Originea omului

Motto:


“Omul are nevoie de Dumnezeu; ceea ce e cel mai uluitor e că Dumnezeu are nevoie de om, altfel nu l-ar fi creat.”
(W. Raymond Drake)

    În antagonism cu motto-ul de mai sus, printr-o rezoluţia 1580 din anul 2007, Consiliul Europei le solicită statelor membre ca teoria evoluţiei a lui Darwin“ să aibă o poziţie centrală în programele didactice şi îndeosebi în cele ştiinţifice – atât timp cât, ca orice altă teorie, va rezista în faţa examinării ştiinţifice exhaustive.” Prin această rezoluţie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei incriminează “pericolul creaţionismului în educaţie”. Prin urmare, în drumul ştiinţei se interpune, chiar în numele ei, un organism politic.

Ne aflăm în faţa unui domeniu controversat, în care ştiinţa oficială nu va face lumină prea curând sau mai bine zis nu va avea interesul ca tot omul să ştie din ce şi mai ales din cine ne tragem. Veţi înţelege pe parcursul cărţii de ce se întâmplă aşa ....

Teoretic şi clasic, instrumentele care ne ajută în descifrarea atât de discutatei probleme a originii omului actual, sunt  paleoantropologia şi genetica moleculară.

Vă prezint mai jos câteva date adunate într-o sinteză unitară bazată pe teoriile ultimilor 10 ani.

Pe scurt, teoriile moderne privind evoluţia omului ne învaţă că oamenii, maimuţele africane şi maimuţele asiatice au o origine comună în trunchiul ramapitecilor. În urmă cu 15 milioane de ani, evoluţia maimuţelor africane şi a oamenilor se scindează de cea a maimuţelor asiatice. Un alt moment crucial este reprezentat de separarea drumului evolutiv al maimuţelor africane de cel al hominidelor în urmă cu aproximativ 5,7 milioane de ani. În acel moment, conform studiilor de genetică moleculară elaborate încă de la sfârşitul anilor 60’, primatele ce stau la originea omului au dezvoltat staţiunea bipedă. Cercetătorul Ron Clarke a studiat australopitecul de Sterkfontein (Africa de sud), care a trăit acum 3,3 milioane de ani (cu 100.000 de ani mai vechi decât Lucy) şi care face legătura între prehominidele arboricole şi cele cu staţiune bipedă. În general se consideră că apariţia genului Homo, cu o cutie craniană de capacitate crescută, a avut loc în urmă cu aproximativ 3-2,5 milioane de ani.

   În urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani, apare pe scara evoluţiei Homo erectus, care  va dezvolta o cutie craniană de la 900 cm³ la începutul existenţei sale, până la 1100 cm³ la sfârşitul prezenţei sale, în urmă cu 0,5 milioane de ani. În intervalul de timp în care a trăit, se presupune că Homo erectus a migrat şi a populat Asia şi apoi Europa, deşi nu sunt încă dovezi arheologice directe.

Dacă Homo erectus constituia, până nu demult, o descoperire importantă a paleontologilor, astăzi locul său este luat de Homo ergaster, precursorul lui Homo erectus, care a trăit acum aproximativ două milioane de ani.

Prin 1999, lumea antropologilor considera că Homo ergaster este adevăratul precursor al lui Homo antecessor, din care mai târziu au evoluat speciile de Homo sapiens. În Spania s-au găsit şase exemplare aparţinând lui Homo antecessor, care se pare că a populat nordul Africii şi Europa vestică acum aproximativ 800.000 de ani. J. M. Bermudez de Castro consideră că acest hominid este precursorul tuturor speciilor de Homo sapiens.

Aşa să fie? 

Anunţam încă de la prima ediţie din 1998 că în acest domeniu se va face lumină cu ajutorul geneticii. Vom afla vreodată rezultatele cercetării? Vom vedea... Surprizele uriaşe încep să apară. Deja schemele arborilor genealogici elaborate în 1999 - 2002 sunt demolate şi alte scheme la fel de nesigure sunt avansate. Noile scheme trebuie să ţină seama de rezultatele studiilor de ADN mitocondrial şi mai nou pe ADN nuclear practicat pe fosilele aflate la dispoziţie. Numărul 235, din iunie 2006 al revistei “Science et vie”, este dedicat în întregime (peste 160 de pagini) dezlegării enigmei originii omului. 

Avem acum în faţă trei teorii care trebuie să facă proba timpului. Le prezint pe scurt. Toate aceste teorii sunt de acord că hominidele “superioare” au derivat acum 1,8 milioane de ani din Homo Habilis/Ergaster. Din acest punct vom alege una dintre cele trei variante... sau niciuna!

1. O primă teorie, numită cea “ a încrucisării”, vede evoluţia lui Homo Habilis / Ergaster în trei ramuri principale: una ce va da naştere lui Homo Neandertal în Europa şi alte două ramuri dezvoltate în Africa şi Asia concomitent, ramuri ce vor face multiple schimburi de gene ce vor duce în final – acum circa 150.000 de ani, la apariţia lui Homo sapiens concomitent pe cele două continente. Ulterior strămoşii noştri i-ar fi înlocuit pe Homo Neandertal în Europa.

2. O a doua teorie plasează evoluţia lui H. Sapiens strict în Africa. Teoria presupune evoluţia lui Homo Habilis/Ergaster în trei ramuri: H. Neandertal în Europa, înlocuit apoi (CUM?) de către H. Sapiens acum 100.000 – 30.000 de ani; Homo Ergaster în Africa, din care se desprinde aproape simultan Homo Sapiens acum circa 100.000 de ani, hominid ce va emigra spre o viată mai bună atât în Europa cât şi în Asia şi în sfârşit o ramură “moartă” ce va evolua în Asia sub forma lui Homo Erectus, care după o evoluţie de 1,7 milioane de ani, dispare brusc la întâlnirea cu Homo Sapiens venit din Europa!

3. În sfârşit, avem o a treia teorie, a evoluţiei multiregionale a lui Homo Sapiens. Astfel, din Homo Habilis/Ergaster va evolua o ramură spre Homo Neandertal care va popula Europa până acum 100.000 – 30.000 de ani, când se va întâlni cu Homo Sapiens emigrat din Africa. O altă ramură Homo Ergaster va evolua timp de 1,7 milioane de ani în Africa spre Homo Sapiens, după care aşa cum mentionam mai sus, sătul de lâncezeală şi scârbit de banane, va căuta o viaţă mai bună în Europa (adică la frig). O a treia ramură din Homo Habilis/Ergaster ar fi evoluat timp de 1,7 milioane de ani în Asia, în ceea ce am numit Homo Erectus, după care a considerat brusc că ar fi mai bine să evolueze spre Homo Sapiens ceea ce a şi făcut!

   Toate aceste teorii sunt mai mult sau mai puţin amuzante. Cel mai mult mă amuză marile emigraţii cum ar fi cea din Africa spre Europa. Sigur, atunci era mai uşor să emigrezi, căci nimeni nu avea nevoie de viză.... De fapt, trend-ul se observă chiar şi astăzi, rasa albă europeană fiind ameninţată cu dispariţia încet şi sigur. Tot mai multe blondine şi nu numai, preferă calităţile emigrantului african...

În mare, cam acestea sunt teoriile care se predau acum în scoli, universităţi. Oamenii probabil că le iau de  bune şi nu se întreabă prea mult.  

În revista sus amintită, la pagina 73, Emmanuel Monnier observă cu stupoare diversitatea de hominizi ce populau lumea în intervalul de la 1,8 la 0,1 milioane de ani în urmă. Astfel, în urmă cu numai 100.000 de ani Asia era populată mai ales de Homo Erectus ca şi de anumite variante de Homo Neanderthal, Europa era locuită de Homo Neanderthal, iar în Africa şi în Orientul Mijlociu, alături de alte hominide apare Homo Sapiens. Hotărât, stămoşul nostru, nu numai că emigrează peste tot, dar este şi cauza dispariţiei totale a celorlalte hominide.

