.

meniu orizontal

marți, martie 08, 2011

Bucurie, MARE BUCURIE!

Acum o săptămână, am fost la concertul grupului YES, în Stockholm, la Globen. Ar fi trebuit să vă împărtăşesc impresiile imediat după concert.Ce păcătoasă este fiinţa umană.Creatorii nostri au făcut o muncă deplorabilă. Neurologii sunt de acord că a uita este o mare binefacere, dar de fapt este un mare handicap.Uitarea selectivă, controlată de propria vointă, ar fi cu mult mai interesantă.Să uiţi un moment plin de emoţie, să nu poţi retrăi când vrei plăcerea extremă, clipele vii, perioadele de maxim angajament mental, emoţional, pasional, este un mare handicap.Zeilor, tot voi sunteţi de vină, la tot pasul văd greşelile voastre ireparabile!!!

Cum a fost la Yes ? Cuvintele ... ce pot exprima ele? Cum pot reda ele bucuria, extazul, farmecul unor clipe aproape moarte în prezent?Artele, echivalente şi complementare în acelaşi timp, ar trebui în mod normal să permită o traducere de calitate a unei forme în cealaltă. Dar ce este arta? În anii de liceu, atât de departe şi de aproape uneori, îndrăgostit de analiza matematică şi de muzică în acelaşi timp, simţeam că cele două "arte", a minţii şi a sufletului, au atâtea punţi comune, că se întâlnesc undeva în zona extazului, a bucuriei depline, pentru mine extrem de greu de exprimat în caraghioasele cuvinte... Pe 4 iunie 2004, la Globen, muzica, matematica, perfecţiunea, precizia, armonia, bucuria, extazul şi mai ales farmecul au fost prezente din plin.
Am făcut parte pentru trei ore din sfera Globen.Ce concentraţie de sentimente pozitive!!!Ce atmosferă!! Trebuie să vă mărturisesc însă că cel mai înalt titru de elixir YES a fost dispersat în câteva puncte ale sălii, care au avut capacitate maximă de absorbţie.Restul, un public nemerituos.... greu de impresionat de o muzica ce-i depăseste capacitatea de întelegere şi pătrundere.Din acest punct de vedere, concertul de la Bucuresti din ’98 a fost superior, răspunsul sălii fiind atunci de talia YES. Poate că de aceea, la Globen aţi fost prezenţi cu toţii alături de mine. Dacă v-aţi simţit deosebit, straniu de bine în seara de 4 iunie 2004 şi nu stiţi de ce, acum stiţi! Aţi fost cu toţii la concertul YES.
John Anderson, Steve Howe, Chris Squire, Rick Wakeman şi Alan White ne-au încântat, ne-au fermecat, m-au reintrodus în atmosfera inconfundabilă YES.Concertul a început în acordurile orgii lui Rick Wakeman - pasaj din "O călătorie spre centrul pământului", pentru ca prima piesă să fie "Going for the one". Au trecut apoi, după pauză, de la piesele instrumentale grele, de mare virtuozitate la cele suave. 
Un cvintet aflat la şezătoare în jurul unui pian clasic, Yes ne-a umplut cu balade mai vechi şi mai noi, convertite inteligent într-o formă caldă, tipică unor creatori de frumos. Piesa "tare" a concertului a fost capodopera "Nous sommes du soleil", interpretată în întregime, chiar şi cu ceva pe deasupra, într-o matematică perfectă, plină de surprize binevenite, într-o variantă nouă, adresată pe deplin sufletului şi minţii deopotrivă. Cuvinte...cât de seci sunt... Mi-e dor de YES!

