.

meniu orizontal

duminică, noiembrie 10, 2019

Cartea egipteană a morților - complet decodată!


                                                                                                                         10 noiembrie 2019

Dragi cititori!


Îmi este destul de greu să va scriu, ținând cont că încă nu mi-am făcut temele. Sper ca așteptarea celor ce doresc o nouă carte de la mine nu va fi chiar așa de lungă de data asta…. Toată această întârziere își are explicații în parte obiective. Poate că este chiar mai bine că vine atât de târziu și într-o formă, total neașteptată, surprinzătoare.   

După cum știți, sunt în pregătire cu o reluare a Programului Terra, având la bază decodarea Zoharului. Decodarea celei mai dificile cărți de pe Terra, cu este chiar o joacă, ci ceva extrem de laborios și complicat… Când credeam că sunt în mare gata, am reluat Cartea egipteană a morților.
Cartea egipteană a morților a fost publicată pentru prima dată în forma ei actuală în anul 1842, de către Richard Lepsius. Cartea cuprinde o culegere de texte reunite de fapt în secolul XVI î.e.n. Textele scurte erau rugăciuni scrise uneori pe pânza cu care mortul era înfășurat și pregătit pentru călătoria spre tărâmul zeilor.

Nefiind un text unitar asemenea Zoharului sau Bibliei, este cam lipsit de o coerență, de o sistematizare clară și logică a narațiunii. Am citit-o și conspectat-o în urmă cu 20 de ani (vai ce trece timpul) , crezând atunci că am înțeles mesajul... Ehe, după rumegarea Zoharului, nu am mai avut aceeași pretenție.

De-abia acum, cu ajutorul Zoharului, cartea mi s-a deschis aproape în totalitate. Și zic aproape, nu pentru că ar fi ceva de neînțeles, ci pentru că lipsa de sistematizare a materialului, de ordonare, își pune amprenta pe posibilitatea de a ordona corect toată informația. În plus, o parte dintre texte sunt cu siguranță pierdute definitiv sau rătăcite prin arhive, oricum, nu sunt incluse în culegerea de texte la care am avut acces. Anumite aspecte nu sunt clarificate pe deplin, dar putem totuși să reconstituim esența a ceea ce se vrea transmis.
Principiul de organizare și construcție a  Pomului Vieții (PV) egiptean este asemănător cu cel descris în Zohar. Multitudinea de structuri – zei, de zone ale PV, este ușor de echivalat aproximativ cu cea din PV descris în Zohar.

Există mii de papirusuri din care foarte probabil putem extrage detalii fascinante legate de PIG egiptean, de relațiile dintre zeii Egiptului antic cu zeii programelor din jur, etc.

Citisem ”Cartea egipteană a morților” înaintea scrierii edițiilor trecute ale PT și îmi era destul de clar drumul spre compatibilizare a scribului Osiris Ani, spre identitate absolută cu Osiris, pe care-l identificam atunci cu zeul suprem.... Greșit!Marca genetică nu este Osiris, ci Atum!

 Multe însă îmi erau mai puțin clare sau nici măcar nu-mi puneam probleme de înțelegere, căci nu-mi închipuiam atunci cât de mult ar putea fi de înțeles!  Textul era oricum cursiv, cu toate bărcile posibile și cu toți zeii înșirați, cu nume care mai de care și cu funcții mai mult sau mai puțin clare.

Între timp însă, am citit Zoharul și am înțeles aproape pe deplin cum funcționează computerul genetic numit ”Pomul vieții”. De aici rezultă diferența de înțelegere actuală a textului de mai sus.

”Cartea egipteană a morților” este în esență o culegere de texte referitoare la diverse etape în drumul de compatibilizare a scribului Osiris Ani în computerul genetic al zeilor Egiptului antic. Asemănarea cu Zoharul constă în caracterul puternic holografic. Același mecanism, element, acțiune, pasaj descris este reluat în zeci de moduri metaforizate, din care până la urmă este imposibil să nu înțelegi mesajul... dar asta, numai dacă ai deja structurat în minte întregul Pom al Vieții. Altfel, nu poți înțelege toate detaliile. Diferențele dintre Zohar și această minusculă culegere de texte, prin comparație cu Zoharul sunt uriașe. Zoharul este o carte UNITARĂ, EMISĂ DINTR-O DATĂ, ESTE STRUCTURATĂ ÎNTR-O FORMĂ HOLOGRAFICĂ CU STRUCTURĂ DE BAZĂ, DIN CARE ÎNȚELEGEM UN PROGRAM CU CAP ȘI COADĂ, PREZENTAT MAGNIFIC. Dacă nu aș fi avut deja reprezentarea schematică și înțelegerea aproape completă a funcționalității PV descris în Zohar, nu aș fi reușit nici măcar pe departe să mă gândesc la abordarea Cărții egiptene a morților în această modalitate pe care o citiți acum.

”Cartea egipteană a morților” este o culegere de texte adunate de preoți în secolul al XVI î.e.n., textele provenind din perioade situate între acum 4400 de ani și 3600 de ani. Acestea  au fost modificate eventual pe ici pe colo, nefiind neașezate pe o structură de bază. Cartea are pe undeva o logică în ordonarea imnurilor și a capitolelor, ținta capitolelor fiind în general de la baza spre vârful PV. Aproape fiecare capitol este... holografic, adică deține informația întregului adaptată la un anume subiect luat în obiectiv. De aceea, această culegere de subiecte disparate, prezentate mereu parțial, dar incluse în același timp în programul general, asemenea celulelor și organelor corpului într-un organism, este extrem de greu de prezentat și de sistematizat.

Pot să va fac câteva  comparații ...
Închipuiți-vă o culegere de texte de anatomie și fiziologie care tratează celula, diverse organe, un picior, o mână, chiar abdomenul, capul etc, dar în care niciodată nu va fi vorba de legăturile exacte între aceste elemente și mai ales la ce folosesc și cum arată forma finală a ceea ce este descris.
Inițial mi-a fost greu să identific importanța, funcția și poziția zeilor mari.  Identificarea poziției exacte a unui zeu este cam la fel de grea ca și reconstituirea unei hărți a insulei Malta, folosindu-te numai de indicatoarele existente... Numai cine a condus mașina în Malta știe despre ce vorbesc. A fost singurul loc în care m-am rotit de 2-3 ori în rondou, până la alegerea unei variante ... nu întotdeauna corectă a  ieșirii din rondou. Asta... pentru că localitățile (zeii) înscrise în rondoul următor erau altele alese de pe aceeași direcție de mers. Ehe... distracție totală... Prin urmare, având acces numai la indicatoarele cu localitățile înscrise, prezente în rondourile malteze, este relativ greu să reconstitui harta insulei.

În procesul de identificare a zeilor a trebuit să depășesc câteva obstacole mentale care-mi spuneau conform tradiției, că Râ și Amon, spre exemplu, se află in ierarhia zeilor mari din aria de control genetic. Greșit! Încă o dată mi s-a dovedit că trebuie să uit ce am învățat la școală despre aceste lucruri, dacă vreau să progresez. În anii trecuți, în mod asemănător, a trebuit să ignor reprezentările tradiționale ale PV al zeilor evreilor, căci... sunt destul de departe de realitatea mea.

Culegerea de texte pe care o analizez, Cartea egipteană a morților,  este ca o descriere ciudată a ceva ce nu este niciodată prezentat și denumit ca atare în carte! Și anume, este vorba de detaliile de construcție și de funcționalitate ale POMULUI VIEȚII AL ZEILOR EGIPTULUI ANTIC. Cartea Egipteană a Morților prezintă de fapt un computer genetic în care materia primă este sufletul egipteanului provenit din culturi umane având un anumit standard genetic. Acest suflet parcurge un traseu în cursul căruia este transformat în suflet, cu standardul genetic echivalent zeilor. Tot acest proces, credeți sau nu , în acest moment, este magnific prezentat în carte.

Când am reluat Cartea egipteană a morților acum vreo patru un an, am considerat-o sora săracă în informație a textelor vechi. Nu am bănuit nici o clipă că informațiile sunt atât de concise, de detaliate, de bine exprimate, că toate raporturile sunt logice, predictive, cu predicție regăsită la distanță în text. A fost pentru mine o muncă fascinantă pe care am făcut-o în ultimele 12 luni, inconstant, târziu la ora de culcare pentru cei mai mulți dintre care citesc acum. Partea hazlie este că în final, Cartea egipteană a morților m-a ajutat la rândul ei să înțeleg mai bine arhitectura și funcționalitatea PV descris de zeii evreilor. Nu aș fi crezut niciodată că această carte îmi poate corecta înțelegerea Zoharului. Mai mulți factori de noutate, din această minunată culegere de texte de acum 3600 - 4400 de ani vechime mi-au oferit aspecte noi în înțelegerea Zoharului. Practic, deși cartea egipteană este o frumoasă joacă de copii în comparație cu Zoharul, detaliile simplu explicate și metaforizate ingenios mi-au completat înțelegerea modului de funcționare a computerului genetic numit PV din oricare program de inginerie genetică (PIG) ar proveni el...