Cam toate teoriile oficiale aflate astăzi în vigoare, ne spun că teoretic, evoluţia spre omul modern a avut loc în intervalul situat între acum 600.000 - 500.000 de ani şi acum 35.000 de ani sau şi mai exact în ultimii 200.000 - 150.000 de ani, adică, raportat la scala evoluţiei, foarte recent.

Dar... cea mai timpurie apariţie cunoscută a lui Homo Sapiens este în Zambia unde s-au descoperit oseminte ce ar putea avea o vechime de 125.000 – 300.000 de ani. În Etiopia s-a găsit un schelet aproape complet estimat la aproape 200.000 de ani vechime. Scheletele în cauză, deşi aparţin speciei sapiens, sunt o formă arhaică a acesteia, Homo sapiens premodern care arheologic nu acoperă după cum se vede tot intervalul de timp în care se estimează că a trăit.

Cu alte cuvinte intervalul de la 600-000 la 200.000 de ani în urmă nu este acoperit de dovezi paleontologice directe, ci doar de ...legi ale evoluţiei. 

Cel mai vechi schelet găsit în afara Africii este cel de la Quafyeh din Orientul Apropiat, estimat la circa 100.000 de ani vechime.

În Europa, cele mai vechi schelete sunt estimate la 35.000 - 40.000 de ani vechime. În China, la Liujiang, s-au găsit schelete  estimate aevând 60.000 – 70.000 de ani vechime, în Australia avem mai multe situri cu schelete datate la 50.000 – 60.000 de ani vechime şi în sfârşit, în Filipine şi în Borneo s-au găsit schelete de Homo sapiens cu o vechime de 30.000 - 40.000 de ani.

    Altfel spus, apariţia omului modern are loc relativ brusc mai în toate continentele sau cel puţin în Europa, Asia şi Australia acum aproximativ 30.000 – cel mult 40.000. Ţinând cont de diferenţele majore spre exemplu dintre Homo erectus indonesiensis si Homo sapiens australiensis, cei mai mulţi dintre paleontologi, printre care Dominique Grimaud Herve de la Departamentul de preistorie al Muzeului Naţional Francez, consideră că timpul de evoluţie de la Homo erectus la Homo sapiens ar fi fost cu mult prea scurt pentru o schimbare atât de radicală. Adică, procesul evolutiv nu poate explica apariţia omului modern în Australia, spre exemplu. 

Şi astfel, brusc, într-o lume dominată de o diversitate fascinantă de hominide, apare oarecum concomitent pe planetă Homo sapiens modern care, într-un timp extrem de scurt raportat la scala evoluţiei (circa 30.000 de ani), nu numai că îşi suprimă concurenţii ca într-o explozie demografică concurenţială pentru resursele de hrană (care nu a avut loc), dar se mai şi caţără cu ambiţie pe ultima sută de metri a procesului evolutiv, direct în eră tehnică computerizată, cucerind spaţiul cosmic! Bravo lui! Mare succes!

Ultimul act al devenirii noastre l-a reprezentat este povestea concurenţială dintre Homo sapiens de Neanderthal şi Homo sapiens sapiens. Acest capitol începe să fie mai bine cunoscut, graţie studiilor de genetică asupra fosilelor celor doi concurenţi.

În 2006 un grup de cercetători conduşi de Catherine Hänni au studiat la École Normale Supérieure de Lyon nouă mostre de ADN provenind de la oase fosilizate de Homo Neanderthal din perioade diferite, situate între acum 42.000 şi 29.000 de ani.

Concluziile au fost următoarele:

-    acum 42.000 de ani variatia ADN a lui Homo Neanderthal era mai largă decât a fost estimată anterior;

-    extensia temporală a lui Homo Neanderthal a fost încadrată în intervalul situat de la acum 300.000 de ani până la acum 30.000 de ani.

-    Procesul de înlocuire a lui Homo Neanderthal cu Homo Sapiens a fost rapid.

(http://cosmiclog.msnbc.msn.com/archive/2006/06/06/182.aspx )

  Într-un alt studiu genetic o echipă condusă de antropologul Richard Green a studiat la Germany's Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology mostre ADN mitocondrial vechi de 38.000 de ani. S-a reuşit izolarea completă a ADN mitocondrial şi compararea lui cu ADN mitocondrial uman şi de cimpanzeu. Concluzia este Homo Sapiens şi Homo Neanderthal ar fi putut avea un strămoş comun cu cimpanzeul acum circa 6 milioane de ani, iar cei doi hominizi avansaţi ar fi putut avea un strămoş comun acum circa 660.000 de ani.

O altă concluzie este aceea că omul modern se află din punct de vedere genetic cu totul în afara variaţiei genetice a lui Homo sapiens neanderthaliensis.  (http://www.usatoday.com/tech/science/columnist/vergano/2008-08-11-neanderthals-dna-humans_N.htm)

Alţi cercetători ajung la concluzii similare şi anume că eventualul strămoş comun al lui Homo sapiens sapiens şi Homo sapiens neanderthaliensis ar fi trăit acum 465.000 - 600.000 de ani (Disotell, 1999) sau  în intervalul 365.000 – 853.000 ani în urmă (Ovchinnikov şi colab, 2000) sau în intervalul de la  317.000 la 741.000 în urmă (Krings, 1999). Pe de altă parte, tot genetica ne spune că cel mai îndepărtat strămoş comun al tuturor variantelor genetice ale lui Homo sapiens sapiens nu ar putea fi mai vechi de 170.000 de ani (Hofreiter et al, 2001).Asta înseamnă că perioada totală de existenşă a lui Homo sapiens sapiens este de peste 4 ori mai scurtă decât perioada în care s-ar putea întrezări un strămoş comun cu Homo Neanderthal ceea ce logic se traduce în lipsa acestui strămoş presupus.... Şi totuşi.... din ce ne tragem?

Este clar că ultimii 100.000 de ani au aparţinut celor doi hominizi mai sus numiţi. Unul dintre cele mai interesante studii a constat în analizarea dietei lui Homo Neanderthal cu ajutorul izotopilor C13 şi N15. Izotopul C13 ajută la identificarea şi diferenţierea unei diete formate din proteine de origine marină sau terestră, iar N15 identifică nivelul lanţului trofic al proteinelor consumate. Indiferent de zona temporală a fosilelor alese pentru studiul izotopic, (fosile cu vechime de la 28.500 la 130.000 de ani, concluzia studiului este aceea că Homo de Neanderthal era un carnivor feroce, un mare vânător, având o dietă similară cu cea  marilor prădători. A cunoscut focul, a desenat prin peşteri, a vânat în grup, s-a îngrijit când a fost bolnav şi se pare că ar fi avut chiar şi un limbaj elementar. Specialiştii consideră că omul de Neanderthal a fost foarte bine adaptat mediului, chiar mai bine decât Homo sapiens sapiens, având o cutie craniană mai mare şi fiind cel mai iscusit vânător al timpului său. Comportamentul tehnic al celor doi concurenţi la suprevieţuire a fost similar, iar comportamentul cultural de asemenea apropiat, ambii hominizi având grijă spre exemplu de morţi. Unele date ne spun că cei doi au convieţuit în Europa timp de aproximativ 5000 de ani.  Cu toate acestea, interacţiunea dintre ei a fost minimă, deşi există câteva dovezi arheologice de mixaj genetic. Printre dovezi, se află o mandibulă găsită în România ce are o vechime de 34.000 de ani şi scheletul uni copil de sex masculin găsit în Portugalia, vechi de 24.500 de ani. Ambele mostre sunt privite cu scepticism, mai ales în urma ultimelor studii genetice. Cei mai mulţi dintre specialişti contestă posibilitatea de hibridare genetică între cele două specii ale genului Homo datorită incompatibilităţii genetice. Apoi, hibridarea la mamifere este un fenomen extrem de rar.

Astăzi sunt cunoscute foarte bine diferenţele somatice dintre cei doi hominizi şi se poate trage o concluzie clară: Homo sapiens sapiens nu are legături genetice cu Homo de Neanderthal!

Şi totuşi, la închiderea ediţiei avem informaţii de ultimă oră de la forumul ştiinţific ce sună ca o lovitură de teatru. Dacă până acum datele se refereau strict la ADN-ul mitocondrial, la Institutul Max Planck pentru Antropologie din  Leipzig, cercetătorul suedez  - Dr. Svante Pääbo a reuşit secvenţializarea a 63% din ADN-ul nuclear al presupusei rude. Între concluziile preliminare rezultă că cele două specii ar fi putut evolua dintr-un strămoş comun ce a trăit acum numai circa 300.000 de ani. Printre multe asemănări cu specia umană, Dr. Pääbo găseşte şi asemănari ale genei FOXP2 implicată în dezvoltarea limbajului. Concluziile nu pot fi trase înainte de analizarea şi a altor gene implicate în limbaj. Graţie unui nou sistem de decodare ADN pus la punct de Compania 454 Life Sciences, se pot analiza extrem de rapid simultan mai multe mostre de ADN. Se pare că asemănările celor două specii sunt mai mari decât s-a crezut iniţial şi conform cerectătorului suedez specia umană este inclusă în varietatea ADN a omului de Neanderthal. S-a imaginat chiar şi inginerarea unui Neanderthal din ADN uman modificat şi implantarea lui într-o celulă de ...cimpanzeu. Apoi celula respectivă s-ar reprograma în stadiu embrionar şi s-ar implanta într-un uter de cimpanzeu care ar naşte un aşa-zis Neanderthal. Proiectul este realizabil cât de curând şi este estimat la circa 30 de milioane de dolari.

Pentru antropologi, dispariţia relativ bruscă a lui Homo de Neanderthal este un mare mister. Sunt invocate frigul – glaciaţiunea ce a avut loc acum 40.000 -28.000 de ani şi posibilitatea lui Homo sapiens de a exploata mai bine resursele de hrană. Adică, cum ar veni, deşi Homo de Neanderthal a fost mai bun vânător şi a avut capul mai mare, totuşi a pierdut meciul... Homo sapiens sapiens ar fi trebuit să aibă cel puţin aceleaşi probleme cu frigul şi procurarea hranei, mai ales că era emigrant african, dar se pare că este ca la noi la fotbal: când naţionala pierde meciul, cauza este ploaia şi starea proastă a terenului, jucătorii noştri fiind extrem de tehnici şi având nevoie de un teren perfect... Dacă timp de milioane de ani Terra a fost locuită de o varietate de hominizi aflaţi mai mult sau mai puţin în concurenţă, cum se face că Homo sapiens sapiens, apărut atât de târziu şi de brusc în paginile istoriei, este singurul care a supravieţuit? Evident sunt mulţi specialişti care-şi dau cu părerea şi tot mai multe opinii care spun răspicat că Homo sapiens sapiens nu a fost nici mai adaptat şi nici veritabil superior concurenţilor săi,  în nici un caz, nu în aşa  măsură încât să-i înlocuiască. Concluzia lor este una trist de simplă: ŞANSA A FĂCUT CA NUMAI HOMO SAPIENS SĂ SUPRAVIEŢUIASCĂ!!!

Totusi, la un simpozion pe tema interacţiunii dintre cei dei hominizi organizat de N.Y.U.,  Dr. Stringer avea să afirme că “Omul de Neanderthal nu a avut gene rele, ci a fost lipsit de noroc(!)... omenii moderni ar fi putut să nu aibă nici un efect asupra dispariţiei lui Homo neanderthaliensis. Ei au înaintat de fapt în zone din care Homo Neanderthal dispăruse deja”! De ce dispăruse? Începe să devină palpitant....

Mie cel puţin, îmi este foarte greu să cred în întâmplare, mai ales când ne este aşa de greu să stabilim o filiaţie a hominizilor şi mai ales când astăzi avem de-a face cu rase distincte de Homo sapiens sapiens. Eu cred mai degrabă în programe, în planificare.

Mai cred că în multe studii se pleacă de la premise greşite în căutarea unor magice mutaţii naturale care au avut loc într-o perioadă extrem de scurtă, raportată la scala evoluţiei. Scepticismul unor cercetători cu privire la acceptarea unui alt tip de informaţie îi poate îndepărta de găsirea pistei reale. Supraspecializarea într-un domediu restrâns şi aplicarea sistematică a ochelarilor de cal este cauza cea mai frecventă a drumului spre rezultate „ştiinţifice” false.

Cred că răspunsul la problema de faţă trebuie căutat în altă zonă.  În ecuaţia Terrei sunt alte „personaje” cu capacitatea de-a face magie la nivel de genetică,  cumva în forma proiectului de “recontrucţie” a  omului de Neanderthal, dar cu mult mai abil şi mai tehnic. Aceste personaje trebuie luate în calculul ecuaţiei.

Înainte de concluzii să analizăm alte câteva studii de genetică care deşi vechi de aproape 30 de ani, cred că sunt importante.

În anii '80 cercetători din două laboratoare diferite au făcut studii de genetică de ADN mitocondrial pe 147 de indivizi provenind din 5 regiuni geografice. Ei au elaborat simultan teoria Evei mitocondriale. Este vorba de Douglas Wallace şi colaboratorii săi de la Universitatea Emory şi Allan Wilson şi echipa sa de la Universitatea Berkeley - California. Teoria este sugestiv numită a Evei Mitocondriale. Aşa cum am amintit la noţiunile de genetică, ADN din mitocondrii (organite celulare cu rol energetic) se moşteneşte exclusiv de la mamă, adică, după procesul fecundării ovulului de către spermatozoid, zigotul va avea mitocondrii numai de la ovul. ADN mitocondrial acumulează mutaţiile genetice mai fidel şi mai complex decât ADN-ul nuclear. De aceea, ADN mitocondrial oferă informaţii asupra ADN al generaţiilor trecute; urmărit în evoluţie, teoretic duce în final spre un singur tip de femeie. Ei bine, cele două laboratoare mai sus amintite, au ajuns la concluzia că acel tip de femeie, care înţelegeţi, nu a fost unică, a trăit în Africa Subsahariană cu circa 150.000 - 200.000 de ani în urmă.

Cercetătorii au căutat şi un”Adam”. În anul 2000 Peter Underhill şi colaboratorii săi de la Universitatea Stanford au studiat variaţia genetică a cromozomului Y (moştenit strict pe linie paternă) pe 1000 de indivizi. Rezultatul a evidenţiat faptul că grupuri de Homo sapiens au ajuns la un cromozom Y stabil undeva în Africa acum circa 60.000 de ani. Acestea nu sunt însă decât simple estimări matematice.
 

Teoretic, ADN - mitocondrial al fosilelor studiate ar trebui să fie la fel cu cel al omului modern actual. Curiozitatea constă tocmai în faptul că aceste tipuri de studii au putut dovedi că ADN mitocondrial al omului de astăzi este diferit de cel al lui Homo sapiens modern de acum 35.000 de ani. Asta înseamnă că alte populaţii de Homo sapiens modern (apărute în ce mod?) au înlocuit treptat şi complet populaţiile de Homo sapiens premodern de acum 35.000-50.000 de ani.

Studii în masă, pe mii de oameni, de pe toate continentele, nu au pus în evidenţă nici un ADN mitocondrial atât de vechi. Aceste studii demonstrează deci, ca ADN mitocondrial din noi, în primul rând este foarte asemănător de la un grup populaţional la altul demonstrând o origine comună şi în al doilea rând are o origine relativ recentă. Altfel spus, chiar şi populaţiile de Homo sapiens modern au evoluat uimitor (sau au fost înlocuite în ultimii 35.000 de ani. ) Cum a fost posibil acest lucru?