9 iunie - Globen! Niciodată nu am văzut atâta lume adunată la un concert … 18 000 de oameni au umplut până la refuz sfera metalică într-o atmosferă de sărbătoare ce depăşeşte prin amploare, atitudine, simţire, orice manifestare care s-ar dori echivalentă. Ce este un meci de fotbal sau o altă competiţie?O ocazie în care cei prezenti îşi distribuie - dispersează forţa emoţională unor concurenţi în tonuri, sensuri şi concentraţii diferite adică, vreau eu să subliniez, este un bluf în comparatie cu cele 18 000 de minţi sinergice sosite în atmosfera Phil Collins.Şi, mă gândeam eu, ce ar putea să fie peste YES? Întrebare prostească, pentru ca nu este peste YES, ci este doar …altfel...Diferenţele sunt marcante, date chiar şi de diferenţele de public.Creativitatea, matematica, precizia Yes ca şi momentele suave de rafinament subtil sunt adresate mai mult minţii masculine, ceea ce a făcut ca publicul Yes să fie dominat de bărbaţi (circa 80%), ca şi la Bucuresti.Cine a venit la Phil Collins ? FEMEILE!!!! Trebuie sa fiţi în ţara femeilor ( Scandinavia) ca să simţiţi din plin acest fapt.Poate că 55-60% au fost femei, venite singure sau cu soţul...sau cu copilul..sau cu partenerul .... Bărbaţii ...doar singuratici sau ca un accesoriu al acestor amazoane blonde... În sfera Globen, locul meu a fost undeva în lateral faţă de scenă şi la cucurigu... M-a impresionat o femeie obeză de 35-40 de ani care şi-a cărat cele două sute de kilograme până undeva aproape de mine. Cu un efort năucitor, care-l face sa pălească şi pe Iisus cărându-şi crucea, femeia plină de transpiraţie s-a căţarat treaptă cu treaptă, pentru a se aşeza în final pe o treaptă de beton, pentru că scaunul ar fi fost neîncăpător; … Concertul anunţat la ora 19.30 a început de fapt la 20.10.Un nemulţumit simpatic îşi arăta biletul sălii strigând:"nouăsprezece treizeci!!!!Pe-al vostru ce scrieeeeee?".O amazoană de vreo 50 de ani, indignată şi agasantă, situată pe locul din faţa mea, se întoarce şi mă întreabă ce ar spune angajatorul meu dacă aş întârzia 30 de minute? Natural îi răspund că m-ar pupa dacă aş fi Phil Collins, şefa mea fiind o femeie... Mă întreabă apoi câţi ani are "pensionarul" şi afirmă că probabil are nevoie de cineva ca să-l aducă pe scenă... Îi răspund că "pensionarul" are cam vârsta ei, dar spre deosebire de ea, el nu va ieşi niciodată la pensie. Şi, în sfârşit, apare PENSIONARUL într-un vacarm de ţipete, fluiere, aplauze, cum în viaţa mea nu am mai văzut şi auzit. Calm, salută şi se aşează la baterie într-un recital superb, cu o virtuozitate care nu are vârstă, ci doar nume: PHIL COLLINS … minute de extaz continuu după care apare un alt baterist care-l dublează şi acompaniază la mare artă. Sala înnebuneşte, moment în care-şi face apariţia al...treilea baterist şi sfârşit ....BIG-BANG...surpriza este totală, căci alături de cei trei, apare restul trupei: cinci vocalisti, patru suflători, orgă, două chitări şi un bas. În total, 17 persoane, o adevărată orchestră mobilă, dinamică, într-un spectacol perfect, cu aranjament plin de culoare şi rafinament. Nu pot să descriu prea mult… după primele două piese, aproape nimeni nu a mai stat pe scaun... Am dansat, am fluierat, am aplaudat continuu şi am bătut cu piciorul drept, m-am înghiontit cu suedeza de lângă mine venită cu copilul şi partenerul, am ... plâns. E aşa de mult de când nu am mai plâns... şi m-am gândit cât de mult noroc am avut în viată, câte trairi înalte mi-au fost date, câtă diversitate, ce şansă să particip din plin la acest fenomen extraordinar numit VIAŢĂ!

A fost probabil cel mai frumos spectacol văzut până acum, cea mai bună atmosferă, cea mai mare concentraţie de bucurie şi extaz la care am participat vreodată. Greu de uitat, dar şi mai greu de reprodus mental chiar şi de către mine, care am fost de faţă. Câtă nedreptate biologică… pentru mine este clar că fiinţa umană trebuie reproiectată. O muzică greu de definit, mai veche şi mai nouă, care a adunat prin cei 17 sosiţi prin strămoşi biologici de pe toate continentele nu numai toate rasele, ci şi o multitudine de stiluri: africane, sud-americare, anglo-saxone, totul într-o armonie desăvârşită prin voci superbe şi virtuozităţi instrumentale.De mare clasă au fost saxofonul şi bateria. Sunt nedrept de fapt dacă menţionez pe cineva pentru ca totul a fost magnific. PENSIONARUL, mai tânăr ca niciodată, a alergat şi a dansat continuu într-o risipă de energie de neimaginat. Singurele pauze binemeritate au fost îmbrătişările suedezelor din primul rând al sălii căzute pe spate în faţa vedetei. A FOST NEBUNIE TOTALA!

Şi încă o dată mă gândesc: CÂT NOROC AM AVUT ÎN VIAŢĂ!

15 iunie 2004





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu