.

meniu orizontal

duminică, iunie 06, 2021

 Bună ziua!

Am ajuns de o săptămână la a doua casă, cea din Stockholm și am început serviciul obișnuit de spital. Mă bucur că am reușit să pun piața din România Programul Terra în Egiptul Antic. Am încercat să parcurg toate comentariile celor ce au fost prezenți de-a lungul anilor pe acest blog. Cei mai mulți au comentat ca anonimi și prin urmare nu am cum să-i anunț de apariția cărții. O parte dintre Dv au primit câte un mesaj de informare cu privire la apariția noii cărți. În lunile următoare voi părăsi progresiv acest blog și voi translata informația pe 

https://tonivictormoldovan.com/

În următoarele două săptămâni voi publica pe un canal youtube circa 9 ore de film înregistrat acasă la Sibiu, în care prezint elementele de bază ale cărții. Apoi, sper să mă concentrez pe ceva cu adevăreat dificil: Programul Terra în Canaan; Computerul genetic al zeilor evreilor. 

Vă voi cere păreri cu privire la cât de detaliat să scriu. Numai detalierea PIG în spațiul evreu poate fi extinsă la oricat, poate chiar și la peste 1000 de pagini, detaliile fiind genetice, cu corespondență în literele energetice care au construit PIG și care vor fi regăsite în computerul genetic. Apoi, computerul genetic în sine ocupă și el circa 300 de pagini, deocamdată! Am deja multe documente scrise, care trebuie reanalizate și puse împreună cursiv. Dacă Zoharul a fost cheia descifrării scrierilor hieroglifice, de data asta procesul este invers. Acurateșea informației din Egiptul antic mă ajută să reevaluez Zoharul. Este absolut fascinant! Mă voi ocupa însă de asta numai de la sfârșitul lui august.  

Nu am nici un feedback referitor la Programul Terra în Egiptul Antic ... probabil este prea devreme și sunt în continuare singurul meu cititor! Haha! Sper să nu rămân și singurul... Ultimul comentariu pe blog este din 21 mai. 

Îmi este aproape clar că media nu va promova cartea, căci nu am inclus nici o poveste cu vreo asistentă TV sau cu vreun proxenet celebru...  maneliștii nu se regăsesc nici ei. Pe de altă parte este și puțin probabil că un editor de ziar sau un redactor șef de televiziune ar putea să parcurgă o astfel de carte. Situația este așa cum este și nu avem cum să o schimbăm, căci cei  mulți au ales această cale pe care suntem obligați să o trăim. 

Vă doresc o duminică plăcută!

Cu stimă, 

Toni Victor Moldovan 


sâmbătă, mai 15, 2021

 Bună seara.

Într-adevăr sunt intârziat cu site-ul meu. Sper să fie gata în cursul săptămânii viitoare. Se va putea plăti cu cardul de oriunde si cartea se va putea trimite în UK prin posta română. Voi publica si  prețurile de poștă în EU și in alte tări non EU. De asemenea Astro Impex va poate trimite inclusiv in străinătate . Stiu de la ei că vor trimite cărți spre exemplu în Canada si USA pentru că deja sunt cereri.

Din vară incepe traducerea în engleză, care va lua ceva timp. Îmi este greu de estimat ce se intâmplă mai incolo... Deocamdată nu este nici o persoană, nici măcar una care să fi citit cartea  așa că aștept de săptămana viitoare primele impresii, critici. Luni fac o înregistrare video pentru youtube în  care voi explica esenta cărții, fără să intru în toate detaliile celor peste 1000 de pagini. Alături de planșa pe care o aveți atașată pe coperta din spate a volumului 1 veți reuși cu toții să intelegeti explicațiile din carte, care recunosc, nu sunt ușoare. Încă o dată menționez că decriptarea nu a fost un lucru simplu, căci dacă ar fi fost simplu s-ar fi decriptat până acum. 

Vă asigur că toți cei care veți dori cartea o veți avea-o. Încă un pic de răbdare ca să rezolv problemele tehnice ale site-ului. 

Vă multumesc pentru înțelegere!

Cu stimă, 

Toni Victor Moldovan


vineri, mai 14, 2021






 Bună dimineața!

Astăzi 14 mai vor ajunge la București primele 220 de exemplare. Toate aceste prime exemplare sunt semnate de mine, adică sunt cu autograf. Urmeză săptămana viitoare încă alte 500 de exemplate, apoi piața se va regla și se va găsi permanent pe piață. 
Pe site-ul meu nu se poate incă plăti cu cardul. Sper să se rezolve rapid și vă voi anunța. Persoanele din Sibiu vor puTea ridica direct de la mine cartea spre sfârșitul săptămanii viitoare cu plata pe site-ul meu. Alternativa este comanda la Cartea-mea.ro. 
Încă nu voi vinde produsul în format electronic, dacă asta inseamnă dorința unora de a o avea în format pdf. Produsul este protejat de copyright... vom vedea cât de bine. Pentru vechea ediție a PT nu am avut reacții la piratare. De data asta este cu totul altceva. 

Vă doresc lectură plăcută și evident, aștept în câteva zile primele impresii. Vă rog încă o dată să o parcurgeți numai PAGINĂ CU PAGINĂ. ALTFEL, VA FI APROAPE IMPOSIBIL DE ÎNȚELES. 

PE CURÂND!
CU STIMĂ, 

TONI VICTOR MOLDOVAN