Vom putea afla oare cu exactitate? Până una alta, hai să aruncăm o privire prin bagajul cultural artistic cu care strămoşii noştri contribuie până astăzi la valorile culturale universale. Astăzi avem posibilităţi tehnice de a ne prezerva creaţiile culturale. Omul primitiv, acel Homo sapiens sapiens modern ne uimeşte şi cu producţiile artistice ale timpului său. A încercat şi a a reuşit cu succes zugrăvirea istoriei timpului trăit. Iată ce desenau strămoşii aborigenilor australieni în Peştera Wandjina acum 30.000 de ani.


Trecând în Africa cam prin aceeaşi perioadă, găsim picturi rupestre din Peştera Itolo, Tanzania. Desenele, estimate ca având 29.000 de ani vechime, reprezintă după mintea mea (şi a multor altora) – discuri tip OZN.

Aveţi mai jos o uimitoare asemănare cu acelaşi tip de OZN –uri ce apar pe fundalul unei tapiţerii din 1538 din Bruges, care reprezintă scene din viaţa Fecioarei Maria.

Şi tot prin comparaţie putem privi o fotografie de iarnă din sudul Norvegiei în care camera surprinde cam aceleaşi forme de discuri... Seamănă?
15 December 2003, 16:16 – Songdalen, Kristiansand

http://www.ufo.no/files/norway.pdf
Ne întoarcem la desenele omului preistoric care vine totuşi cu varianta sa istorică mai mult sau mai puţin credibilă. Pictura de mai jos din peştera Kolo din Tanzania ne prezintă patru fiinţe ciudate ce înconjoară probabil o femeie. Este considerată cea mai veche (circa 20.000 reprezentare a unei răpiri de persoane din istorie). Citiţi capitolele următoare şi veţi alfa de ce… În dreapta se află o altă fiintă care priveşte dintr-un obiect paralelipipedic.
Sursa: www.netscientia.com

Mai jos avem un desen descoperit la Val Comonica – Italia, cu vechime de circa 12.000 ani

Mai nou, “Marele zeu marţian” din Tassili - Algeria are numai 8000 de ani vechime.

Zeul din imaginea de mai sus, pare să fie asemenea unui astronaul NASA cu nava discoidală în apropiere. Băştinaşii contemporani din America de Nord au reprezentări asemănătoare. Pictura de mai jos poate fi admirată în Canionul Sego Utah din SUA şi are o vechime de circa 7500 ani.

În sfârşit, ca să scurtez povestea vă pun în pagină şi un astronaut european de acum 7000 de ani. Statueta a fost găsită lângă Kiev . Cu cât ne apropiem pe axa timpului de istoria mai bine cunoscută, astfel de reprezentări abundă.

În imaginea de mai jos avem Discul Lolladoff, descoperit în Nepal şi datat la circa 9000 de ani vechime. După unii pare să reprezinte în centru un disc ce ar putea fi soarele, dar la fel de bine... un OZN sub care ar fi reprezentat un personal umanoid extraterestru.. Pe de altă parte discul reprezintă o scală extrem de ciudată a evoluţiei având în centru Soarele, din care porneşte o spirală ce începe cu ...un mamifer. Un personaj umanoid este plasat înaintea nevertebratelor, după care scala continuă cu reptile... Ehe, cum ar fi interpretat Charles Darwin imaginea de mai jos?


Şi mă întreb?!... Oare cei ce se ocupă de studiile de genetică a fosilelor hominide nu ar trebui să ţină seama de posibilele “amestecuri externe” în genetica strămoşilor noştri?

Şi ca să rămânem în sfera informaţiei ştiinţifice, menţionez un ultim studiu genetic care mi s-a părut extrem de important. El a fost efectuat de geneticieni britanici în 1996 şi consideră că ADN-ul omului actual provine din cinci grupe populaţionale distincte din punct de vedere ADN. Patru dintre aceste grupe s-au dezvoltat într-o perioadă cuprinsă între acum 40.000 de ani şi acum 20.000 de ani şi au fost populaţii de vânători. Al cincilea grup este de agricultori şi apare brusc acum 10.000 de ani. Din mixtura celor cinci grupe ADN distincte a rezultat ADN al omului modern de astăzi - Homo sapiens sapiens.           

Dacă paleontologia, antropologia, arheologia, ar putea răspunde mai uşor la întrebările: din ce precursori şi în ce modalitate s-au dezvoltat cele patru grupe de vânători, cred că cu greu aceste ştiinţe ar putea răspunde de unde vine grupul de agricultori. Într-un fel, acest fapt este paradoxal, deoarece agricultorii apar ultimii în acest scenariu - acum aproximativ 10.000 de ani. Deja nu mai vorbim de milioane, nici de sute de mii, nici de zeci de mii, ci de o singură zece - zece mii de ani. Fiind o dată recentă, s-ar putea ca cineva să-şi amintească câte ceva. Cine? Noi, cu toţii! Noi, actuala populaţie a Terrei!

   Există o ştiinţă care poate da cu siguranţă răspunsul la întrebarea: de unde vin agricultorii? Această ştiinţă este mitologia - ştiinţa decodificării vechilor scrieri, a conectării informaţiilor vechilor mituri, a cercetării amintirilor noastre scrise şi nescrise. A venit timpul, se pare, să punem de acord informaţia tehnică modernă cu informaţia pe care o putem extrage din scrierile vechi. A ignora în continuare aceste documente, nu mai este de actualitate. Toate mitologiile informează că lumea veche a fost învăţată de zei să cultive pământul şi atribuie principalelor plante agricole - cerealelor şi legumelor - provenienţă extraterestră. A crede că cineva a avut un astfel de program de know-how pe Terra pentru nişte populaţii de vânători ce trăiau primitiv, dar liniştit, doar de dragul transferului tehnologic şi al plăcerii de a vedea aceste populaţii mâncând cartofi, porumb, pâine, orz, etc. este eronat, ridicol, absurd! Legile economice guvernează probabil tot Universul! Programul de schimbare a obiceiurilor alimentare ale unei populaţii nu face parte decât dintr-un alt program mai larg, mai complex, cu obiective exacte, economice în cele din urmă!

    Scurtă incursiune în istoria planetei conform textelor vechi

Pe piaţa mondială se află o mulţime de cărţi ce au drept subiect civilizaţiile premergătoare Potopului. S-a scris despre Atlantida, Hyperborea şi alte civilizaţii dispărute în negura timpului. Dovezile existenţei lor sunt sărace şi acolo unde sunt, se pare că sunt păstrate cu sfinţenie, departe de ochii omului de rând, îndoctrinat în schimb cu teoria darwinistă. Menţionez de pe acum că perioada civilizaţiilor apuse nu face obiectul investigaţiei mele. Cartea mea este bazată pe informaţia oferită de textele vechi şi prin urmare dezbate în special evenimentele istoriei umane imediat premergătoare Potopului şi de după Potop sau mai exact, disecă istoria actualului ciclu de dezvoltare umană.

În această lucrare urmează să demonstrez că  fiinţe extraterestre se joacă inteligent cu genele construind de fapt programe de inginerie genetică extrem de bine conturate în textele vechi.  Intervenţia externă – extraterestră este evidentă pe tot parcursul istoriei noastre, iar această carte încearcă să  răspundă la întrebările  banale: „DE CE?”, „În ce mod?”, „Care este obiectivul?” La o simplă analiză a acestor texte observăm că joaca a început cam de multicel şi nu e vorba de un eveniment relativ recent, ci mai degrabă putem vorbi de o adevărată cascadă de programe genetice despărţite de evenimente catastrofale la scară planetară declanşate de initiatorii programelor. Cele mai multe texte vechi fac referire la patru civilizaţii trecute, acesta fiind al cincilea program de inginerie genetică extraterestră pe Terra (PIG V).

Iată câteva versete din Coran:

8. Şi dacă stelele se vor stinge.

9. Şi dacă cerul va crăpa.

10. Şi dacă munţii se vor dărâma.