Vedele, Upanișadele, îmi oferă astăzi o cu totul altă imagine și am posibilitatea să fac cam același proiect pentru PV al zeilor Indiei și Tibetului (Cartea tibetană a morților). Ce muncă mă așteaptă! Toate civilizațiile extraterestre implicate în programele de inginerie genetică de pe Terra sunt pe aceeași treaptă a dezvoltării tehnologice, iar în materie de reproducere folosesc tehnici mult asemănătoare, diversele tipuri de PV având diferențe ca de la Honda la Crysler sau la BMW. Principiile sunt aceleași.
Surpriza cea mare este că toate aceste cărți vechi sunt COMPLEMENTARE! Găsirea cheii de descifrare a uneia dintre ele, va deschide și celelalte cărți.

Prin urmare, prima carte care va apare pe piață va fi o decodare completă a Cărții egiptene a morților. Este vorba de o carte de circa 400 de pagini, cu scheme,  cu toată informația tehnică necesară înțelegerii ei. 
Aceasta este un preambul al noii ediții a PT, care și ea este gata în proporție de 80%... poate!

Dar, cum nimic nu este ușor la un astfel de drum,mai apar uneori și piedici de cu totul altă natură!
Am folosit pentru decodare singura traducere în limba română a Cărții egiptene a morților, cea a Doamnei Maria Genescu, o traducere monumentală la care numai eu pot să-mi dau seama cât de mult a muncit. Este vorba de muncă de analiză între diverse traduceri din hieroglife în engleză și în franceză. Textul folosit de mine a fost publicat de Doamna Maria Genescu în, 1994 la Editura Sophia, Arad (nu mai există astăzi). În prezent textul aflat la a patra variantă de traducere este publicat la  Editura Herald, care deține drepturile asupra variantei de traducere publicată de Doamna Maria Genescu.

 Din păcate, Editura Herald mi-a refuzat categoric folosirea acestei variante de traducere, cu toate ofertele mele posibile de colaborare. Acest subiect este închis. Mă văd obligat să-mi fac propria variantă de traducere a Cărții egiptene a morților. A fost mult mai ușor de colaborat cu edituri străine în obținerea drepturilor de traducere pentru piața de limbă română. Cartea  - decodarea este practic gata… urmează doar să fac  noua traducere completă a Cărții egiptene a morților, care va fi în același pachet cu decodarea.  Voi înlocui textul tradus cu propria variantă de traducere.

Așadar, vă cer încă puțină răbdare până la apariția primei cărți. Surpriza este aproape. În momentul lansării cărții voi lansa și film pe youtube cu explicații adiacente. Vă asigur, este fascinant!

Până atunci, vă salut pe toți cu drag!

Cu stimă,
Toni Victor Moldovan 

23 de comentarii:

  1. Astept cu nerabdare aparitia unei noi carti .
    Va doresc multa putere de munca !!!
    Astepam vesti !!

    RăspundețiȘtergere
  2. In functie de timpul dvs., cum au specificat mai multi internauti, cel mai optim ar fi sa realizati niste materiale Audio-Video si sa le postati pe blogul dvs. sau pe: YouTube, Vimeo etc. Important este mesajul transmis.
    Domnule Toni, ati gasit vreo referire prin textele vechi pe care le-ati citit, la Cosmos ?
    Ce este acesta ? Zeii, alte fiinte extraterestre, ne-au spus, au transmis oamenilor (sau, unor hibrizi creati de Ei ramasi pe Pamint) ce reprezinta in esenta aceasta imensitate numita - Cosmos ?
    Daca cineva de-a lungul timpului a mai pus aceasta intrebare, imi cer scuze anticipat ! Nu am avut inca timp sa citesc tot ce ati postat pe blogul dvs. deoarece l-am descoperit destul de tirziu, si asta prin intermediul unor prieteni.

    Numai bine si Va Multumesc pentru intelegere,
    Ki.

    P.S. Terra, este o mica parte dintr-o Industrie foarte mare !

