al dracu de tare cu PALAVRA insa englezii au KEY WORD caci cuvantul este cheia si daca atasam L de la EL cum zic evrei lui sefu EL fiind insa doar in limba romana pronume personal masculin obtinem KEY WORLD adica nimic fara Dzeu sau EL este cheia de la care mi-a dat si mie cativa dinti .Aflam de la geniile noastre in adevarata istorie (Tudor Diaconu ,Ghe Gabriel Iosif Cuesdean ) ca limba romana are 420 de radicali fonetici demonstrati restul avand maxim 16 si astfel intelegem ca aici a fost nucleul si de aici omenirea a plecat in transhumanta pe drumul sarii dezvoltand inca limba primara de care se vorbeste in biblie adica turnul BABEL care in sumeriana inseamna poarta zeului OM care de fapt este platoul BABELE care se citeste simplu pentru mintile simple BABEL-E .Tot in limba romana ce astazi o vorbim observam ca este singura in care onomatopeele se scriu aud rostesc identic ca si in natura limba noastra fiind si singura fonetica ( oare de ce) insa pe deasupra aceste onomatopee ne transmit mesaje si sa luam mesajul transmis de GUGU STIU C ( muntele sfant al dacilor Godeanu ne spune astazi GOD=GOOD E ANU adica nordicii de aici plecati au luat conceptul de GOD sumerienii ( sumer =mures) au luat cu ei conceptul de ANU singura limba in care LUNA care genereaza timpul este citibila invers LUNA =ANUL este din nou limba nooastra insa acest GOdeanu are ca vf principal GUGU muntele ascuns muntele lui Dzeu si asta ne spune GUGU STIU CA unde in mitologie se zice ca porumbelul este duhul lui Dzeu insa este vb de gugustiuc iar daca intrati pe pagina mea de FB gasiti si imaginea care ne vorbeste de potopul biblic unde veti vedea un gugustiuc incriptat in doua pozitii prima si a doua venire a ADEVARULUI numit la evrei MESIA .So m

    RăspundețiȘtergere
  32. prima parte xxxMA JOC XXXXXXXXTabara Marian Ionel · Works at Poliția Română
    De ce este limba vorbita astazi ine carpati singura limba nascuta nu facuta a lumii limba adn ului uman? Pentru ca insasi cuvantul ne aminteste ca sunetul s-a deplasat cu -vantul si asa putem gandi privind in jur ca aici omul a botezat natura prin cuvant.Ne uitam la italieni si vedem ca ei au PAROLA care doar pentru mine ca roman este o atentionare adica un cifru care il sparg cu mintea cuplata la suflet mai apoi spaniolii au PALABRA care seamana al dracu de tare cu PALAVRA insa englezii au KEY WORD caci cuvantul este cheia si daca atasam L de la EL cum zic evrei lui sefu EL fiind insa doar in limba romana pronume personal masculin obtinem KEY WORLD adica nimic fara Dzeu sau EL este cheia de la care mi-a dat si mie cativa dinti .Aflam de la geniile noastre in adevarata istorie (Tudor Diaconu ,Ghe Gabriel Iosif Cuesdean ) ca limba romana are 420 de radicali fonetici demonstrati restul avand maxim 16 si astfel intelegem ca aici a fost nucleul si de aici omenirea a plecat in transhumanta pe drumul sarii dezvoltand inca limba primara de care se vorbeste in biblie adica turnul BABEL care in sumeriana inseamna poarta zeului OM care de fapt este platoul BABELE care se citeste simplu pentru mintile simple BABEL-E .Tot in limba romana ce astazi o vorbim observam ca este singura in care onomatopeele se scriu aud rostesc identic ca si in natura limba noastra fiind si singura fonetica ( oare de ce) insa pe deasupra aceste onomatopee ne transmit mesaje si sa luam mesajul transmis de GUGU STIU C ( muntele sfant al dacilor Godeanu ne spune astazi GOD=GOOD E ANU adica nordicii de aici plecati au luat conceptul de GOD sumerienii ( sumer =mures) au luat cu ei conceptul de ANU singura limba in care LUNA care genereaza timpul este citibila invers LUNA =ANUL este din nou limba nooastra insa acest GOdeanu are ca vf principal GUGU muntele ascuns muntele lui Dzeu si asta ne spune GUGU STIU CA unde in mitologie se zice ca porumbelul este duhul lui Dzeu insa este vb de gugustiuc iar daca intrati pe pagina mea de FB gasiti si imaginea care ne vorbeste de potopul biblic unde veti vedea un gugustiuc incriptat in doua pozitii prima si a doua venire a ADEVARULUI numit la evrei MESIA .So m

    RăspundețiȘtergere
  33. Buna ziua. Foarte interesante articolele dvs, minunate si destul de clare. In setea mea de cunoastere articolele dvs m-au facut sa-mi schimb putin parerea despre lumea inconjuratoare. Totusi, am o intrebare, reincarnarea este adevarata? Multumesc. Maria-Luiza

    RăspundețiȘtergere