12. Pentru care zi s-a dat termenul?

13. Pentru ziua despărţirii!

16. Oare nu i-am nimicit Noi pe cei de-nainte?

17. Acum lăsăm să urmeze pe cei de apoi.

20. Oare nu v-am făcut Noi din apă lepădată?

21. Şi am adus-o într-un statornic.

22. Până la un termen anumit? (LXXVII Sura trimişilor)

“Sura trimişilor” s-ar traduce cam aşa: ce contează că viaţa pe Terra va fi distrusă de momentul apocaliptic?! Oare noi nu am urmat unui astfel de moment? Apocalipsa va face posibil doar un alt program; totul este ciclic, iar ciclul actual de viaţă, de prezenţă a omului pe această planetă se apropie de sfârşit – “de termen”.

Ideea de ciclicitate a P.T. nu aparţine în exclusivitate semnelor Coranului, ci o regăsim din plin şi în alte texte. Spre exemplu, un vechi text mandeean, descrie lumile anterioare. Acest text datat în primele secole ale erei noastre, este, cred eu, cu mult mai vechi. Asemenea altor texte provenite de la această comunitate închisă, “Suferinţele Ierusalimului” este o lucrare copiată după o alta cu mult mai veche. Iată fragmentul de interes pentru susţinerea ciclicităţii programelor zeilor, desprins din lucrarea lui Constantin Daniel intitulată “Scripta Aramaica”:

                 El (Hristos - din context - n.a.) spuse:

                 “Dacă tu vii de la Viaţa cea Dintâi

                 Adu scrisoarea înţelepciunii

                 Şi citeşte-o cu glas tare.”

                 Eu dădui citire începutului scrisorii.

                 Citii despre Adam, despre Eva, nevasta sa,

                 Căpetenie a neamului oamenilor;

                 Citii despre Set, fiul lui Adam, (PIG IV - n.a.)

                 Floarea cea mai desăvârşită pe care am sădit-o

                 În neamurile de oameni şi în lumi;

                 Citii despre Ram şi despre Rud, (PIG I ? - n.a.)

                 Despre lumea nimicită prin sabie şi ciumă;

                 Citii despre Surbai şi despre Sarhabel, (PIG II ? - n.a.)

                 Despre lumea nimicită de foc şi de aprindere;

                 Citii despre Sem, fiul lui Noe, (PIG V ? - n.a.)

                 Despre lumea nimicită de ape.

                 Cine-mi dă ascultare mie,

                 Mie, Omului Divin,....

                 Va avea lăcaş pregătit în Cetatea Luminii,....

                 (Suferinţele Ierusalimului - Cartea lui Ioan)[44] 

    Textul de mai sus aminteşte practic de trei lumi succesive anterioare potopului. Să fie oare acesta numai al patrulea PIG al SD pe Terra? Cred mai curând că  textul a omis unul dintre programe.

    Cartea Maya a Zorilor Vieţii (Popol Vuh) – o veritabilă Biblie mayaşă, descrie şi ea cele 5 omeniri: “Domnii Nobil Baiedulce şi Şarpe cu Pene au venit cu toţi ceilalţi domni. Au fost cinci schimbări de domni şi cinci generaţii de oameni de la începuturile luminii, începuturile succesiunii, ale vieţii şi ale omenirii” (Fragment din Partea a cincea). Popol Vuh mai face o precizare interesantă care este în acord cu Biblia şi Coranul, indicând faptul că Şarpele cu Pene este domnul principal al mayaşilor atât în a patra cât şi în a cincea omenire.

În Biblie, cea mai frumoasă formulare ce priveşte ciclicitatea acestui tip de program, aparţine regelui Ecclesiastul:

9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.

10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: “Iată ceva nou”! acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.

11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor. (Ecclesiastul - 1)    
           

    Şi totuşi au rămas câteva “pomeniri” de la cei ce “au fost în vremurile străvechi de dinaintea noastră”. Aceste “pomeniri” sunt astăzi prezente în miturile popoarelor şi în relicvele paleoastronauticii. Piramidele egiptene, mayaşe, desenele din Valea Nazca (Peru), terasa şi oraşul subteran de la Baalbeck (Liban), Sfinxul din Bucegi (România), Tiahuanaco (Bolivia), Cuzco (Peru), Machu Pichu (Peru), oraşele subterane de la Kayamakali şi Derinkuyu (Turcia), construcţiile subacvatice din arhipelagul Bimini - relicve ale controversatei Atlantida, galeriile subterane din Peru, căile ferate din Malta, candelabrul din Paracas (Peru), statuile din Insula Paştelui, “figurinele” din podişul Marcahuashi (Peru), megaliţii de la Stonehenge şi multe alte vestigii ale lumilor trecute, alături de studiul modern integrat al miturilor, scrierilor vechi ne pot oferi o istorie oficială, plauzibilă.

Statuile din Insula Paştelui

Avem nevoie, unii dintre noi, de aceasta istorie, acum, pe ultima sută de metri. Nu intenţionez să dedic un capitol paleoastronauticii aici, este foarte mult de spus. S-a scris mult şi foarte bine în acest domeniu. Lucrările aparţin de cele mai multe ori unor pasionaţi de adevăr, de istorie veche, care nu sunt specialişti în domeniile respective. Pasiunile nasc studii valoroase, care le depăşesc deseori pe cele ale specialiştilor. Din păcate, studiile diverselor vestigii ale trecutului apar disparat, sunt trunchiate.

Avem nevoie de o sistematizare şi o corelare a materialului într-un tot unitar care să dea o imagine clară trecutului. O astfel de lucrare se poate face în prezent, avem toate datele necesare.
Maimuţa din Valea Nazca, Peru – un veritabil hibrid menit să intermedieze trecerea de la o populaţie cerească având 4 degete la una cu 5 degete.

Miturile ne lămuresc în mare măsură asupra modului în care trebuie interpretate evenimentele trecute, asupra modului în care trebuie ordonate. Miturile toltecilor vorbesc despre existenţa anterioară a patru civilizaţii, cea actuală fiind a cincea. Am amintit mai devreme de Piatra Aztecă a Soarelui expusă în  Mexico-City, la Muzeul de Antropologie. În fiecare dintre cele patru puncte cardinale este reprezentată câte una dintre cele patru civilizaţii apuse. În centrul “Soarelui” se află reprezentată a cincea civilizaţie. Toate aceste civilizaţii aparţin conform miturilor amerindiene marii perioade a “Soarelui”. “Calendarul aztec” aşteaptă în continuare decodări exacte. Una dintre ele ce aparţine Vaticanului, precizează situarea celor cinci civilizaţii - celor cinci perioade solare, pe axa timpului.

- Prima perioadă solară        - 4000 ani

- A doua perioadă solară       - 4008 ani

- A treia perioadă solară       - 4010 ani

- A patra perioadă solară       - 4081 ani

- A cincea perioadă solară    - 5036 ani

“Candelabrul” din Paracas - Peru

   Tradiţia vechilor amerindieni ne spune câte ceva despre aceste civilizaţii.

- Prima civilizaţie a fost iniţiată de zeul tăriilor, Ehecoatl. Ajunsă într-un stadiu tehnic, omenirea de atunci care tocmai descoperise tainele cerului, a fost distrusă tot din cer.

-  A doua perioadă, atribuită zeului Tezcaltlipoca a pierit după 4008 ani, ca şi prima.

-  A treia civilizaţie, se spune, cea mai dezvoltată tehnic dintre toate cele 4 perioade trecute, a fost întemeiată, dar şi distrusă de zeul Tlequiaquilo, pământul fiind trecut prin foc!

-  A patra perioadă a fost distrusă prin apă (potopul biblic) de zeiţa Chalchintlicue.

- A cincea perioadă solară este atribuită zeului Quetzalcoatl şi reprezintă o sinteză a celor patru perioade trecute. Ea va fi distrusă folosindu-se toate mijloacele tehnice ce au pus capăt celor patru epoci anterioare şi se spune că sfârşitul ei va face posibil să se întâlnească toate umanităţile din întreg ciclul solar.

Grecii vechi amintesc şi ei în lucrări vechi precum “Istoria” lui Helsiad de existenţa anterioară a patru umanităţi. Herodot, Platon şi alţii ne spun acelaşi lucru.

Cele mai vechi scrieri indiene, vedele, denumesc cele 4 perioade distincte trecute:

- satya yuga – perioada de aur;

- treta yuga – perioada de argint;

- dwapara yuga – perioada de bronz;

- kali yuga – perioada de fier.

   Indienii Hopi, tibetanii şi alte popoare vechi descriu de asemenea mai mult sau mai puţin civilizaţiile apuse în timpuri trecute.

Dacă privim atent aceste perioade, observăm că ultimele două însumează aproximativ 9000 de ani. Biblia descrie pentru această periodă cele două programe distincte despărţite de Potop. Conform tradiţiei amerindiene a patra civilizaţie a fost distrusă prin apă. Datele corespund, deci. Conform calendarului evreiesc potopul a avut loc acum 5170 de ani (5770 - anul evreiesc – de la naşterea lui Noe minus 600 - vârsta lui Noe în momentul potopului). Înţelegeţi că cifrele foarte exacte nu mai sunt extrem de importante pentru noi. Cele cinci perioade însumează ceva peste 20.000 de ani. 

Se pare că  cinci programe s-au derulat unul după altul! Mai mult de 20.000 de ani, zeii au avut o prezenţă aproape continuă pe Terra! Cinci civilizaţii desfăşurate la intervale de 4.000 de ani cu aproximaţie, au fost născute şi distruse de zei. Patru mii de ani constituie o perioadă suficientă pentru naşterea, creşterea, înflorirea culturii unei civilizaţii, mai ales atunci când ai ajutor extern, când ingineria genetică este folosită cu măiestrie.  Se pare însă că 4000 de ani sunt suficienţi şi pentru dispariţia aproape completă a urmelor unei civilizaţii. Câteva cutremure bine plasate, ceva vulcani activaţi, un potop, arme de tot felul (biologice, chimice, nucleare, etc ), mediul, factorul timp, toate la un loc fac greu detectabile urme umane mai vechi de 4000-5000 de ani. Titanicul, cel mai mare vas al anului 1912 s-a scufundat acum mai putin de 100 de ani şi n-a mai rămas mai nimic din el... Oceanul şi-a facut datoria.

Cinci civilizaţii s-au putut derula una după cealaltă sau poate asemenea ultimelor două, una din cealaltă. SD ne prezintă în Biblie civilizaţia a IV-a, legătura cu ultima – cea actuală, dar şi elemente ale civilizaţiei viitoare. 

Textele vechi prezintă toate caracteristicile de program ale civilizaţiei în curs tocmai pentru a înţelege modul în care s-au dezvoltat şi evoluat toate celelalte 4 civilizaţii. Germenii vieţii au trebuit reimplantaţi după fiecare “moment apocaliptic”, cu rapiditate. Distrugerile acestor “apocalipse” nu au fost complete. Toate supercivilizaţiile extraterestre prezente pe Terra, s-au cârpit de fiecare dată cu material genetic de la un program la altul. Aceasta este explicaţia faptului că A.D.N. din noi are componente din mai multe grupe A.D.N. dezvoltate în ultimele zeci de mii de ani. Timpul în care Homo Sapiens Sapiens şi-a extins prezenţa în detrimentul omului de Neanderthal, acum 20000 – 35000 de ani a fost timpul de preselecţie a grupurilor genetice ce aveau să intre în programele de inginerie genetică. „Migraţia” lui Homo Sapiens sau mai bine zis implantarea lui s-a făcut tehnologic şi nu este nici pe departe un fapt natural. Cea mai mare dovadă în acest sens este marea omogenitate a raselor actuale ale Terrei. Avem urme ale unei activităţi externe mai intense în perioada cuprinsă între acum 30.000 de ani şi acum 20.000 de ani când aparenţii noştri strămoşi desenau prin peşteri nave de tip OZN şi fiinţe ciudate îmbrăcate în costume spaţiale. Selectarea şi modelarea genetică a acestor grupuri, cu metode pe care le veţi găsi descrise în etapele următoare ale PIG, a  fost dirijată de civilizaţii extraterestre cu interese bine determinate. Nu a fost vorba vreodată de un experiment, ci numai de un program extrem de bine stabilit. Împingerea şi distrugerea sistematică a celorlalte populaţii nedorite cum a fost populaţia de Neanderthal acum 33.000-34.000 de ani, s-a făcut tehnologic, cu mijloace moderne, prin metodele ce le veţi găsi, de asemenea, în etapele următoare ale PIG. Este doar o ipoteză, dar care răspunde coerent multor întrebări.

Nu ştim exact ce grupuri au fost selectate şi mai ales ce mixaje genetice au fost făcute. Nu este exclus ca în acele mixaje să fi fost folosit inclusiv clasicul om de Neanderthal sau gene mixate provenind din afara Terrei. Orice răspuns este posibil şi personal mă îndoiesc că genetica va da un răspuns extrem de coerent şi de exact. Singurul răspuns corect ar putea să ni-l dea EI (fiinţele extraterestre), dar cred că nici ei nu mai ştiu cu exactitate!!! Selecţia genetică pentru PIG I trebuie să se fi terminat acum circa 21000 de ani, căci atunci PIG I a intrat în linie dreaptă. Selecţiile genetice au fost desăvârşite pe toate continentele căci zeii şi-au derulat simultan programele. Ulterior, fiecare civilizaţie, respectiv fiecare marcă genetică dezvoltată şi-a pus amprenta genetică, mai mult sau mai puţin, pe A.D.N. prezent astăzi în noi. De asemenea, fiecare marcă genetică a adus cu siguranţă şi gene din afara Terrei sau cel puţin gene puternic prelucrate în laborator!

                

Toltecii ne spun un lucru important: fiecare perioadă solară a avut un şef de program distinct, care a coordonat etapa de la un capăt la altul. Asta înseamnă că fiecare perioadă solară (observaţi că sunt relativ egale ca durată terestră) se desfăşoară pe parcursul unei generaţii de îngeri. Foarte probabil, îngerii produşi după fiecare program, arată uşor diferiţi somatic de la un program la altul, aşa cum şi tandemul lor genetic – civilizaţia umană arată diferit de la un program la altul. 

Ce polimorfism genetic exista acum 20-40 de mii de ani? Ce polimorfism genetic au indus zeii în perioadele trecute? Populaţiile cu 4, cu 5, cu 6 degete, piticii, uriaşii, toate nuanţele de culoare ale umanoizilor trecuţi se află pe reprezentările relicvelor paleoastronauticii. Toate stau mărturie multitudinii formelor genetice inteligente, a unui A.D.N. intens prelucrat, adaptat permanent unor nevoi care nu au fost ale noastre. De la un program la altul, supercivilizaţii extraterestre au modificat uşor structura, secvenţialitatea nucleotidelor din A.D.N., conform raporturilor necesităţi/posibilităţi; cost/beneficii, ajungând astăzi la structura pe care o cunoaştem.

Programul zeilor a fost flexibil, întotdeauna adaptat. Evoluţia genetică de-a lungul acestor cinci programe a fost conformă cu necesitatea de evoluţie genetică a raselor extraterestre. Aşa se face că tipurile somatice ale celor cinci programe nu seamănă întru totul genetic. Miturile, sculpturile, desenele ne spun aceste lucruri.