    RăspundețiȘtergere
  3. Cea mai buna stire e ca nu numai ca nu ati plecat dar ati si muncit intre timp. Cred ca unii dintre noi ce vizitam blogul din cand in cand incepusem sa ne intrebam.
    Vesti bune, deci. Ati produs o schimbare in cititori datorita calitatii materialului dumitale, de exceptie.
    Asteptam cu nerabdare. No doubt.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua.
    Se poate face o precomanda pt aceasta noua carte?
    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Astept cu nerabdare noile carti ! Sarbatori fericite si multumesc ca existati ! Solteris

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Moldovan, ma bucur enorm ca Sunteti.ca v-am citit cartea si abia astept urmatoarea dvs carte.eu va doresc multa putere de munca ,inspiratie si sa fiti sanatos !un an nou fericit va doresc si plin de reusite! cartea dvs e la loc de cinste in biblioteca mea.chiar daca nu spun multor persoane despre ea.n-ar intelege mare lucru.cu stima,Anca.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur mult ca v-am redescoperit. Am crezut ca ati renuntat. Abia astept urmatoarea carte. Multa sanatate si putere de munca. Maria

    RăspundețiȘtergere
  8. O zi bună să vă dea Dumneyeul creației si a procreatiei din primul Cerc magic albastru de Casă al Iubirii ce curge prin noi si care exista in noi de dinaintea Facerii Lumii! Domnule doctor Toni, din ce stiu eu prima traducere a "Cărții tibetane a mortilor" a facut-o prof. Dorin Daraban din Arad, in 1990. Reverență pentru tot ceea ce scrieti si faceți întru Înalta Facere și Renastere a Copilului solar si al Mamei celor Vii!

    RăspundețiȘtergere
  9. Salutare
    Astept cartea noua de multa vreme. In anul 2000 citeam PT si apoi i-am facut studiu pe capitole. In cei 20 de ani am citit sute de alte carti si articole despre subiecte conexe. Inclusiv ce e la moda acum Multivers, Saptiu Multidimensional Holografic, Lumi Paralele, dar si legatura dintre ADN si factori externi, puterea gandului, vibratie, fizica cuantica, compasiunea, fractalii si inteligenta haosului, epiegenetica, telegonie si puritatea spirituala. Astept ceva high tech de la tine dar si combinat cu spiritual, moralitate si profetii despre viitorii 20 de ani. Sfarsitul lumii asa cum il stim noi il prevedeai undeva intre 2050 si 2060. Insa acum nu cred ca mai esti asa sigur de asta. Personal vad sfarsitul de program/scoala spirituala undeva intre 2030-2040. Sau poate chiar 2035-2040. Eu am alta parere despre acest final de lume si nu asa sumbru cum il vedeai tu in 2000.
    Banuiesc ca te-ai mai schimbat pe parcurs. ;) Succes in tot ce ti-ai propus! Asteptam cartile cu nerabdare! <3

    RăspundețiȘtergere
  10. mai omule.. sper sa gasesc cuvintele sa iti spun ca ceea ce faci e vital pentru noi.

    putini vor spune asta, dar probabil ca o gandesc.

    nevoie noastra sa te tina saanatos, fericit si cu putere de a duce in material ideile tale.

    multumim pentru tot ce ai facut pana acum, si asteptam noutati.
    scrie, fa video, lasa drum pentru ceilalti..

    viata buna sa ai..

    RăspundețiȘtergere
  11. Dumnezeu sa ne dea înțelepciune sa trecem cu bine peste această perioadă!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua. Ce credeti legata de noul Coronavirus? Ne puteti face recomandari suplimentare fata de ce gasim acum publicat din partea autoritatilor si WHO?

    RăspundețiȘtergere
  13. @pentru ultimul Anonim. "Ce credeti legata de noul Coronavirus?
    Libertatea de miscare probabil va deveni o notiune abstracta, impusa cu prilejul unor evenimente-simbol create de tot felul de dementi, de "arhitecti in inginerie-social-media", dar la Nivel Global; cei de pe miristea dimboviteana sint niste gindaci de bucatarie, de neluat in seama sau, niste slugi ordinare cu stapini de pe alte meleaguri.
    Este un prim precedent ce va fi urmat si de altele de acest fel.
    Mai jos am postat 2 linkuri cu o imagine de pe un site care de ceva timp, nu mai este ce-a fost, decit un transmitator de simboluri (simbolistica): The ECONOMIST. Analizati imaginea cu mare atentie, este de anul trecut, nu este modificata grafic, nu este un fake !

    Ki.

    https://cdn.shopify.com/s/files/1/0591/1981/products/TW2019_COVER_US_no-b-c_no_spine_cmyk_1.jpg?v=1571438932

    https://ukshop.economist.com/products/the-world-in-2019?redirect=International

    RăspundețiȘtergere
  14. Musai vreau noua carte, inclusiv traducerea exactă a egiptenilor! Spor la muncă, aștept cu nerăbdare rezultatul!

    RăspundețiȘtergere
  15. Si eu astept cu nerabdare noua carte, va rog sa ne informati cand apare.
    Stima!