Se pare că relicve ale populaţiilor vechi, găsite de zei pe Terra, mai puţin prelucrate de zei, mai există încă în diverse colţuri ale globului. Protejat de cele două lanţuri ale Anzilor, pe platoul muntos dintre ele, în insulele artificiale ale lacului Titicaca, poporul uro a supravieţuit celor patru cataclisme majore ce au măturat civilizaţiile trecute. Cornelia Petratu şi Bernard Roidinger, îl citează într-o carte magnifică – “Pietrele din Ica” pe etnologul Jean Vellard – care a trăit mult timp printre indienii uro, astăzi degeneraţi, transformaţi genetic. Aceştia se autocaracterizează:

“Noi, ceilalţi, noi, locuitori ai locului, noi, care ne numim cot-sun, noi nu suntem oameni. Ne aflăm aici dinaintea incaşilor, ba chiar înainte ca tatăl cerului, Tatiu să fi creat oamenii, pe aymara, pe checina, pe albi. Am fost aici înainte chiar ca soarele să înceapă să lumineze pământul, când era luminat doar de lună şi de stele. Pe vremea aceea Titicaca era cu mult mai mare decât azi. Părinţii noştri au trăit începând de atunci pe aceste locuri. Noi nu suntem oameni. Sângele nostru este negru, de aceea nici nu îngheţăm de frig. Nu simţim frigul nopţilor deloc. Noi nu vorbim o limbă omenească, iar oamenii nu ne înţeleg. Capetele noastre sunt altfel decât cele ale altor indieni. Suntem foarte bătrâni, suntem cei mai vechi. Noi suntem locuitorii locului, numit      cot-sun. Noi nu suntem oameni!” [45]

     Cot-sun susţin că strămoşii lor au construit Tiahuanaco!

Dar, poate mai tulburătoare decât existenţa neoamenilor este ceea ce Karl Brugger, citat de Erich von Däniken, a numit cronica de la Akakor.

    Aceasta conţine istoria scrisă a tribului Ugha-Mangulala. Istoria prezentată în date exacte de Tatunca Nara – şeful tribului, consemnează prezenţa zeilor în diverse perioade. Istoria scrisă a tribului începe odată cu prima plecare a zeilor după o prezenţă continuă de peste 3000 de ani. La scurt timp după plecarea lor a avut loc un potop inimaginabil însoţit de cutremure şi schimbarea climei planetei, în urma căruia au rămas foarte puţini supravieţuitori. Se pare că potopul este specialitatea zeilor. Acest potop menţionat de cronica de la Akakor a avut loc acum 16.396 de ani! (14.386 î.e.n.). Istoria tribului menţionează două catastrofe majore, iar tribul ştie că a treia este iminentă! Indienii Ugha-Mangulala păstrează amintirea scrisă a zeilor şi a forţei lor tehnologice. Chiar dacă nu corespund în totalitate perioadelor solare ale calendarului aztec, evenimentele surprinse în Cronica de la Akakor sunt de luat în seamă. Akakor 
 
Ollantaytambo - Peru 

înseamnă “A doua fortăreaţă”. Ea a fost construită acum aproximativ 14 milenii şi urmează primeia, a cărei construcţie se pierde în negura timpului. Interesant este că toate triburile, populaţiile, care au supravieţuit catastrofelor trecute au locuit în munţi înalţi pe platourile montane (tibetanii, Uro, Aymara, Dropa, Ham, etc.). Munţii le-au asigurat supravieţuirea.

Perioada solară, ciclul solar se apropie de sfârşit... Când va mai fi posibil un nou ciclu? Nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că Terra, bătrâna planetă, poate oferi curioşilor mai multe enigme decât ne putem închipui.

Alte informaţii ce contazic istoria oficială a omului

V-am prezentat deja ambiguităţile specialiştilor şi dificultăţile găsiri unui drum evoluţionist “normal” al lui Homo sapiens sapiens. “Problemele” evoluţionismului sunt însă cu mai mari decât par la prima vedere.

Specialiştii estimează că germenii vieţii au apărut pe Terra acum 3,5-3,3 miliarde de ani. Evoluţioniştii atribuie evoluţiei omului ultimele 15 milioane de ani, fără a exista certitudine în acest sens. Conform evoluţionismului, omul nu are ce căuta     într-un trecut mai îndepărtat. Şi totuşi, arheologia, geologia ne spun altceva. Dacă straturile geologice sunt interpretabile ca vechime, dacă o urmă de bocanc sau de picior desculţ de om ar putea fi văzută de unii ca o ghiduşie a naturii, de departe cele mai tulburătoare mărturii ale existenţei omului în timpurile străvechi, sunt pietrele din deşertul Ica, situat nu departe de valea Nazca – altă relicvă a inteligenţei umanoide ce provine nu ştiu din ce timpuri.

În deşertul Ica s-a găsit în anul 1966 un mare depozit de pietre gravate, superb finisate ce reprezintă omul trăind alături de dinozaurieni! Astăzi ştim bine că dinozaurii au trăit în intervalul de acum 230 până acum 65 de milioane de ani în urmă. Paleoantropologia a catalogat circa 125 de tipuri de dinozaurieni. În colecţia particulară a doctorului Cabrera din Lima, unde se află peste 17.000 de pietre din deşert, pot fi observaţi toţi aceşti dinozaurieni, dar şi alţii care completează o listă de 250 de specii! Ca să ne bulverseze şi mai mult, pietrele îşi permit să prezinte configuraţia continentelor în vremea gravării pietrelor – configuraţie ce probează astăzi teoria derivei continentelor!

Om calare pe Triceratops.... dinozaurian ce a trăit acum 65-68 de milioane de ani

În multitudinea imaginilor gravate, apar oameni cu aspectul somatic al statuilor din Insula Paştelui, care practică chirurgie cardiacă pe cord deschis cu circulaţie extracorporeală cu pompă sau oameni care zboară cu aparate mai mult sau mai puţin sofisticate. Probabil că civilizaţia lor ajunsese la un stadiu de dezvoltare asemănător omenirii noastre de astăzi. Oare descifrarea echivalentului de atunci al Bibliei să-i fi determinat pe acei oameni să-şi marcheze existenţa prin pietre gravate? Oare este momentul să începem şi noi codarea mesajelor pentru o posteritate îndepărtată? Oare dispariţia dinozaurilor să fie legată de încheierea unui program din acest ciclu nenorocit? Cert este că banala piatră a păstrat mesajul mai bine decât orice capsulă metalică conţinătoare de microfilme, benzi magnetice sau alte posibilităţi de înscriere a informaţiilor. Pietrele vorbesc şi comunică mai ales, cu orice fiinţă inteligentă, indiferent de stadiul tehnic în care a ajuns.

Pietrele din deşertul Ica sunt în perfect acord cu alte descoperiri mai vechi ce regăsesc omul alături de dinozaurieni. Astfel, în apropierea oraşului Glen Rose din Texas – S.U.A., în albia râului Paluxy s-au descoperit zeci de amprente de dinozaurieni perfect păstrate. Curiozitatea constă în alăturarea la aceste urme a unor amprente de tălpi gigantice de om, ca şi cum dinozaurii ar fi fost urmăriţi de oameni! Amprentele, foarte clare, constituie o imposibilitate filogenetică pentru evoluţionişti. Sfidează timpul şi teoriile în vigoare construite asiduu de om.      
Fără a dori să fac un tablou complet al zonelor interzise ale istoriei în care omul a călcat, menţionez şi eu că Dr. Wilbur Burroughs – geolog la Berea College din Kentucky a descoperit în 1931 aproape de Mount Vernon urme de om comparabile cu ale noastre, cu o vechime de două sute cincizeci de milioane de ani!

Doru Davidovici înscrie în celebra “Lumi galactice” găsirea unei arme sofisticate, ca picată dintr-un film S.F., într-un strat geologic datat la 250 de milioane de ani vechime, într-o mină din S.U.A. Şi ca şi acum aceste exemple nu ar fi deajuns, în 1968 William Meister, colecţionar de fosile de trilobiţi descoperă un trilobit peste care s-a imprimat o urmă de bocanc! Este celebra urmă interpretată ca aparţinând unui astronaut. Trilobiţii au fost prezenţi în istoria Terrei acum 500-400 milioane de ani! Cu asta închei şirul enormităţilor istoriei omului, deoarece domeniul cărţii este altul.

Am vrut să subliniez încă de la începutul lucrării că ştiinţa oficială este departe de a ne oferi un răspuns coerent la întrebările privind originea noastră. Chiar descoperitorul moleculei de ADN – laureat al premiului Nobel  - ....Creek este de părere că molecula de ADN este cu mult prea complicată pentru a fi evoluat doar in 3,3-3,5 miliarde de ani. El este adeptul panspermiei direcţionate, adică a implantării voite, tehnice a vieţii pe Terra cu sonde spaţiale moderne. Se consideră că meteoriţii căzuţi pe pământ nu oferă condiţii de supravieţuire a materiei organice.  

Cu asta închei şirul enormităţilor istoriei omului, deoarece domeniul cărţii este altul.

În încheierea acestui capitol, vă prezint informaţia biblică cu privire la facerea lumii şi momentul apariţiei omului pe Pământ. Aruncăm o privire în capitolul 1 al Genezei, intitulat “Facerea lumii”.

 Biblia împarte vârsta Terrei în şapte zile. Teoretic, “zilele” biblice trebuie să fi fost egale. Dacă Terra are vârsta sistemului nostru solar – 4,5 miliarde de ani, atunci o zi a Facerii este de aproximativ 650 de milioane de ani.

În capitolul 2 al Facerii aflăm că în ziua I Domnul a făcut lumină şi nimic altceva. În primii 650 de milioane de ani pământul s-a răcit: „... Ci numai abur ieşea din pământ şi mugea toată faţa pământului.” (6) În ziua a doua, în intervalul de la 650 milioane de ani la 1,3 miliarde de ani:... a zis Dumnezeu: “Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să se despartă apele de ape”! Şi aşa a fost. (6) Tăria a numit-o Dumnezeu cer... (Facerea 1-8). În ziua a treia, în intervalul de la 1,3 la 1,95 miliarde de ani apar uscatul, continentele. Tot în acest interval:...a zis Dumnezeu: “Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţa în sine, după fel, pe pământ”! Şi a fost aşa.
(Facerea 1-11) În ziua următoare – intervalul de la 1,95 la 2,6 miliarde de ani au început să se deosebească anotimpurile, zilele, anii. Decizia Domnului a fost ca pe “tăria cerului” să fie doi luminători Soarele şi Luna: “... luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii”. (Facerea 1-16) Biblia insistă: “...le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului...” (Facerea 1-17)

Observaţi că dacă intervenţia lui Dumnezeu este inexistentă până la acest eveniment, pământul dând verdeaţă “din sine”, “după felul” specific Terrei fapt menţionat în două versete identice 11 şi 12, în ziua a patra apare prima acţiune clară: Domnul a făcut în acest interval de 650 milioane de ani atât Soarele – asimilat în Biblie cu SS (staţia supercivilizaţiei dumnezeului biblic) cât şi Luna – montată “pe tăria cerului” – pe orbită. Stelele le putem identifica cu sateliţii orbitali de mici dimensiuni, dar în această perioadă încă nu-şi au rostul. În ziua a cincea încep “să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări pe întinsul tăriei cerului” – Facerea 1-20. Acest interval de viaţă în ape şi aer – cu peşti şi păsări este cuprins între 2,6 şi 3,25 miliarde de ani. În ziua a şasea – intervalul de la 3,25 la 3,9 miliarde de ani Dumnezeu va face toate celelalte vieţuitoare, iar spre sfârşitul acestui interval îl face şi pe om, dar nu oricum:

26... “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile care se târăsc pe pământ şi tot pământul”! (Facerea 26-1)

    Acesta este primul om făcut de Dumnezeu, după care timp de o zi s-a odihnit – 650 milioane de ani de odihnă. Trebuie să-l credem. Nu întâmplător, numai după acest timp de odihnă apare cap.2, distinct, separat, în care Dumnezeu reia facerea omului, a lui Adam. Să reprezentăm axa timpului cu cele şapte zile într-o ordine inversă, deoarece noi obişnuim să spunem: Cutare eveniment a avut loc acum x ani!

    Observaţi că evoluţia filogenetică modernă este în acord cu cea din geneză. Viaţa apare acum 3,25 miliarde de ani într-o ordine firească evoluţionismului de la simplu la complex. Omul însă, primul om, apare acum 650 de milioane de ani. El este implantat pe Terra având caractere genetice asemănătoare îngerilor SD care îi dau un prim timp de odihnă.

Biblia descrie  apoi ultimele două programe, ultimele două corecţii genetice în evoluţia omului terestru, ce au avut loc în ultimele 9.000 - 10.000 de ani. De această perioadă mă voi ocupa în această carte.

Este posibil ca omul premodern a cărui origine este presupusă în Africa Subsahariană şi Orientul Mijlociu să fi fost selectat, înnobilat genetic, modelat, adaptat dezideratului genetic, într-o perioadă relativ lungă, ce începe acum circa 150.000 – 200.000 de ani. Personal, mă îndoiesc că zeii au acţionat cu mijloacele specifice ingineriei genetice şi protecţiei genetice de-a lungul întregii „evoluţii” a omului sau dacă vreţi a primatelor, deoarece perioada este cu mult prea lungă, iar programul ar deveni neeconomic. Cred însă că rudele noastre din spaţiul cosmic au susţinut tehnic salturile “evolutive” în punctele cheie cum ar fi: adoptarea staţiunii bipede, apariţia genului Homo, apariţia lui Homo sapiens timpuriu, ş.a.m.d.,! Veţi vedea în capitolele următoare că ingineria genetică face salturi spectaculoase într-un timp relativ scurt. Apreciez că zeii ar fi putut realiza tot programul de transformare genetică de la ramapitheci la omul de astăzi în maximum 100.000 de ani, având la dispoziţie tehnicile descrise în etapele următoare de PIG. Cu toate astea, avem o periodă de „evoluţie” de câteva milione de ani.  Cred că limita impusă de distorsiunile temporale (jocul timp terestru - timp prin prisma civilizaţiilor extraterestre) şi preţul de cost (eficienţa) al fiecărei etape ale unui astfel de program, fac din ipoteza intervenţiei asidue lui Dumnezeu în fiecare etapă a evoluţiei omului, o ipoteză de neluat în calcul. Acum, cunoscând posibilităţile tehnice ale fiinţelor extraterestre, chiar şi eu aş putea să elaborez pentru ei programe scurte, eficiente economic, cu etape puţine ce asigură la timp îndeplinirea dezideratului.

   Astfel, deşi nu sunt autorizat să o fac, atribui etapele lungi de transformare a primatelor inferioare în omul premodern, parţial evoluţiei naturale. Din acest stadiu, zeii au modelat “destinul” genetic al lui Homo sapiens premodern către noi. Astfel, împac şi capra şi varza, considerând valabile, în parte, atât evoluţionismul cât şi creaţionismul, fiecare fiind bine reprezentate pe axa timpului. A nega evoluţionismul înseamnă a nu avea habar de genetică, de biologie, de ştiinţă în general! A nega creaţionismul înseamnă a ignora textele vechi, a păta amintirea strămoşilor noştri îndepărtaţi, a refuza conştient informaţii tehnice din trecut, dar care aparţin viitorului.

CONCLUZII

1. Ştiinţele moderne sunt departe de-a ne oferi un răspuns coerent cu privire la originea omului, mai ales asupra istoriei ultimlor 30.000 de ani.
2. Textele vechi, indiferent de aria de provenienţă, ne spun toate cam acelaşi lucru şi anume: în ultimii 20.000 de ani s-au succedat pe Terra cel mai probabil cinci civilizaţii, toate dezvoltate prin impulsul zeilor, cele precedente fiind distruse succesiv chiar de către iniţiatorii lor.
3. Merită să aruncăm o privire în textele vechi pentru a investiga obiectivele zeilor....