    RăspundețiȘtergere
  16. La mulți ani sănătoși și fericiți tuturor celor care accesează acest blog.
    Cartea vine. Va fi împărțită probabil în trei volume plastifiate datărită numărului mare de pagini, probabil peste 1200. Unul va fi cu texte egiptene traduse iar două de decriptare. Vă asigur, conținutul și rezultatul este fascinant, cu mult peste așteptările mele. Cartea va fi predată la tipografie cam peste două săptămani. urmează o tehnoredactare profesională și in sfărșit tipărirea, sper pe la sfarșitul lui februarie. Din păcate cartea va fi scumpă, fapt ce depinde mai puțin de mine și mai mult de prețul de producție și de distribuție. Unul dintre anonimi scria pe blog că se va găasi gratis online. Sper din toată inima că nu! Munca pe care am depus-o nu poate fi măsurată. Nu este un roman ușor, ci o carte extrem de dificilă, dar care va da satisfacție deplină celor ce vor reuși să o parcurga PAGINĂ CU PAGINĂ și probabil de mai multe ori. Am lăsat Programul Terra editiile trecute la piratare liberă. Nu mai este cazul pentru această nouă carte... Incă nu am un titlu... Probabil se va numi Programul Terra în Egiptul Antic; Computerul genetic al zeilor egiptenilor.
    Voi incerca chiar să patentez cartea și ideile. Sa vedem ce iese... În mod normal media aservită ar trebui să tacă mâlc... dar va fi greu. Bomba este prea mare.
    În curand voi părasi acest blog, dar nu inainte de a construi o nouă platforma pe care se va putea inclusiv cumpăra cartea online si eventual in faza următoare, in format electronic. Am să contactez si distribuitorul traditional cu care am lucrat ani de zile să vedem dacă ajungem la un compromis. În general piata de carte suferă mult în aceste timpuri si cred ca vor veni timpuri și mai grele. Poate că cineva îmi recomandă un distribuitor extrem de serios cu care să pot negocia procente avantajoase ambelor părți. Pentru mine este inacceptabil ca un distribuitor de carte să perceapă să zicem 40% din prețul cărții pentru ca apoi să facă o reducere de 10-15%. În general editurile mici fără librarie proprie sunt astăzi falimentare. Am investit în această carte timp,timp, timp și nu in ultimul rand bani. Prin urmare nu pot să-mi permit să falimentez acestă carte, care va trebui să se susțină singură pe piață pentru a ajunge la cititori. Tirajul de start va fi probabil de 3000 de exemplare. In circa trei săptămani voi avea toate datele și vi le voi comunica. Pe noua platformă se vor putea face comenzi probabil inclusiv precomenzi. Atunci va fi interesant de apreciat cu adevărat câți vor dori să o citească. Am să trimit mail-uri la toate adresele care au solicitat Programul Terra în ultimii ani. Practic cele trei volume ce vor apare în curând sunt parte a Programului Terra mult detaliat în zona tehnică. Urmează probabil Computerul Genetic al Zeilor Evreilor mult detaliat (în bună parte scris deja) și apoi Programul Terra - o istorie diferită a civilizației pământene. Subiectul este enorm, ia mult timp, iar timp liber nu prea am...
    Cu privire la Corona virus... am răspuns deja... suntem în partea de program descrisă de Atrahazis... Nu cred că se termină. Nu este nici o filozofie, este clar ca lacrima sau ca alegerile din SUA. Nu voi intra în detalii. Folosesc timpul proiectelor proprii, care trebuie duse la sfârșit. Restul sunt amănunte neesențiale. Noapte bună!
    Vă dau de veste în curând!
    Cu stimă,
    Toni Victor Moldovan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua,dle Moldovan!
      Vă aștept, cu lansarea cărții,la Sibiu!
      Mi-aș dori să aduceți cu d-voastră câteva exemplare din Programul Terra,aveți solicitanți câțiva prieteni și eu.Din partea mea aveți 3 comenzi ferme la toate cărțile.Mulțumesc!

      Ștergere
  17. Multumim pt update.
    Asteptam vesti pt precomenzi.

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna ziua! Am citit cartea dumneavoastra de cateva ori, si ceea ce se intampla in ,,aceste vremuri" tare imi miroase - dupa cum ati spus dumneavoastra - a precercetare genetica.As fi curioasa ce parere aveti dumneavoastra in acest sens. Astept cu nerabdare cartile dumneavoastra. Considerati ca am facut o comanda deja. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna ziua! Am citit cartea dumneavoastra de cateva ori , iar ceea ce se intampla acum tare seamana cu o precercetare genetica. Sunt curioasa ce parere aveti dumneavoastra. Astept cu nerabdare cartile si considerati ca am facut o precomnada. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere